În perioada 2011-2013, la Casa Corpului Didactic Neamţ se derulează parteneriatul pentru învăţare Grundtvig NELPAE. Partenerii implicaţi în proiectul Grundtvig New E-Learning Platform for Adult Education, NELPAE www.nelpae.ro, sunt: Obrtnicka komora Zagreb Udruzenje obrtnika grada Zagreba – Zagreb Croatia, Kastamonu Il Milli Egitim Müdürlügü – Kastamonu Turcia, Centro Territoriale Permanente per l’Educazione degli Adulti from Frosinone Italy, Agrupamento de Escolas de Vialonga Portugalia, Dier Kärntner Volkshochschulen Klagenfurt Austria, Towarzystwo Milosników Kujaw Radziejow Polonia şi Asociaţia Culturală Europea Vaslui România (coordonator) .
Obiectivul general al proiectului este promovarea unei dimensiuni europene a educaţiei adulţilor, proiectul vizând realizarea unor noi alternative IT în educaţia adulţilor, învăţarea limbilor străine prin intermediul unei platforme, implementarea platformei în toate instituţiile implicate.
Pe site-ul parteneriatului pentru învăţare Grundtvig NELPAE (care poate fi accesat cu user/parolă guest), pot fi descoperite principalele repere ale reuniunii de proiect de la Zagreb, pentru care s-au folosit episoadele documentarului proiectului filmate în capitala croată, precum şi activităţile realizate în lunile august-noiembrie 2012.
Pe 28 septembrie 2012, Casa Corpului Didactic Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Europea Vaslui, Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză Vaslui, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ, Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză Neamţ, a organizat Conferinţa Internaţională Démarches contemporaines de la didactique. Conferinţa s-a desfăşurat în cadrul proiectului şi a avut ca invitat de onoare pe domnul profesor Robert Massart, secretar al Asociaţiei belgiene a profesorilor de limba franceză, profesor la Haute Ecole Provinciale de Mons Département Pédagogique, Belgia alături de domnul profesor Alexandru Mâţă, secretarul Asociaţiei Române a Profesorilor de Franceză Vaslui şi doamna profesor Mihaela Claudia Liteanu, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Culturale Europeea Vaslui. Deschiderea oficială a Conferinţei a fost făcută de către doamna inspector şcolar, profesor Cristina-Mirela Grigori, doamna director al Casei Corpului Didactic Neamţ, profesor Lăcrămioara Secară şi de doamna profesor metodist Elena-Roxana Irina, în calitate de coordonator al proiectului Grundtvig NELPAE.
Activitatea a debutat cu prezentarea unei şcoli de prestigiu din judeţul Neamţ, respectiv Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, prin amabilitatea doamnei director Daniela Neamţu şi a domnului director Vasile Diaconu.
A o lecţie demonstrativă la limba franceză, în care au fost utilizate metode noi de predare-învăţare, susţinută de către doamna profesor Raluca Ene, cu elevii clasei a XI-a A de la Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ. Activitatea în cadrul colegiului s-a încheiat cu o dezbatere susţinută de către elevii clasei a XI-a A, cu argumente pro sau contra necesităţii studierii limbii franceze.
Conferinţa Internaţională Démarches contemporaines de la didactique s-a derulat la Casa Corpului Didactic Neamţ,cu participarea unor cadre didactice din judeţ (profesori de limba franceză şi limba engleză, profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar interesaţi de noi metode de predare), directori, inspectori şcolari, echipa de proiect Grundtvig a Casei Corpului Didactic Neamţ.
În luna octombrie 2012 a urmat workshopul on-line, folosind programul Oovoo, pentru clarificarea temelor stabilite pentru anul II de proiect şi s-a realizat documentaţia de acreditare a cursului de limba engleză.
În luna noiembrie 2012 a avut loc cursul Formarea formatorilor din proiectul NELPAE, susţinut la Casa Corpului Didactic Neamţ de către formatorii din Vaslui, prof. Alexandru Mâţă (coordonator internaţional de proiect) şi prof. Mihalea Liteanu (preşedinte al Asociaţiei Culturală Europea), la care au participat formatorii din echipa de proiect a Casei Corpului Didactic Neamţ. Un nou workshop care a avut ca temă înregistrarea cursanţilor pe platformă, ataşarea cursurilor şi a materialelor video/audio necesare cursurilor, precum şi modul de utilizare al cursurilor în lucrul direct, s-a desfăşurat în ziua de 10 noiembrie 2012.
Proiectul continuă cu identificarea grupului ţintă şi derularea cursurilor de limba engleză/ franceză/ spaniolă/ TIC începători, în perioada imediat următoare.
Prof. Elena-Roxana IRINA – CCD Neamţ
