După cîteva zile de repetiţii şi după un spectacol maraton pe scena Casei de Cultură a municipiului, care a constituit practic concursul propriu-zis, sîmbătă, 10 decembrie, cea de a VII-a ediţie a Festivalului Interjudetean de Folclor „DORURI MUŞATINE” şi-a desemnat cîştigătorii la cele două categorii de vîrstă, MARELE PREMIU fiind adjudecat de Ştefan Glăvănescu, din Filipeşti, Bacău, unul dintre cei mai tineri concurenţi ai acestei ediţii a concursului folcloric de la Roman, la care au participat 21 de tineri interpreţi din Moldova. Premiile întîi la cele două categorii de vîrstă au fost obţinute de solistele Ana Dragu, din Tîrgu Neamţ (categoria 9-14 ani), respectiv Veronica Prodan, basarabeancă, din delegaţia Botoşanilor (la categoria 15-19 ani), festivitatea de premiere fiind însă un prilej de a-i recompensa nu doar pe cei care au evoluat pe scenă, de onorurile organizatorilor bucurîndu-se numeroase personalităţi care au contribuit la reuşita acestei ediţii. Festi
A. OPRIŞvalul a inclus în programul său de desfăşurare un concurs de interpretare vocală şi instrumentală din zona etnofolclorică specifică fiecărui concurent, prezentarea costumului popular specific fiecărui concurent, în cadrul aceleiaşi manifestări fiind cuprinsă şi prezentarea expoziţiei cu colecţiile etno-folclorice din zona Roman a Fundaţiei „Pro – Mediu – Etno şi Viaţa”, coordonator muzeograf Relu Butnariu, de la Muzeul de Istorie Roman.
Prima parte a festivalului a fost rezervată concursului propriu-zis, după care au avut loc premierea participanţilor şi un concert de muzică populară susţinut de orchestra „Moldova”, compusă în majoritate de profesori ai Şcolii de Arte „Sergiu Celibidache” Roman, şirul manifestărilor desfăşurîndu-se în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Roman. Principalii organizatori ai ediţiei 2011 a Festivalului Interjudeţean de Folclor „DORURI MUŞATINE” au fost Primăria Municipiului Roman, Consiliul Judeţean Neamţ, postul regional de Radio Iaşi, manifestarea fiind sprijinită şi de o serie de organizaţii, instituţii şi societăţi comerciale din zonă.