O pledoarie pentru schimbare în educaţie nu ar putea începe, în zilele noastre, decât cu afirmarea rolului principal care revine cadrelor didactice în asumarea acestei schimbări şi cu sublinierea necesităţii de recuperare a principiilor pedagogiei aplicate, în contextul actual dinamic, marcat de utilizarea noilor tehnologii pe toate palierele sociale, culturale şi profesionale. Dincolo de dialogul mai mult sau mai puţin teoretic centrat pe utilitate şi eficienţă, reforma îşi face simţită prezenţa în praxisul tuturor formelor educaţiei, iar rolul sistemelor de educaţie şi formare constă, în această privinţă, în asimilarea rapidă a inovaţiilor în planurile de incidenţă între teoria instruirii şi utilizarea noilor tehnologii.
Creşterea calităţii şi eficienţei sistemelor de educaţie şi formare, îmbunătăţirea programelor de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice, necesită următoarele elemente fundamentale:
• sprijinirea adecvată a cadrelor didactice şi a formatorilor astfel încât să poată răspunde provocărilor societăţii bazate pe cunoaştere;
• formarea abilităţilor şi competenţelor în domeniul TIC;
• asigurarea accesului pentru toţi la noile tehnologii.
Aşadar, creşterea calităţii programelor de formare a cadrelor didactice şi, implicit, a procesului de învăţământ are efecte pozitive pentru economie şi societate. Provocările construirii societăţii bazate pe cunoaştere, în perspectiva utilizării noilor tehnologii, au, la rândul lor, un impact direct asupra sistemelor de educaţie şi formare, determinând evoluţii specifice – de transformare, corelare, adaptare sau corectare – la nivel de legislaţie, management, bază materială, curriculum şi structură de învăţământ. Pe de altă parte, implementarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în educaţie este un răspuns adecvat la cererea socială – efect al creşterii nivelului de responsabilizare şi angajare al indivizilor în societăţile democratice.
Un aspect important este formarea noilor generaţii cu folosirea computerului ca suport pentru învăţare. Trebuie astfel prevăzut şi orientat impactul TIC asupra învăţării prin relevarea aşteptărilor. TIC nu trebuie considerat doar ca un element de conţinut al învăţământului, ci şi ca un mijloc didactic (integrat în predarea diferitelor discipline), cu rol important în îmbunătăţirea calităţii predării şi ameliorarea procesului instructiv-educativ. Se vor dezvolta aptitudini de creare, tratare, obţinere, selecţionare şi recuperare a informaţiei, se va dezvolta creativitatea şi capacitatea de gândire structurată. Însă introducerea TIC nu vizează numai familiarizarea elevilor cu prelucrarea informaţiei, ci şi cu însuşirea unor procese de învăţare mai puţin pasive şi mai autonome. De asemenea, se vor crea noi medii de învăţare individuală şi în grup.
Atât educaţia în maniera tradiţională, cât şi instruirea asistată de calculator oferă unele oportunităţi specifice, care nu pot fi transferate. Extensiile proprii utilizării mediului tehnologic pentru instruire, încă insuficient explorate şi valorificate, se referă la:
1. orientarea spre cel care învaţă – prin personalizarea parcursului de formare (compunerea diferită a obiectelor educaţionale sau a modulelor de studiu, în funcţie de cerinţele fiecărui beneficiar etc.), prin individualizarea formării (structurarea non-lineară a informaţiilor, cu posibilitatea revenirii la conţinuturi mai dificile în urma identificării automate a lacunelor), prin autonomia sporită (eludarea unui ritm impus, independenţa faţă de o locaţie, seminarii asincrone), prin integrarea testelor adaptive;
2. resurse distribuite – prin integrarea bibliotecilor electronice şi materialelor multimedia, prin antrenarea specialiştilor în discuţiile elevilor şi studenţilor;
3. fluiditatea rolurilor – prin balansul continuu al rolului educat-educator în grupul de învăţare (symmetric knowledge advancement), prin integrarea lucrului în grup cu studiul individual, prin restructurarea continuă a echipelor de învăţare în funcţie de centrul de interes cognitiv sau pe criterii de eficienţă în sarcină.
