Înfiinţarea mitropoliilor pe teritoriile statelor române, în secolul al XIV-lea, constituie o nouă etapă în viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Clerul şi-a adus permanent contribuţia pentru intensificarea conştiinţei naţionale prin: mărturisirea aceleeaşi credinţe, şcolile elementare şi secundare aflate sub autoritatea mitropoliilor, circulaţia cărţilor bisericeşti şi a bucoavnelor pentru cei neştiutori de carte, viaţa mănăstirească (călugării veniţi la mănăstiri din diverse locuri ale ţării, copiştii, zugravii, ferecătorii în aur şi argint etc.), introducerea limbii române în cult (preoţii au realizat a adevărată o teologie speculativă vorbind poporului într-o limbă creştină românească, accesibilă tuturor), ctitoriile domnitorilor români de dincolo de Carpaţi şi bisericile ridicate de ardeleni dincoace de munţi etc.
Prin ierarhii, preoţii şi călugării ei, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit lupta politică a realizării unităţii tuturor românilor. În timpul primului război mondial o parte a clerului a însoţit trupele pe câmpul de luptă. Potrivit raportului nr. 1668 din anul 1917, înregistrat de serviciul religios al armatei, în Moldova au funcţionat, la diverse unităţi militare, 173 de preoţi. Acestora li s-au adăugat şi alţii, în total fiind înregistraţi 253 de preoţi din care 135 licenţiaţi în teologie. Au fost şi călugăriţe repartizate la spitalele regionale şi în mănăstiri unde s-au amenajat orfelinate.
Este important de menţionat faptul că, în toate satele şi oraşele, Sfânta Liturghie se încheia cu „Deşteaptă-te române”, cântat de tot poporul. După slujbele religioase, în faţa bisericilor se prezentau date privitoare la organizarea adunării din Alba-Iulia.
La 30 octombrie 1918, a luat fiinţă Consiliul Naţional Român Central, alcătuit din 12 membri, care avea drept scop intensificarea activităţii maselor populare în direcţia realizării unirii Transilvaniei cu România. La acest organism politic şi-au exprimat adeziunea ierarhii ortodocşi Ioan I. Papp al Aradului, Miron Cristea al Caransebeşului, dar şi episcopii greco-catolici Demetrie Radu al Oradiei, Iuliu Hossu al Gherlei şi Valeriu-Traian Frenţiu al Lugojului. Pofesori de teologie precum Dragomir, Nicolae Bălan şi Petru Barbu, episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, vicarul Roman Ciorogariu, Vasile Suciu, vicar greco-catolic, secretarii eparhiali Cornel Corneanu, Aurelian Magieru (viitorul episcop Andrei), protopopii Andrei Ghidiu, Gheorghe Popovici, profesorii Alexandru Borza şi Al. Ciura s-au implicat în organizarea manifestărilor româneşti privind realizarea unirii. Consiliul Naţional Central Român solicita, la 10 noiembrie 1918, printr-un ultimatum la Budapesta puterea deplină de guvernare asupra teritoriilor locuite de români. Eşuând negocierile cu delegatul maghiar, la 20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a convocat Marea Adunare Naţională pentru 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia unde se va hotărâ soarta românilor. În data de 21 noiembrie, episcopii ortodocşi şi greco-catolici din Transilvania, printr-o adresă comună recunoşteau Consiliul Naţional Român drept for conducător al luptei de eliberare naţională asigurându-l că vor colabora în vederea realizării tuturor idealurilor. Episcopul Roman Ciorogariu, prin circularele sale, a îndemnat permanent preoţii şi învăţătorii pentru a şti cum să acţioneze în acele momente.
La 14 decembrie 1918, delegaţia Marelui Sfat Naţional din Transilvania, din care făceau parte episcopii români Miron Cristea şi Iuliu Hossu, au prezentat regelui Ferdinand, la Bucureşti, Actul Unirii Transilvaniei cu România, document ce a fost înmânat regelui de Vasile Goldiş. Unirea Transilvaniei cu România a fost consfinţită şi de Conferinţa de pace de la Trianon.
În noaptea care a precedat Adunarea de la Alba-Iulia din duminica de 1 Decembrie 1918, în gara Apold (unde se adunaseră sute de oameni din satele de munte ce aşteptau trenurile spre Alba) s-a organizat o nuntă simbolică între o fată din Săliştea (ce reprezenta Transilvania) şi un băiat mărginean, reprezentant al statului român. Preotul Ioan Lupaş, protopopul Săliştei, împreună cu alţi preoţi au oficiat slujba cununiei, iar cei prezenţi au petrecut toată noaptea.
Fie că vorbim de clericii ortodocşi, de cei romano-catolici sau greco-catolici, în actul istoric din Decembrie 1918, clerul român a manifestat unitate fiind alături de poporul din care făcea parte. Episcopii, consilierii, profesorii de teologie, protopopii şi preoţii parohi au fost în primele rânduri asigurând funcţionarea consiliilor şi gărzilor naţionale. Spre exemplu: profesorii Nicolae Bălan şi Silviu Dragomir au activat la Sibiu, episcopul Miron Cristea în Caransebeş, vicarul Vasile Suciu, profesorii Alexandru Ciura şi Alexandru Borza în Blaj etc.
La Marea Adunare de la Alba-Iulia, Biserica a fost reprezentată de 5 episcopi, 4 vicari, 129 protopopi, numeroşi reprezentanţi ai Institutelor teologico-pedagogice, studenţi şi preoţi. La primele ore ale dimineţii s-a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de Te-Deum în cele două biserici româneşti din Alba-Iulia. În cea ortodoxă a slujit episcopul Ioan Papp. Începând cu orele 10 s-au desfăşurat lucrările Marii Adunări Naţionale, în sala Cazinoului, în prezenţa celor 1228 delegaţi oficiali. Ioan Suciu, organizatorul adunării a citit procesul-verbal al şedinţei. Episcopul Aradului, Ioan Papp a încheiat şedinţa mulţumindu-le tuturor pentru contribuţia adusă. La orele 14, delegaţii s-au dus pe Câmpul lui Horia unde s-au ţinut cuvântări celor peste 100.000 de români ce aşteptau proclamarea unirii. Memorabile discursuri au fost rostite de episcopii Miron Cristea al Caransebeşului şi Iuliu Hossu din Gherla. În toate oraşele şi satele preoţii au explicat credincioşilor prezenţi la slujbe importanţa acestui eveniment.
Biserica Ortodoxă Română a făcut paşi mari spre unificarea administrativă prin includerea episcopilor ardeleni în Sfântul Sinod al B.O.R. din Bucureşti (1919), prin ridicarea ei la rang de Patriarhie (1925) şi promulgarea Legii şi Statutului de organizare al B.O.R. (1925).
Ortodoxia a fost principalul factor de menţinere a poporului român în unitate, de întărire a propriei fiinţe, B.O.R. fiind conştientă de rolul ce l-a purtat în decursul istoriei.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA