Simpozionul internaţional „Studia Theologica Doctoralia”

Simpozion Manastirea NeamtÎn perioada 11 – 12 mai, a avut loc, la Centrul social-cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ” – Mănăstirea Neamţ, cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului internaţional „Studia Theologica Doctoralia”.

Evenimentul este organizat de Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Karl Franzens” din Graz (Austria).

Potrivit organizatorilor, comunicările studenţilor doctoranzi, care s-au remarcat prin valoarea lor ştiinţifică, având avizul conducătorilor de doctorat, vor fi publicate în cel de-al VII-lea volum al seriei „Studia Theologica Doctoralia”.

Ediţia din acest an şi-a propus să evidenţieze cercetările actuale ale doctoranzilor din ţară şi din străinătate în domeniul studiilor teologice şi să dea noi dimensiuni dialogului interdisciplinar.

Prezent la ultimele ediţii ale manifestării, prof. dr. Pablo Argarate, de la Universitatea „Karl Franzens” din Graz, şi-a exprimat bucuria de a lua parte şi la simpozionul din acest an.

„Sunt foarte fericit să fiu parte a acestei manifestări şi sunt foarte surprins de cât de mult a crescut în amploare în ultimii ani. Este foarte important că studenţii doctoranzi au ocazia de a-şi împărtăşi experienţele. Pentru mine este un moment special, pe care îl aştept cu nerăbdare, dar şi pentru studenţii mei pe care îi aduc cu mine, mai ales că în Austria nu avem un astfel de eveniment dedicat doctoranzilor”, a declarat, pentru Doxologia.ro, prof. dr. Pablo Aragate.

 

Irina NASTASIU