Să învăţăm ortografia plângând: â din a sau î din i?

 

Mai zilele trecute, am primit de la un distins domn profesor un text în care scrierea cu â din a la finalul cuvintelor devenise aproape regulă generală. Cum lucrurile nu şăd chiar aşe, ne-am gândit să-i tragem o recapitulare generală; două bătăi strică, două recapitulări, niciodată.

Regulile ortografice care prevedeau scrierea cu î din i în toate cazurile, în afară de cuvintele român, România şi a derivatelor acestora, au fost aprobate încă în 1953.

Mai anii trecuţi însă, ortografia română a fost modificată, trecându-se la scrierea cu â din a, care este mai aproape de principiul etimologic. În conformitate cu noile reguli, a fost editat în 2005 „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM), după care se conduce acum toată lumea care scrie cu â din a. Dar unele persoane, luând lucrurile la grămadă, au înţeles că de acum înainte peste tot se va scrie cu â, aşa cum se scria cândva doar cu î.

În actuala ortografie sunetul î poate fi redat în scris şi prin î din i şi prin â din a. Există însă nişte reguli clare care despart apele de uscat: se scrie î la începutul cuvintelor: început, înger, însă etc., neadmiţându-se forma: „ânceput”, „ânger”, „ânsă”; tot î apare la sfârşitul cuvintelor – a coborâ, a hotărâ, a zăvorâ, a izvorâ, aşa că e greşită scrierea „coborâ”, „hotărâ”; se scrie â doar în interiorul cuvintelor – pământ, cuvânt, tânăr, când etc. Aici mai există însă o chichiţă de neneglijat: dacă la cuvintele care încep cu î se adaugă un prefix, atunci se păstrează litera lor iniţială î chiar şi după prefix, astfel că î apare şi în interiorul cuvântului, de exemplu neînţeles, a reînvia etc. La fel î apare în interiorul cuvintelor compuse, în care al doilea element începe cu î, de ex. bineînţeles.

Însă ne putem da seama că multă lume nu prea cunoaşte aceste reguli, încă se mai scrie „reântoarcere”, „neântrerupt”, „reântregire” ş. a. Toate aceste cuvinte trebuie scrise cu î, pentru că, fără prefix, ele încep anume cu î – întoarcere, întrerupt, întregire etc.

În interiorul cuvântului â se scrie şi în cazul gerunziilor formate cu sufixul – ând: a lucra – lucrând, a trece – trecând. Din aceste motive de poziţie a sunetului, în unul şi acelaşi cuvânt pot apărea şi î din i, şi â din a, de exemplu: în cuvântul neînţelegând, primul î este motivat de poziţia iniţială din înţelege, iar al doilea â se scrie în sufixul – ând.

Tot noile reguli mai prevăd şi modificarea formelor verbului a fi: se scrie sunt, suntem, sunteţi (la rostire accentul se pune pe u), iar nu sunt, sunteţi, suntem şi bineînţeles că nu se admite sântem.

 

Gheorghe ALUI TRĂSNEA