Ultima oră?

Plin de năduf pentru lipsa de reacţie la atribuţiile funcţiei a colegului meu prof. Constantin-Liviu Rusu, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ, obosit de modul în care interacţionează după înscăunarea pe tronul lui Leon Mrejeriu – aproape sigur atunci când semnalizează stânga, va vira la dreapta – i-am dat un ultimatum pe 4 iulie a. c., ameninţându-l că dacă nu-mi trimite cele promise, voi publica propria imagine despre Congresul pe care l-a găzduit Neamţul.

Ceea ce şi fac.

Cele promise erau: ultima variantă a programului (anunţat şi înfăptuit), lista delegaţilor de peste hotare şi a delegaţiilor din ţară, prezenţa în prezidiu, impresii de la participanţi, copii ale unor intervenţii teoretice din cadrul atelierelor pedagogice şi, bineînţeles, concluziile personale asupra evenimentului. Lucru firesc – cum firesc şi necesar fusese şi cuvântul de deschidere.

N-o să-mi fac inimă rea să mă supăr pentru că nu mi-a trimis nici promisa relatare de la Congresul AGIRo de la Eforie, la care a dat fuguţa, după cel de la Piatra-Neamţ. Oameni suntem…

Ştiu că omul e un orator bun, dar nu şi un condeier pătimaş, şi ştiu că e o persoană ocupată.

Dar mai ştiu şi că el nu este, totuşi, singura persoană alfabetizată din Consiliul Director al AINt. Şi că ar trebui să ţină cont de asta.

Mircea ZAHARIA