* Interviu cu dl. Mihai Obreja, director al Colegiului Naţional „Petru Rareş”
Toată lumea nemţeană ştie că pe 28 şi 29 noiembrie, cu prilejul sărbătoririi celor 144 de ani de glorie a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, aţi organizat, la faţa locului şi nu numai, ZILELE ŞCOLII, o manifestare care începe să aibă deja tradiţie. V-aş ruga să mărunţiţi puţin acest subiect…
Sunt mai multe moduri de a trăi o sărbătoare şcolară, dar noi am ales să celebrăm această aniversare în spiritul principiilor ce ne definesc – seriozitate, eficienţă şi creativitate.
Elogiul tradiţiei istorice a acestui Colegiu, ce prin vechimea şi calitatea lui reprezintă un simbol al educaţiei nemţene, a început de pe 28 noiembrie, cu slujba de Te Deum, făcută spre a reaminti pe toţi dascălii ce şi-au dedicat puterea intelectuală şi sufletească pentru a forma atâtea generaţii de tineri valoroşi, pe parcursul a 144 de ani. Tot de pe 28 noiembrie, zidurile sobre ale şcolii s-au îmbrăcat în haine de sărbătoare prin colecţiile de obiecte lucrate de mână de copii, prin expoziţiile de pictură ale elevilor din clasele V-XII, prin expoziţiile de fotografii oglindite în versuri, care au adus sărbătorii ceva din culorile şi frumuseţea acestei toamne lungi de care ne-am bucurat anul acesta.
Cei mici şi-au dovedit talentele la muzică şi dans în cadrul spectacolului de majorete şi xilofoane, cei mai mari au încercat să devină ei înşişi actori într-un fragment din „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, susţinut pe scena Sălii de festivităţi. Pasionaţii de ştiinţă au lucrat în laboratoare, făcând împreună cu profesorii lor prezentări şi experimente interesante în domeniul astronomiei, biologiei, fizicii, chimiei, informaticii. Iubitorii de limbi străine au ascultat comunicări ştiinţifice în limbile franceză şi engleză, amintind spiritul european al şcolii noastre ce are atâţia foşti elevi merituoşi, făcând cinste educaţiei primite la „Petru Rareş” în ţările în care astăzi sunt specialişti recunoscuţi în domeniile lor. Cei devotaţi limbii române şi cărţilor au împărtăşit bucuria lecturii în cadrul cercului literar. Cinefilii s-au delectat cu vizionarea unor filme moderne şi cu atelierul multimedia, iubitorii de muzică clasică s-au bucurat de acordurile orchestrei lui Andre Rieu, iar amatorii de melodii moderne au ales concertul rock al formaţiei Spring şi Concursul de Karaoke la care concurenţii au avut o susţinere zgomotoasă din partea colegilor lor.
Nicio sărbătoare nu e completă fără a aminti că toţi suntem, azi, aici prin eforturile unor oameni care au pus temeliile pentru ca noi să putem construi mai departe: lansările de carte au fost dedicate unor foşti profesori merituoşi ai Colegiului, care mai au încă ceva de spus generaţiilor tinere.
Spre a încheia cu fast şi veselie sărbătorirea aceasta, seara a avut loc la Hotelul Central „Balul Bobocilor” de clasa a IX-a, organizat cu sprijinul tuturor elevilor şi al părinţilor lor, petrecere care a fost o demonstraţie de decenţă şi de distracţie fără a depăşi limitele comportării civilizate.
Astfel, au fost două zile foarte dense în care am şi muncit, ne-am şi bucurat de atâtea resurse de talent şi de creativitate câte au dovedit copiii noştri. Dar nu uităm niciodată că spiritul colegiului se păstrează şi se educă nu doar în momentele de sărbătoare, ci în fiecare zi şi în fiecare oră de curs prin care, păstrând valorile tradiţiei nemţene, suntem mai aproape de viitorul educaţional care va face mai bună lumea pe care o lăsăm copiilor noştri.
Mi s-a părut plin de respect, generos şi foarte important, gestul de a subvenţiona şi prezenta – într-o atmosferă pe deplin culturală – cărţile unor prestigioşi foşti profesori ai „Rareşului”. E cumva această iniţiativă un cap de serie?
În şirul manifestărilor dedicate sărbătoririi a 144 de ani de existenţă a şcolii noastre, lansarea celor două cărţi, aparţinând unor remarcabili foşti profesori ai „Rareşului”, Emilian Mancaş şi George Grigorică, a însemnat momentul de vârf, evenimentul zilei. Într-o atmosferă pe deplin culturală, cum dumneavoastră înşivă aţi caracterizat-o, s-au strâns reprezentanţi ai 5-6 generaţii, de la elevi ai colegiului, profesori actuali, foşti profesori, foşti absolvenţi, în special cei care i-au fost colegi domnului profesor Emilian Mancaş, aparţinând promoţiei 1952, până la oameni care sunt în mod constant prezenţi la evenimentele culturale ale urbei. M-a bucurat nespus de mult prezenţa remarcabilului şi venerabilului domn profesor Paul Vasiliu, absolvent al liceului nostru în perioada interbelică, profesor faţă de care comunitatea noastră şcolară, şi nu numai, va rămâne şi de aici înainte mult timp îndatorată. Prezenţa domnului profesor Stelian Fedorca, consilier al ministrului educaţiei naţionale, şi a domnului senator Eugen Ţapu Nazare, convinge că evenimentele de acest gen atrag, în continuare, mulţi oameni.
