Privită din perspectivă sistemică, şcoala reprezintă un ansamblu de componente raţional organizate şi interdependente care asigură funcţionalitatea ei internă. Acest sistem are trei componente: structura, procesul şi produsul.
Succesul şcolii este măsurat după modul în care fiecare copil ajuns la vârsta maturităţii se regăseşte în cea mai bună variantă a sa. Accentul actului pedagogic se deplasează de la transmiterea şi asimilarea informaţiilor la dezvoltarea abilităţilor de studiu ale elevilor. Demersul educativ, centrat pe formarea de competenţe şi nu pe asimilarea de cunoştinţe teoretice, se modelează după dezideratele educaţionale moderne, care au evoluat odată cu societatea.
Pentru a asigura succesul şcolar, judecat în funcţie de competenţele pe care elevul şi le-a format, actul de evaluare trebuie privit din perspective noi:
eficacitate – se transpune în obiective clare, modalităţi de a măsura în mod frecvent nivelul fiecărui elev faţă de nivelul la care ar trebui să ajungă, dar şi în instrumente de corectare a situaţiei;
flexibilitate – rute flexibile care asigură un parcurs şcolar pentru fiecare, cu posibilităţi de revenire şi de modificare a acestuia pentru a atinge obiectivele dorite;
calitate măsurabilă – standarde de calitate transparente pentru toţi actorii şi fiecare etapă a parcursului educaţional are obiective clar asumate pentru fiecare copil în parte.
Evaluarea cu rol de reglare a demersului educaţional, evaluarea modenă, este abordată în termeni de procese şi nu de proceduri/ modalităţi de măsurare a rezultatelor învăţării. Termenul clasic de „evaluare” care are ca sinonime pe cei de „control”, „verificare”, „examinare”, ar trebui înlocuit cu sintagma „activitate evaluativă”. Se tinde spre o evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui instrumentar diversificat.
Evaluarea modernă trebuie să devină, prin excelenţă, formativă, integrată procesului de învăţare, o stare de spirit pe care profesorul, elevul dar şi instituţiile şcolare trebuie s-o adopte sau să se schimbe în evaluarea formatoare, care instituie evaluarea ca modalitate eficientă a unei învăţări autoreglante.
Aceste concepte – evaluarea formativă dar şi evaluarea formatoare – instituie evaluarea ca mijloc de formare a elevului şi permit observarea evoluţiei competenţelor sale.
În această viziune, evaluarea iniţială nu are funcţia de control ci devine descriptivă şi serveşte ca bază de comparare pentru evaluările ulterioare. Funcţia ei principală este aceea de a motiva, de a stimula şi mai ales de a indica programul ce trebuie urmat în etapa ulterioară de instruire a elevului.
Evaluarea sumativă nu poate să mai fie, în noua accepţiune, o sancţiune. Din perspectiva pedagogiei moderne, ea încheie o perioadă de învăţare şi conduce la acordarea unei note sau a unui calificativ care are funcţia de a contribui la orientarea celui care învaţă. Acesta trebuie să înţeleagă că evaluarea are scopul de a-l informa obiectiv asupra a ceea ce mai are de învăţat. Aşadar, evaluarea trebuie proiectată cu scopul judecării stadiului de dezvoltare a achiziţiilor individului.
Pentru a formula criterii de evaluare pentru o anumită competenţă trebuie să urmărim ca acestea:
• să specifice comportamentul pe care trebuie să-l demonstreze elevul. Precizarea comportamentului pe care îl va etala elevul probează astfel formarea competenţei vizate. Respectarea acestei condiţii presupune utilizarea unor verbe concrete, de acţiune, care indică ce tipuri de achiziţii au dobândit elevii, de exemplu: a recunoaşte, a utiliza, a aplica, a compara, a distinge, a produce, a proiecta, a argumenta, a decide;
• să precizeze condiţiile în care se poate produce comportamentul sau în care acesta poate deveni vizibil, măsurabil. Respectarea acestei condiţii presupune introducerea unor precizări, asa cum sunt: „cu ajutorul”, „având acces la”;
• să stabileasca un nivel al performanţei acceptabile, prin enunţarea unui criteriu de reuşită direct măsurabil. Specificarea acestui criteriu şi raportarea la acesta în evaluarea performanţei elevilor vor pune în evidenţă dacă competenţa a fost sau nu formată.
Calitatea evaluării realizate de profesor se repercutează direct asupra capacităţii de autoevaluare a elevului. Interiorizarea repetată a grilelor de evaluare cu care operează profesorul şi pe care le face cunoscute elevilor, constituie o premisă a posibilităţii şi validităţii autoaprecierii elevului. O evaluare corectă, obiectivă, a elevului creşte capacitatea de autoevaluare a lui. Un exerciţiu care favorizează dobândirea autonomiei în evaluare poate fi autocorectarea sau corectarea reciprocă. Depistarea lacunelor proprii sau pe cele ale colegilor, chiar dacă nu sunt sancţionate prin note, constituie un prim pas pe drumul conştientizării competenţelor în mod independent.
Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere în noua abordare a evaluării puterea lui NU ÎNCĂ – o teorie înaintată de Carol Dweck. Aceasta spune că NU ÎNCĂ este o modalitate de a sugera creierului că se află în plin proces de învăţare, chiar dacă nu a obţinut un punctaj foarte bun, sugerează o cale spre viitor, pe care trebuie să depună efort mai mult („încă nu ai înţeles teorema – creierul elevului „înţelege” că mai are de lucru). Apelând această strategie, vom deschide calea elevilor noştri spre o mentalitate deschisă, prin care ei ştiu că din orice provocare se îmbunătăţesc, care pune efortul şi dificultatea într-o lumină nouă – o provocare să se dezvolte, să facă legături neuronale noi.
Evaluarea modernă are la bază lauda şi încurajările. Desigur, nu exagerăm cu lauda şi avem mereu în vedere faptul că evaluăm procesul, nu rezultatul! Vom aprecia efortul, strategia, concentrarea, perseverenţa, progresul, fără a căuta să scoatem în evidenţă ceea ce nu ştie elevul. Astfel se schimbă sensul efortului şi dificultăţii.
Aplicarea cercului lui Deming reprezintă parcurgerea etapelor: PLANIFICARE – REALIZARE – EVALUARE – ÎMBUNĂTĂŢIRE, menite să orienteze procesul în vederea obţinerii rezultatelor planificate.
Drumul cel mai dificil de parcurs este de la EVALUARE la ÎMBUNĂTĂŢIRE.
Prof. Ioana POEŢELEA
Bibliografie:
• FSLI şi Fundaţia Dreptul la Educaţie, OTP Bank, România, 2020, Manualul formatorului – Lecţia online.
Webografie:
• https://ccdtulcea.ro/wp/wp-content/uploads/revista/18/revista-18-Butaru-Elena.pdf
• https://www.edu.ro/sites/default/files/Educatia%20ne%20uneste%20-%20Viziune%20asupra%20 viitorului%20educatiei%20in%20Roma%CC %82nia. pdf