Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.
Fiu al dascălului de biserică Nicolae Halippa, tânărul Pan Halippa a urmat şcoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia). De aici a fost exmatriculat un an mai târziu pentru implicarea în mişcarea naţionalistă izbucnită. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române, fapt pentru care a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi încarcerat la o închisoare de lângă Moscova.
După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, ale cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat „Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”. Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.
Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc. Pantelimon Halippa a jucat unul dintre cele mai importante roluri în procesul de unificare a Basarabiei cu România. Face parte din conducerea Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la sfârşitul anului 1918 este ales şi preşedinte al acestui for. A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România. Pe 12 august 1918 este ales preşedinte al unei formaţiuni politice nou-înfiinţate, Partidul Ţărănesc din Basarabia, îndeplinind până la desăvârşirea unirii funcţia de ministru de stat pentru Basarabia. Totodată este ales deputat în Reprezentanţa Naţională, urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.
Pantelimon Halippa s-a numărat printre oamenii politici de elită din perioada României Mari. În iulie 1921, gruparea sa din PŢB decide să fuzioneze cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, iar pe 10 octombrie 1926 acesta din urmă a fuzionat cu Partidul Naţional Român din Transilvania, formându-se astfel Partidul Naţional Ţărănesc, principalul partid de opoziţie pe scena politică. În timpul guvernării naţional ţărăniste din perioada 1928 – 1931 şi 1932 – 1933, Halippa a ocupat importante portofolii la Lucrări publice, Muncă şi Sănătate.
După instaurarea regimului comunist în România, în toamna anului 1947, Halippa este arestat pentru scurt timp cu ocazia procesului liderilor PNŢ după evenimentele de la Tămădău. În noaptea de 5/6 mai 1950 este din nou arestat şi închis la penitenciarul la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În 1955 a fost transferat autorităţilor române pentru continuarea restului condamnării la închisoarea de la Gherla. În cele din urmă, este eliberat prin graţiere la 11 aprilie 1957. În ultimii ani din viaţă s-a concentrat pe scrierea unor memorii asupra istoriei Unirii Basarabiei cu România, în speranţa unui nou 27 martie. Pantelimon Halippa a decedat la 30 aprilie 1979, la vârsta de 96 ani.
Dincolo de activitatea sa politică, Pantelimon Halippa rămâne în cultura naţională ca întemeietor al Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista „Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabiâ doprisoedineniâ k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P. Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001). În colaborare a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991). Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române în 1990.
Bustul lui Pantelimon Halippa, expus la Alba Iulia.
Red.