„Bătălia” gradaţiilor…

Vacanţă, vacanţă, numai că pentru cei mai meritoşi dintre dascăli grijile nu au încetat cu totul, „bătălia” gradaţiilor de merit fiind în toi, pînă şi-n săptămîna pascală a ortodocşilor. Mirajul unui „ban în plus” la leafă, vreme de cinci ani,îi face pe ipoteticii cîştigători să lege zile şi nopţi de nesomn. „A concepe un astfel de dosar, necesită foarte multă muncă ! Este nevoie de foarte multe dovezi care să demonstreze că cel care optează pentru o gradaţie de merit o merită pe deplin. La noi în şcoală avem depuse multe dosare, respectiv de la <<Vasile Sav>> sunt 11 cadre didactice , plus alte trei venite de la Şcoala <<Carol I>>, din cartierul Nicolae Bălcescu, care este structura noastră, toate fiind cu potenţial maxim pentru a se număra printre beneficiarii ce urmează a fi stabiliţi la nivelurile superioare”, a declarat Prof. Adriana Drăghici, director la Grupul Şcolar „Vasile Sav” Roman.

Dincolo, în tabăra candidaţilor la gradaţii, atmosfera a fost încinsă pînă-n ultima zi în care s-au putut depune dosarele la nivelul structurilor de bază. „Sper să fie cu folos toată alergătura, toată această zbatere pe care o facem pentru a recupera, practic, din veniturile pe care le aveam în urmă cu doi ani ca profesor. O diplomă, o strîngere de mînă, chiar gratitudinea elevilor şi adesea a părinţilor – toate acestea constituie o recompensă pentru tot  ceea ce faci. Dar nu bani. Prin tot ceea ce fac în munca mea la catedră nu caut să fiu răsplătită într-un fel anume, însă dacă legea permite o astfel de competiţie, cu beneficiile de rigoare, mi- am spus <<de ce nu ?!>>”, a mărturisit o profesoară cu state vechi la catedră . Asta doar, cum spunea domnia- sa, “dacă selecţia se va face după ceea ce conţine dosarul, fără a mai puncta şi alte… criterii” !

A. OPRIŞ