Criza și generația pustiului

Cînd vrem să înţelegem, fie şi în parte, clipa pe care o trăim, ne întoarcem în istorie. Ecclesiastul şi spune: „Nu este nimic din ceea ce a fost care nu va mai fi, căci nu este nimic nou sub soare… Şi totul este deşertăciune…”. Aşadar, să ne dăm întîlnire o clipă cu istoria sfîntă, binecunoscută de altfel, a Vechiului Testament.
După ce zeci de ani, în conjunctura vremurilor, evreii au stat sub stăpînire egipteană, prin Dumnezeu şi alesul său, Moise, îşi recapătă libertatea. Pentru a ajunge în Ţara Făgăduinţei – în care curgeau lapte şi miere – Canaanul, a trebuit ca, după ce au trecut în chip minunat Marea Roşie (simbol al graniţei dintre două lumi), să treacă şi printr-un pustiu. Aici, bolnavi de nostalgii, au cîrtit împotriva lui Moise: „Mai bine muream bătuţi de Domnul în Egipt, înconjuraţi de mesele pline de cărnuri, şi mîncam pîine pe săturate”. Cu alte cuvinte: ce ne foloseşte libertatea acum, flămînzi fiind?
De aceea Dumnezeu i-a orbecăit prin pustiu 40 de ani, pentru ca generaţia „clipei”, bolnavă de gustul robiei şi care n-avea curajul asumării responsabilităţii libertăţii, să dispară din istorie. Era, în fond, generaţia pustiului.
Şi noi, românii, avem dreptul la propriile nostalgii… Şi, pentru că nu am la îndemînă imense dune de nisip, soare toropitor sau cămile, să ne închipuim deşertul aşa cum ni l-am făurit, cu ceea ce noi, românii, avem mai la îndemînă: vorbele!
Înainte (de a trece „Marea Roşie”): colectivizare; Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus; Republică, măreaţă vatră; burghezia exploatoare; legionari; Proletari din toate ţările, uniţi-vă; zahăr şi ulei pe cartelă, Balada Siberiei; nechezol; luptă de clasă; Moş Gerilă; au intrat ruşii în Cehoslovacia; Noi, PCR cînd spunem, spunem tot: Partidul, Ceauşescu, România; Scînteia; trăiască lupta pentru pace; defilare de 23 August; canalul; festivalul tinerilor utecişti; CAP; imperialism anglo-american; Tratatul de la Varşovia; învăţămînt politic; tacîmuri; securist; se dă unt la alimentară; cotele apelor Dunării; Radio Europa Liberă; pionieri; aşa s-a călit oţelul; geniul Carpaţilor; tovarăşa dirigintă; epoca de aur; secretar de partid; uteciştii de azi, comuniştii de mîine; reuniune tovărăşească; omul nou; Daciada etc. etc…
După (trecerea prin „Marea Roşie”): vom muri şi vom fi liberi; revoluţie (după nevoi: furată, trădată, de catifea, portocalie); implementat; TVR-liberă; ţărănişti; Frontul Salvării Naţionale; lovitură de stat; economie de piaţă; despot luminat; noi muncim, nu gîndim; şomaj; homosexuali; Caritas; nerecomandat tinerilor sub 16 ani; NATO; reformă; ex-regele; FNI; manele; bombardarea Iugoslaviei; tranziţie; euro; Roşia Montana; băiat de băiat; corupţie; Irak; tele-show; Iliescu; inflaţie; telenovele; Republica Moldova; nimeni nu e mai presus de lege; cine a tras în noi 16-22?; TVA; Big Brother; banii vorbesc; schimbări climaterice, migraţie economică; terorism internaţional; război preventiv; democraţie originală; cotidian independent; promo; nu ne vindem ţara; miliardari de carton ş.a…
În deşert, nimic despre Dumnezeu.
Dincolo, în robie, Dumnezeu nu exista pur şi simplu. Dincoace, ne-am spus liber-cugetători.
(Avea dreptate Ţuţea cînd spunea că, în fapt, nu eram nici liberi, nici cugetători.)
Dincolo era materialismul dialectic şi istoric. Dincoace, în libertate – materialismul pragmatic.
Dincolo era ateismul de stat. Dincoace – societatea postmodernă, secularizată. Din cauza asta – sentimentul ciudat de iarmaroc în deşert, în pustiu. Iarmaroc, pentru că iarmaroc e în mintea multora dintre noi, cum spunea părintele Cleopa. Iarmaroc, pentru că se vinde şi se cumpără orice. De la aur la iluzii. Iarmaroc, pentru că sunt vînzători şi cumpărători. Vînzători, puţini, sunt sus, îi numeri pe degete. Cumpărători însă – cu milioanele.
Pustiu, pentru că fără Dumnezeu totul e pustiu, ca orice pustiu, fără sens, orizont, punct de sprijin, fără Biserică. Vă imaginaţi ce pustiu ar fi spaţiul dacă nu ar fi punctat de biserici?
Şi, deodată, în trecerea prin nisipul pustiului, un nou cuvînt tulbură minţile oamenilor călători ai deşertului: criza. „Viţelul de aur” s-a topit într-o societate a consumului ce încerca să ridice templu unui nou şi iluzoriu idol: banul. O criză ca un duş rece în căldura deşertului, ca o trezire la realitate. Fiul risipitor este chemat să-şi revină în sine, să redescopere valorile autentice care îi dau fiinţă şi identitate.
Criza, ca o chemare la judecata lui Dumnezeu.
Dar să nu se ascundă în noi măcar pentru o clipă o firimitură din Moise, cel care s-a îndoit. Deşi a luptat întreagă viaţă pentru a-şi conduce poporul spre Ţara Făgăduinţei, el s-a îndoit. Fie şi pentru o clipă. De aceea a văzut doar ţara promisă, dar n-a călcat niciodată pe pămîntul Canaanului… Nici n-am scris bine cuvîntul ultim – Canaan -, că nepotul meu, tocmai venit de la cules de căpşuni din ţara unde nu se termină niciodată (Spania, desigur), mă şi trage de mînecă: „Care Canaan?”. Asta-i bună, acum, care Canaan? O să vedem noi! Important este ca, ajunşi dincolo, să fim noi înşine, să nu ne pierdem identitatea spirituală şi culturală, deşertificîndu-ne sufletul!
Acum, să trecem odată pustiul!
Un pustiu, o criză, ca o purificare!
Preot Neculai COJOCARIU