Dubito, ergo cogito
Alt „Dascăl”, „măr de lângă drum”
A mai căzut o stea în Bucovina. Un alt „Copac, ce moare în picioare”, cum e numită piesa de teatru contemporană, a lui Cassona.
Profesorul Ioan Şt. Dascălu, predestinat prin nume a fi dascăl, din Fălticeni, e acum în ceruri. Spre acele ceruri către care-şi trimiteau ofrandele bogate din „marele de aur” ale Staţiunii de la „Apa Şomuzului”. Şi totul depindea de „fructele de suflet”, rodite de acel „Liceu horticol” fălticenean al cărui director „de-o viaţă”, i-a fost „Mathusalem”-ul de la care, astăzi, ne-am luat: „Salem” atât.
Şi-a început profesia de dascăl, după război, îndată, într-o „Grădină” fără pomi, fără pomicultori şi fără multe. Ca după cel de-al „Doilea”. Un timp în care totul, era un ABC. Au prins fiinţă pomii şi gospodarii lor, plecaţi de la o altfel de pepinieră, condusă de un „Dascăl”. N-a fost uşor şi nu i-a fost uşor. O Europă flămânzită de atâta „Drang” „muşcă” uitând de „Zidul berlinez”, crescut cu grijă de generaţiile de la „Horticolă”. O altă mai complexă pepinieră, cu al ei gospodar, cu nume de îndrumător la „primii paşi” de Dascălu. „Să vă iubiţi ţărâna strămoşească, din seva căreia, o lume-ntreagă muşcă întru viaţă”.
Ei bine, acest dirijor de „ieri”, al sevelor adânci şi devenite printr-o muncă ce o aveau pe vremuri „alchimiştii”, şi-a odihnit-o într-un „azi” şi a plecat, de „mâine”, într-o livadă nouă, neştiută şi paradisiacă.
O viaţă cu un răsad vânjos, corect, privind în sus şi roditor, privind în jur. Pe toată piramida de profil, a fost un nume de reper. Un nume ca simbol, el însuşi, care prin anagramă, duce „Scala Da”. O scară ce o viaţă a dus spre certitudine, precum i-a fost şi viziunea.
Şi tot de meritat, magistrului „apostol” rămâne ca un atribut de zi cu zi, Cultura. Sensibil la spiritualitate, atent la inedit şi evantaic prezent la polinomul de manifestări de acest gen, care, în Fălticeni, recunoscut de-o lume întreagă, nu cunoaşte margini. Se ştie cât de mult e „pol magnetic”, această urbe, care, parafrazând denumirea unui muzeu de pe aici, e „Galeria Oamenilor de Seamă”. Mai mult de un deceniu, a coordonat, împreună cu fiul său, publicaţia lunară: „O quasi – revistă fără „publicitate”, dar pluriculturală. În fiecare număr te întâlneai cu semnătura lui Ioan Dascălu.
O altă zi cu Requiem, la Fălticeni. În „deal” la Oprişeni, alt nume de excepţie, la câţiva paşi de Irimescu şi de „mulţi”. O „veşnicie”, pe care însuşi şi-au creat-o prin ceea ce au creat.
În rest, „Tăcere”.
De mâine „Simbol”.
Gheorghe A. M. CIOBANU