În perioada 23- 30 mai 2013, la Bitola, în Macedonia, s-a desfăşurat a – XXXII-a ediţie a Festivalului de Arta plastică pentru copii „The small Montmartre of Bitola”. Cum veştile bune zboară iute, am aflat că Asociaţia culturală Arte.ro din Piatra-Neamţ a ridicat şi de astă dată steagul României pe cel mai înalt catarg. O invităm pe d-na prof. Cristina Petrariu, preşedintele Asociaţiei „Arte. Ro”, să nuanţeze…
Invitaţia la Bitola s-a produs în urma câştigării a trei premii „Paleta de aur” şi a premiului primit pentru colecţia de lucrări pe care am trimis-o la concurs în Macedonia, în luna februarie a anului curent. Această colecţie a constat în 20 de icoane pictate de elevii noştri în tehnica picturii pe lemn, tempera cu ou. La festivalul-concurs au fost invitaţi să participe trei copii din Piatra – Neamţ, respectiv Andreea Lemnaru, Andrei Nuţu şi Ana Maria Lemnaru, însoţiţi de subsemnata, profesorul coordonator. Copiii sunt membri ai Clubului pentru excelenţă în Arte Vizuale din cadrul Asociaţiei culturale „Arte. Ro” din Piatra-Neamţ şi frecventează, de asemenea, sub îndrumarea mea, şi cursurile de Pictură de la Palatul Copiilor . Anul acesta am fost invitaţi pentru a treia oară în Macedonia, copiii clubului nostru de pictura confirmându-şi valoarea de fiecare dată, prin obţinerea în fiecare an a premiului „Paleta de aur” – unul în 2011, şase în 2012, şi trei în 2013.
Ce s-a întâmplat efectiv la Bitola?
În cele opt zile de festival, copiii au avut prilejul să picteze în aer liber arhitectura veche a Bitolei, pe străduţele întortocheate din vechiul bazar al oraşului, dar şi în oraşe cu veche istorie şi cu turism înfloritor, precum Ohrid şi Krushevo. La sfârşitul fiecărei zile, seara, s-au expus toate lucrările realizate peste zi şi s-au premiat cele mai reuşite peisaje. Toţi cei trei elevi ai noştri au fost premiaţi, fiecare în câte una din seri.
La sfârşitul festivalului, cele mai bune lucrări create acolo au fost premiate, noi, Asociaţia culturală nemţeană, înregistrând încă o victorie frumoasă prin premiile obţinute de Andreea Lemnaru, Andrei Nuţu şi Ana Maria Lemnaru, respectiv trei premii „Golden Palette” – Paleta de aur.
Mi se pare un succes remarcabil.
În acelaşi timp, toţi cei trei elevi au primit şi Premiul „Guest of the Colony 2014”, acest lucru însemnând că ei sunt invitaţi speciali la ediţia de anul viitor a festivalului, toate anevoinţele pentru cazarea şi masa lor intrând în atribuţiile exclusive ale organizatorilor.
Nu-i rău deloc.
Ne mândrim de asemeni, cu toată modestia adiacentă, cu performanţa că profesorul coordonator, precum şi Asociaţia au obţinut „Trofeul pentru cea mai buna colecţie” de lucrări realizate în timpul festivalului, respectiv „Best colection”. Elevul Andrei Nuţu a mai obţinut şi „Şilver Cross”- Crucea de argint, premiu asociat cu Cheia oraşului Bitola, acordat pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea culturală a oraşului.
Bag seamă, aţi fost nişte răsfăţaţi ai Bitolei
Nu numai. Asociaţia a primit şi un „Trofeu special” de recunoaştere a valorii artistice, din partea Egiptului, mai exact din partea „Alexandria Sporting Club din Alexandria”, cel mai vechi club din aceasta ţară, înfiinţat în 1890 şi transformat în 1952 de către guvernul egiptean care l-a naţionalizat, în Club al copiilor, sub titulatura „Alexandria Sporting Club Children Art Class”. Trofeul ne-a fost înmânat de către Prof. Nadia Atia Kandil, directorul centrului.
Care e statutul competiţiei?De fapt, cu cine aţi concurat?
Acest important festival de artă pentru copii, cu o înaltă ţinută organizatorică, se desfăşoară fără întrerupere din anul 1981. Premiile noastre sunt cu atât mai importante cu cât elevii nemţeni „s-au luptat” cu pensule, culori şi palete, desigur, cu copii de vârste similare din Hong Kong, Rusia, Belarus, Ucraina, Egipt, Slovenia, Slovacia, Portugalia, Turcia, România şi Macedonia. Ne bucură să putem spune că la eveniment a fost invitat şi Consulul României la Bitola- Macedonia, Excelenta Sa, Domnul Aleksandru Mamakis. Care chiar a fost alături de noi şi ne-a încurajat tot timpul.
E un gest frumos care, alături de performanţele dvs, nu face decât să lumineze imaginea României. A României, şi, desigur, a Neamţului…
Cu siguranţă. Suntem foarte recunoscători organizatorilor, domnului Kosta Hadzi Antonovski şi doamnei Elena Hadzi Antonova precum şi prestigiosului juriu International al acestui concurs, pentru recunoaşterea internaţională a valorii copiilor de la Clubului pentru excelenţa în Arte Vizuale din cadrul asociaţiei noastre. În cadrul galei finale, pe 30 mai, am avut onoarea să înmânez profesorilor coordonatori ai delegaţiilor din cele 11 ţări participante, casete cu materiale de promovare, – dvd-uri, pliante, hărţi, albume – ale principalelor obiective culturale, istorice şi religioase din judeţul Neamţ – nu doar un simplu gest de curtoazie, ci şi o încercare de promovare turistică internaţională a judeţului nostru. Echipa nemţeană a oferit, de asemenea, tuturor participanţilor, dvd-uri cu filmul documentar „The small Montmartre of Bitola 2013”, realizat de către domnul Emilian Balan, fotograf, documentaristul echipei şi membru al Asociaţiei.
Foarte bună treabă. Felicitările noastre. Doriţi să mai adăugaţi ceva?
Trebuie să precizez că deplasarea delegaţiei noastre în Macedonia s-a realizat cu sprijinul SC. CRIBERNET SRL din Piatra-Neamţ, căreia echipa artiştilor nemţeni, profund îndatorată, le mulţumeşte şi pe aceasta cale.
A consemnat Mircea ZAHARIA