Integramă de „Cartea recordurilor”

clubulcopiilor roman_integramaCumpăna lui Cireşar a marcat în agenda manifestărilor cultural-educative la care au fost implicaţi elevi şi dascăli reprezentând mai multe instituţii de învăţământ din zona Romanului un eveniment demn de Cartea Recordurilor, cel puţin la nivel naţional, prin integrama desfăşurată la poalele statuii lui Roman Muşat din central municipiului cu prilejul aniversării a 55 de ani de când a luat fiinţă Clubul Copiilor. „Cu această ocazie ne-am gândit să facem ceva ce nu s-a mai văzut în zona noastră, astfel că am recurs la această integramă desenată pe asfaltul din piaţa Roman Muşat care s-a desfăşurat pe o distanţă de 224,4 metri, lungime, 87 de metri, lăţime, şi care a cuprins un număr de 374 de casete şi 310 definiţii. Pentru cadrele de la Clubul Copiilor a fost o adevărată provocare, mai ales că la sărbătoarea noastră au participat câteva sute de copii din şcolile romaşcane, majoritatea fiind de la Şcoala „Al. I. Cuza”, instituţie parteneră în acest proiect, alături Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de Primăria Roman”, a declarat Prof. Magdalena Gheorghiţă, Dir. Clubului Copiilor Roman. Practic, aniversarea instituţiei a marcat în programul zilei de 19 Iunie un adevărat show la care şi-au adus contribuţia toate cercurile din cadrul Clubului Copiilor, sărbătoarea romaşcanilor fiind onorată de oaspeţi sosiţi chiar şi de prin megieşi, cazul celor de la Şcoala „Carmen Silva” din comuna Horia. De remarcat în acest context este faptul că la rezolvarea integramei au trudit cu pasiune şi cu râvnă peste 250 de copii, organizaţi pe 57 de grupe, fiecare grupă având repartizată o anumită porţiune din integramă, după completarea acesteia apărând numele instituţiei aniversate, precum şi o serie de cuvinte surpriză rezultate din casetele colorate de copiii prezenţi la acest eveniment, unanim apreciat de romaşcani, în frunte cu primarul municipiului, Prof. Dan Laurenţiu Leoreanu, care şi-a făcut răgaz pentru a-i felicita pe oaspeţi şi pe organizatori, deopotrivă.

A. OPRIŞ