* interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului Învăţământ Neamţ
Ne-am aflat, la sfârşitul lunii trecute, la capătul unui proiect important derulat de Sindicatul Învăţământ Neamţ…
După cum bine se ştie din mediatizarea evenimentului, pe 29 noiembrie, la Piatra-Neamţ, a avut loc Conferinţa de închidere a proiectului „Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie”. Şi tot după cum se cunoaşte, acest proiect a fost implementat de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în calitate de beneficiar, şi de partenerii săi, FSLI, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa Năsăud, Amber Business Consulting Romania, FEI – Spania, Ikaros – Italia şi Camporelecchio Educational – Italia, şi a avut ca obiectiv general creşterea gradului de conştientizare asupra principiului egalităţii de şanse şi de gen în cadrul societăţii civile.
Şi cum s-au desfăşurat „ostilităţile”?
Mai întâi, pe 28 noiembrie a avut loc Seminarul european de schimb de bune practici „Egalitatea de şanse – o provocare permanentă pentru formarea profesională continuă a profesorilor români şi europeni”, iar pe 29 noiembrie s-a desfăşurat Conferinţa de închidere citată mai sus. Acestea – zicem noi – au arătat că am reuşit să finalizăm lucrurile cu rezultate bune, în sensul că indicatorii proiectului au fost îndepliniţi în totalitate sau chiar depăşiţi, că am traversat cu bine această experienţă, deşi, uneori, pe parcurs, a trebuit să surmontăm momente mai puţin plăcute. Greutăţile ivite în implementarea proiectului au ţinut cumva de lipsa noastră de experienţă în implicarea într-o acţiune de asemenea anvergură, dar au existat şi alţi factori exteriori perturbatori. Una peste alta însă, noi credem că am făcut un lucru bun. Şi important mi se pare faptul că am demonstrat că şi un sindicat poate finaliza un proiect – european prin amploare şi tematică. După cum mi se pare important că am reuşit să formăm o echipă care a funcţionat bine, membrii ei completându-şi reciproc competenţele şi disponibilităţile…
Să revenim la Conferinţă…
Conferinţa în sine a fost un moment bun, un moment de bilanţ şi ca orice conferinţă de închidere de proiect a prezentat rezultatele muncii prestate. Şi acest lucru l-au făcut foarte bine de colegii mei care au avut intervenţii: Alexandra Cornea, Mihaela Diaconescu, Roxana Elena Irina, Margareta Mancaş, Nicoleta Munteanu, Ioana Petreuş, Mihaela Popa. S-a văzut că s-a lucrat mult, cu seriozitate şi că rezultatele muncii noastre s-au concretizat în lucruri care rămân. Şi m-aş referi aici, în primul rând, la Platforma multiregională de comunicare, la cele 32 de puncte de informare, membre ale platformei de comunicare, la „Ghidul (şi minighidul) privind egalitatea de şanse şi de gen în România”, la situl www.equal.ro, la setul de instrumente de promovare: cursul online pentru şcoala incluzivă, programa şcolară pentru opţionalul „Şanse egale pe piaţa muncii”, materialul didactic pentru preşcolari „Diferiţi, dar egali”, materialul didactic auxiliar pentru elevii claselor I-IV, flyere pe tema egalităţii de şanse, o broşură „EQUAL”.
Sunt o mulţime de lucruri de laudă… Dar cam tehnice…
Vorbeam anterior despre acele relaţii umane sedimentate, cimentate între membrii echipei, chiar în momentele grele… Pentru că au fost şi momente în care ne-am urât – nu între noi, ci pe noi –, când nu găseam rezolvarea pentru anumite situaţii sau probleme conjuncturale. Sentimental, acestea rămân amintiri; în fapt rămâne o echipă capabilă să implementeze şi alte proiecte. Şi o vom face. O să abordăm şi alte tipuri de finanţări nu numai POSDRU, poate din cele pe mobilităţi, tip LEONARDO. Ne gândim şi la implementarea unor proiecte de formări sau reconversii profesionale şi am discutat chiar cu prietenii noştri italieni posibilitatea susţinerii unor cursuri pentru infirmieri, cu stadii de practică în Italia, eventual cu plasament tot acolo sau în Europa. Tot cu colegii din Italia am început deja discuţiile referitoare la un proiect comun de implementare a instruirii profesionale cu ajutorul tabletelor, lucru care la ei, în unele şcoli, se face deja.