Lansarea celor două cărţi a reprezentat cu adevărat o sărbătoare pentru noi, rareşiştii. Îmi place să cred că am găsit cea mai bună formulă de a-i sărbători pe Emilian Mancaş, directorul centenarului, şi pe George Grigorică, profesorul de muzică, dar în special arhitectul corului liceului, cor recunoscut atât în oraşul nostru, cât şi în ţară. Ideea de a sprijini apariţia unor lucrări aparţinând foştilor profesori ai Rareşului s-a născut cu un an în urmă. Este un proiect important pentru noi, un act de restituire, de recunoştinţă faţă de cei care au scris, în sensul cel mai bun şi adevărat, parte însemnată din istoria acestei şcoli. Peste şase ani, când vom sărbători 150 de ani de existenţă a şcolii noastre, vom marca acest lucru şi printr-un studiu monografic de amploare, în care vom putea înscrie la loc de cinste acest proiect şi poate un altul – sub forma unor studii/articole despre foşti dascăli ai şcolii noastre. Începutul a fost făcut de domnul profesor Paul Vasiliu cu studiul „ Figuri de dascăli de la Colegiul Petru Rareş din Piatra Neamţ”, studiu ce va fi publicat şi în revista şcolii.
Mulţumesc celor care au venit alături de noi în acest ambiţios proiect, reprezentanţilor Consiliului Local pentru partea de cofinanţare a proiectului, colegilor profesori şi informaticieni.
Tot în acele zile – dar fără legătură cu ZILELE ŞCOLII – ştiu că aţi participat la o întrunire cu reprezentanţi ai ministerului Educaţiei, ISJ-ului şi administraţiei locale, o acţiune privind implementarea şcolii profesionale în model dual – modelul german în Neamţ. O acţiune în care, din nou, suntem primii în zona Moldovei…
Da, pe 29 noiembrie a.c., am participat la o dezbatere pe tema „Şcoala profesională în sistem dual-modelul german”, activitate organizată la iniţiativa domnului profesor Stelian Fedorca, consilier al ministrului educaţiei, şi a domnului senator Eugen Ţapu Nazare. Dimensiunea şi urgenţa unei asemenea teme sunt date de participanţii la o astfel de activitate: inspectorii şcolari generali ai ISJ Neamţ, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, antreprenori şi, nu în ultimă instanţă, directori de şcoli.
În România funcţionează o astfel de şcoală la Braşov, Şcoala Profesională Germană Kronstadt, fiind singura şcoală profesională cu personalitate juridică din ţară. Domnul profesor Stelian Fedorca a ales Moldova, mai exact Neamţul, pentru multiplicarea acestui proiect, deoarece 40 de elevi de la Kronstadt provin din Moldova. Organizarea învăţământului profesional în acest sistem se bazează pe colaborarea dintre şcoală, agenţi economici şi comunitatea locală. Antreprenorii au un rol deosebit în selecţia elevilor, în proiectarea activităţii de practică, activitate care în primul an deţine o pondere de 60% din totalul orelor, iar în al doilea an 75%, şi, nu în ultimul rând, în desfăşurarea examenului de obţinere a certificatului de competenţe, certificat valabil în ţările UE.
Noutatea acestui proiect constă în faptul că pleacă de la nevoile de dezvoltare economică ale comunităţii, ale agenţilor economici. Avantajele şcolii profesionale în sistem dual-modelul german ar fi în esenţă următoarele: poţi dobândi o calificare profesională care îţi permite să obţii mai rapid un loc de muncă şi să ai un salariu mai devreme decât colegii tăi care optează pentru bacalaureat; beneficiezi de o bursă guvernamentală de 200 RON; angajatorii susţin elevii printr-o bursă de 200 RON; după finalizarea acestui program poţi, în acelaşi timp, să lucrezi şi să-ţi continui studiile liceale şi mai apoi cele universitare tot în sistem dual, cu sprijinul angajatorului.
Personal, cred într-un asemenea tip de şcoală conectată la piaţa muncii, mai ales dacă admiterea se va realiza înaintea celei computerizate pentru intrarea în liceu şi dacă se va modifica mentalitatea, mai ales a părinţilor, mentalitate care se exprimă sub forma unei ameninţări la adresa copilului: Dacă nu înveţi ai să ajungi la profesională. Dar dacă luăm în calcul şi banii risipiţi cu zecile de mii de absolvenţi de liceu care nu promovează bacalaureatul?
A întrebat Mircea ZAHARIA