„Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi?” (Titu Maiorescu)
Copilul cu cerinţe educative speciale (C.E.S.) este în centrul atenţiei procesului instructiv-educativ, compensativ – recuperatoriu ce se desfăşoară în unitatea noastră şcolară. Activitatea didactică este întregită şi susţinută de programe educative şi recuperatorii cu accent pe socializarea şi integrarea copiilor, iar aplicarea programelor de servicii personalizate asigură performanţa şi calitatea demersului terapeutic. Adaptarea curriculară este o prioritate determinată de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, iar curriculumul la decizia şcolii, prin oferta de opţionale vine să susţină şi să dezvolte aptitudinile şi abilităţile elevilor. Scopul nostru este acela de a oferi cele mai bune servicii educaţional-terapeutice copiilor cu dizabilităţi mentale, sprijinindu-i în efortul de valorificare a potenţialului individual restant şi în asimilarea unor competenţe adaptative care să faciliteze integrarea socio-profesională.
Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De asemenea beneficiază de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei, unde este cazul.
Stilul de predare este cât mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca un volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. Acest lucru este posibil printr-o cunoaştere a stilului de învăţare al copilului, printr-o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul, dar şi ce şi cum este necesar să fie învăţat. Astfel încât unii elevi au nevoie de o terapie a tulburărilor de vorbire şi de limbaj şi de psihoterapie individuală şi de grup pentru sprijinirea integrării pe plan social. De asemenea copiii au nevoie de ajutor suplimentar din partea profesorilor şi colegilor, trebuind să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia sunt făcute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, oferind consiliere elevului şi familiei.
Din experienţa personală putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare, evaluare diverse strategii şi intervenţii utile:
– Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
– Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
– Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
– Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
– Încurajarea eforturilor; sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă;
– Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
– Crearea unui climat afectiv, confortabil;
– Centrarea învăţării pe activitatea practică;
– Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
– Folosirea învăţării afective;
– Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
– Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;
– Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);
– Sprijin emoţional;
– Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;
– Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de lucru;
– Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea lor constantă;
– Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele bănci, astfel încât să nu distragă atenţia restului colectivului, situarea lor în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive;
– Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
– Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalităţi de stingere a manifestării agresive a elevului;
– Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui.
Astfel se poate dezvolta un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aibă curaj să ceară ajutor. Toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Prof. Alina MURARU – C. S. E. I. „Al. Roşca” Piatra-Neamţ