Cu certitudinea că tehnologiile informaţiei şi comunicării vor deveni instrumente curente în şcoala românească, apare necesitatea dezvoltării unei atitudini specifice şi unui nou mod de gândire, care vor permite din partea cadrelor didactice un răspuns adecvat oricăror noi cerinţe. Fiecare educator va trebui să capete o formare de bază în domeniul TIC, scopul final fiind dezvoltarea unei culturi informatice înţeleasă nu numai ca o cunoaştere şi o competenţă de specialitate, ci şi ca o nouă orientare şi raportare la realitate. Aceasta implică o serie de obiective cum ar fi:
• dezvoltarea unei vederi de ansamblu asupra amplorii şi importanţei aplicaţiilor noilor tehnologii şi efectelor lor sociale şi economice asupra individului şi comunităţii;
• însuşirea principiilor comune care guvernează aplicarea informaţiei, cunoaşterea naturii, proprietăţilor şi structurii informaţiei, în contextul noilor tehnologii;
• dezvoltarea capacităţii de a utiliza instrumente şi aplicaţii specifice noilor tehnologii în activităţi precum căutarea, prelucrarea şi stocarea informaţiei, supravegherea şi controlul informaţiei, comunicarea prin e-mail şi Internet;
• formarea capacităţii de a identifica situaţiile în care este indicată utilizarea noilor tehnologii şi conceperea unor soluţii adecvate pentru diverse situaţii.
Competenţele TIC cerute profesorilor se pot clasifica în următoarele categorii: operaţii de bază, tehnologia informaţiei, evaluarea softului educaţional, aspecte pedagogice ale utilizării noilor tehnologii în instruire.
Operaţii de bază
Fără a se cere profesorilor să devină experţi în utilizarea calculatorului, se pot enumera o serie de aptitudini şi abilităţi care să le permită manipularea computerului pentru efectuarea operaţiilor de bază în cadrul activităţilor de instruire asistată de noile tehnologii: utilizarea adecvată a diverselor componente şi echipamente periferice ale computerului; utilizarea mediilor de stocare a informaţiei; personalizarea mediului de lucru sub un sistem de operare larg utilizat.
Tehnologia informaţiei
Cadrele didactice sunt puse din ce în ce mai frecvent în situaţia de a manipula informaţia pentru documentare, pregătirea lecţiei noi, prezentarea informaţiilor, elaborarea de teste de evaluare, activităţi de colaborare prin Internet cu cadre didactice şi cercetători aflaţi la distanţă etc. Aceste activităţi se asociază unor abilităţi şi competenţe specifice de utilizare a tehnologiei informaţiei: de a localiza informaţiile, de a selecta aplicaţiile şi softul adecvat, de a organiza materialele (secvenţial), de a analiza relevanţa informaţiilor şi de a le prezenta în mod corespunzător, prin:
• utilizarea minimală a unor softuri utilitare, inclusiv de procesare de text, creare de grafică, realizare a prezentărilor, calcul tabelar şi manipulare a bazelor de date;
• utilizarea prezentărilor interactive;
• abilitatea de a utiliza Internetul şi programele de poştă electronică.
Evaluarea softului educaţional
În contextul strategiei de informatizare a învăţământului românesc, lecţiile pe suport electronic încep să devină un instrument uzual al profesorului care doreşte să ofere un plus de calitate procesului de predare-învăţare. Aceasta implică: abilitatea de a selecta materialele multimedia şi lecţiile electronice în concordanţă cu obiectivele învăţării; capacitatea de a evalua relevanţa unui material în format electronic pentru o situaţie educativă, în această perioadă pandemică a învăţământului online.
Aspecte pedagogice
Aspectele-cheie ale competenţelor de instruire asistată de calculator sunt mai degrabă de ordin pedagogic decât tehnic. Rolul noilor tehnologii în învăţare şi al softului educaţional în special, variază de la oferirea accesului la informaţii şi cunoaştere la facilitarea înţelegerii fenomenelor, instruire individualizată etc. Pentru a putea utiliza eficient diverse aplicaţii în format electronic în activitatea didactică, alături de iniţierea tehnologică în utilizarea computerului, cadrele didactice au nevoie de o (re)iniţiere pedagogică adecvată noilor cerinţe: proiectare curriculară cu componenta TIC; elaborarea de planuri de lecţie pornind de la obiectivele învăţării; elaborarea de strategii didactice care să includă obiecte educaţionale (learning objects) în format electronic.
Până la utilizarea deplină a tuturor aspectelor inovatoare şi care dau plus-valoare procesului de instruire, accentul trebuie pus pe fundamentarea pedagogică a demersurilor de instruire cu componenta TIC şi pe formarea adecvată a cadrelor didactice, într-un proces reformator de lungă durată, ai cărui actori suntem.
Prof. Gabriela MACSIM
Şcoala Gimnazială, Văleni, Neamţ
Bibliografie:
Sorin Cristea, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
E-Learning, Manual de instruire a profesorilor pentru utilizarea platformelor de e-Learning, SIVECO România SA
Guvernul României, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Inovaţie şi bune practici în educaţie prin resurse digitale, Bucureşti 2013
Online:
Portalul SEI; http://portal.edu.ro; www.elearning.ro; http://www.smilebox.com; http://www.prezi.com
Rubrică coordonată de prof. dr. Elena-Roxana IRINA – CCD Neamţ