Am văzut la conferinţa de presă că partenerii, transnaţionali, au avut numai cuvinte de laudă pentru grupul de profesori care i-au vizitat dar şi pentru realităţile cu care au luat contact în România.
Cei care ne-au rămas parteneri până la urmă, da. Pentru că, iniţial, am mai avut doi parteneri din Italia, care, ciocnindu-se de dificultăţile de implementare în mod corect, – în condiţiile în care ştim ce s-a întâmplat cu finanţările europene din proiectul POSDRU – ne-au părăsit. Cei care au rămas au văzut însă că şi în România există parteneri valabili cu care pot derula astfel de proiecte. Aceştia au fost plăcut impresionaţi de calitatea oamenilor pe care i-am dus acolo, de interesul nostru pentru sistemul de învăţământ din Spania sau din Italia, de experienţa noastră, recunoscând că şi ei au putut să înveţe ceva de la noi. Desigur, la aceasta a contribuit şi ceea ce au văzut în România, şi aici aspectului practic al proiectului i s-a adăugat componenta sa culturală – cunoaşterea noastră ca ţară, ca identitate naţională, ca tradiţie. Şi nu au avut decât entuziasmante cuvinte de laudă, cu atât mai mult cu cât nici şcoala italiană, nici cea spaniolă nu mai pun mare preţ pe cultivarea şi păstrarea tradiţiilor populare.
E de bine, deci…
Pe scurt, da. Noi ne-am dus acolo cu nişte reţineri. Ştim cu toţi cum sunt priviţi românii peste hotare. Îmi face însă reală plăcere să declar cu bucurie că niciodată n-am constatat o atitudine de superioritate sau de complezenţă faţă de delegaţia noastră. Am fost partenerii lor egali, trataţi cu respect. Am fost pur şi simplu, împreună, europeni. Un alt lucru care poate produce satisfacţie este acela că au auzit de noi, de Federaţia sindicatelor din învăţământ – care ne-a fost şi parteneră de proiect – şi Federaţia Internaţională a Educaţiei care ne-a cerut să le trimitem o prezentare a proiectului ei fiind deosebit de interesaţi de această temă a egalităţii de şanse şi de gen. În România şi în Europa. E totuşi un motiv de mândrie dacă printr-un lucru bine făcut fixezi mai bine pe hartă locul judeţului Neamţ în România, şi al României în Europa…
Ajunşi la această concluzie a bilanţului, cred că puteţi respira liniştiţi şi trage o linie de final…
Nu. Deşi proiectul s-a terminat, munca noastră nu s-a încheiat. Mai trebuie să asigurăm în continuare sustenabilitatea acestui proiect, el fiind, posibil, punctul de plecare al altor proiecte mai mici care să aprofundeze, să dezvolte sau să nuanţeze această temă a egalităţii de şanse. Trebuie sensibilizaţi reprezentanţii tuturor instituţiilor care au atribuţii în acest sens. Suntem convinşi că activitatea de promovare a ideii fundamentale a egalităţii de şanse şi gen trebuie să fie una permanentă. Aici este vorba despre o lucrare fără sfârşit, pentru că mereu vor apărea provocări pe această temă şi mereu vor trebui găsite răspunsuri şi soluţii adecvate. Nădăjduim însă că am reuşit să punem bazele unei infrastructuri solide şi să implementăm un proiect care poate deveni oricând un nou punct de plecare…
A consemnat M.Z.