Ținutul Zimbrului a găzduit, sâmbătă, 10 octombrie 2026, cea de-a XXVIII-a ediţie a Simpozionului Naţional de Geografie „Geografia în învăţământul preuniversitar – prezent şi perspective”, desfăşurată sub genericul „Premise UNESCO în Ţinutul Zimbrului”. Organizat la Vânători-Neamţ de Societatea de Geografie „Alexandru Ungureanu” – Filiala Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Parcul Natural Vânători-Neamţ, evenimentul a adus în prim-plan valorile patrimoniului natural şi cultural, cercetarea geografică şi perspectivele dezvoltării durabile.
Evenimentul a reunit cadre universitare de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, profesori din învăţământul preuniversitar, specialişti din diferite domenii şi reprezentanţi ai administraţiei locale, oferind un cadru de dialog privind cercetarea geografică, patrimoniul natural şi cultural şi dezvoltarea durabilă.
Lucrările simpozionului au fost deschise de prof. dr. Constantin Roşu, urmate de binecuvântarea arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc şi de mesajele inspectorului şcolar prof. Anca-Elena Cituran şi primarului comunei Vânători-Neamţ, Maria-Adriana Petrariu.
Sesiunea ştiinţifică a debutat cu prezentarea arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc, „Biserica Mănăstirii Neamţ, desăvârşirea stilului ştefanian”, evidenţiind valoarea patrimoniului monastic. Programul simpozionului a inclus şi o intervenţie online a prof. univ. dr. habil. Corneliu Iaţu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Prof. univ. dr. habil. Adrian Grozavu a prezentat comunicarea „Conceptul de multi-hazard – abordări recente în cercetarea riscurilor”, iar conf. univ. dr. Adrian Ursu a abordat tema „Patrimoniul UNESCO între valorizare şi constrângere – implicaţii pentru dezvoltarea teritorială”.
Lector univ. dr. Răzvan Deju a susţinut lucrarea „Peisajul monastic în comuna Vânători-Neamţ”, evidenţiind particularităţile unui teritoriu în care patrimoniul religios şi cadrul natural formează un ansamblu geografic distinct.
O altă contribuţie a aparţinut conf. univ. dr. habil. Dumitru Mihăilă de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, care a prezentat „Resursele turismului balneoclimatic din România”, subliniind importanţa acestora în valorificarea potenţialului turistic naţional.
Problematica schimbărilor climatice a fost abordată în comunicarea „Schimbări climatice şi rezilienţă teritorială în spaţiul geografic dintre Carpaţi şi Nistru. Repere pentru o abordare integrată”, realizată de inspector şcolar prof Anca-Elena Cituran şi prof. Cătălin-Viorel Cituran (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Săbăoani). Lucrarea a evidenţiat necesitatea integrării presiunii climatice, vulnerabilităţii, adaptării şi serviciilor meteorologice şi climatologice în evaluarea rezilienţei teritoriale.
Elevul olimpic internaţional Călin-Lucian Ciocoiu de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ şi conf. univ. dr. Ciprian Chelariu au prezentat comunicarea „Patrimoniul UNESCO şi limitele protecţiei carstice sub presiunea dioxidului de carbon”, aducând în atenţie provocările conservării patrimoniului natural.
Ţinutul Zimbrului a constituit un punct central al manifestării prin filmul documentar realizat de Administraţia Parcului Natural Vânători-Neamţ şi prezentarea „Eco-destinaţia turistică Ţinutul Zimbrului”, susţinută de Geanina Fedeleş, preşedinte şi manager al ecodestinaţiei.
Dimensiunea aplicativă a simpozionului a inclus o vizită la ţarcul cu zimbri şi elani, precum şi vizitarea Ansamblului Schitului Monahal Vovidenia, a Casei Memoriale Visarion Puiu şi a Muzeului Mihail Sadoveanu.
Prin diversitatea comunicărilor şi a activităţilor desfăşurate, simpozionul a reafirmat rolul geografiei în înţelegerea relaţiilor dintre societate şi mediu, în educaţia pentru patrimoniu şi în promovarea dezvoltării durabile.
Ajunsă la ediţia a XXVIII-a, manifestarea confirmă continuitatea unei tradiţii ştiinţifice şi educaţionale valoroase, demonstrând că geografia reprezintă un element de referinţă pentru întâlnirea dintre cercetare, educaţie, conservarea naturii şi valorificarea patrimoniului cultural.
Gianina BURUIANĂ


