La noi, ca şi în Occident, generaţiile vechi au beneficiat de o cultură întemeiată pe lectură. A fi alfabetizat însemna să ştii să citeşti şi să scrii. Limba păstrează numeroase cuvinte şi expresii care dovedesc acest lucru: om cu carte, cărturar, ştiinţă de carte, carte de învăţătură, ai carte, ai parte şi altele la fel de semnificative. Câte dintre ele mai sunt uzuale astăzi? Cuvinte şi expresii moarte între filele dicţionarelor, al căror sens s-a pierdut. Definitiv? E o întrebare la care n-am un răspuns categoric. Sau la care, mai bine zis, prefer să nu răspund. Mă simt bătrân şi sărac în mijlocul unei lumi în care cartea, de literatură, în primul rând, pare să nu mai spună nimic majorităţii tinerilor şi mai puţin tinerilor mei contemporani. Oare ce va fi mâine, când se va închide cercul şi noile generaţii, care nu mai învaţă carte la şcoală, vor ajunge în situaţia de a-i învăţa carte pe urmaşii lor?
Câtă bogăţie risipită! Când e vorba să protejăm natura, resursele şi frumuseţile ei, creem ONG-uri şi tot felul de instituţii, dar când risipim resurse intelectuale, precum cartea, rămânem nepăsători ca în faţa unei fatalităţi. Nu ştiu să existe o ecologie care să protejeze mintea omului împotriva unor factori de risc. Nici sporuri de nocivitate. Bibliotecile, care ar putea fi considerate, în termeni la modă, săli de fitness intelectual, sunt frecventate de tot mai puţini. Focare de cultură literară, cum ar fi şcoala şi Facultăţile de Litere, cad pe rând pradă corectitudinii politice, wokism-ului şi altor fenomene anticulturale. Încă din gimnaziu, elevii nu mai citesc. Studenţii de la Litere, nici atât. Am renunţat să mai predau acum câţiva ani, nu fiindcă m-am pensionat, ci fiindcă, în ultimele serii de studenţi cu care am avut de-a face, prea puţini aveau lecturile necesare. Gramatica se studiază, când se studiază, în şcoală într-un spirit aberant.
Până spre începutul anilor 2000, am adus la Rl (România literară) numeroşi colaboratori şi redactori dintre absolvenţi şi chiar dintre studenţi de la Litere. Cei mai mulţi sunt astăzi critici literari sau scriitori cunoscuţi. După plecarea Rodicăi Zafiu, niciun absolvent de la Filo n-a mai fost capabil să ţină o rubrică de cronică a limbii în Rl. Echipa noastră de recenzenţi n-a mai putut fi înnoită în ritmul dinainte, din cauza slabei pregătiri şi, de ce n-aş spune-o, a dezinteresului faţă de literatură al studenţilor din promoţiile recente. De câţiva ani, izvorul pare să fi secat cu totul.
Primim săptămânal câteva zeci de texte, poezii îndeosebi, dar şi articole, însoţite de rugămintea de a fi publicate în Rl. M-am mai referit la acest fenomen îmbucurător, în fond, dar îngrijorător dintr-un anumit punct de vedere: lipsa de valoare literară a celor mai multe. Cum nu e vorba de o Poştă a Redacţiei, precum acelea susţinute cândva de Constanţa Buzea şi de Horia Gârbea, ai căror corespondenţi erau, de obicei, debutanţi, nivelul foarte scăzut de astăzi se explică mai greu, dat fiind că doritorii de publicare sunt, majoritatea, autori cu volume şi chiar şi deţinători de premii. Am remarcat un lucru: nu numai talentul le lipseşte atâtora dintre cei care ne scriu, ci şi cultura literară. În fond, mulţi nu au idee de ceea ce este literatura. Şi, cu atât mai mult, de ce înseamnă critica literară. Asta nu mai ţine de înzestrare, ci de precaritatea, ba chiar de absenţa lecturilor literare. Talentul îl moştenim de la părinţi. Cultura se învaţă la şcoală, odată cu cititul cărţilor (cel puţin în lumea mea!). Am tras de aici următoarea concluzie: dificultăţile de exprimare literară se explică, în mare măsură, şi prin sărăcia lecturilor. Aşadar, prin insuficienţa culturii literare. Sâmburi de talent mai găsim pe ici, pe colo. Cultură literară, aproape niciunde. Tuturor celor care vor să devină scriitori le recomand să citească înainte de a scrie, chiar dacă nu le pot promite că vor deveni cu adevărat poeţi sau critici. Adică, profesionişti. Scrisul literar este o vocaţie, dar şi o meserie. Lectura mai are şi rostul de a ne face conştienţi de propria vocaţie, risipindu-ne eventualele iluzii referitoare la o carieră dedicată creaţiei literare.
(N. R. – Preluare după România literară nr. 27/2023)
Nicolae MANOLESCU