La Mulţi Ani, Doamna Director!

CNRVTeodorescuÎn agenda aniversărilor personalităţilor romaşcane de excepţie cu dată de naştere în luna lui Cuptor, mai pe la-nceput, data de 9 Iulie poartă numele eminentului profesor Elena Teodorescu, prima femeie director plin a prestigiosului Liceu „Roman Vodă” de odinioară care, astfel, însă nu doar prin acest reper, a marcat o bornă de neclintit în istoria de aproape un secol şi jumătate a şcolii cu nume de voievod…

„Eram la Bârlad, la definitivat, în anul 1960, acolo am primit o scrisoare din partea superiorilor prin care eram înştiinţată că urmează să ocup funcţia de director la Liceul Roman Vodă. Prima reacţie a mea, la aflarea veştii, a fost aceea că am izbucnit în plâns, pe de o parte gândindu-mă la responsabilitatea viitoarei funcţii, iar pe de altă parte gândindu-mă cum o să fiu eu director într-o şcoală în care încă erau la catedră o parte dintre profesorii mei, dascăli eminenţi şi oameni de un caracter şi de o ţinută intelectuală de excepţie”, aşa îşi aminteşte profesoara cu nume de împărăteasă de acest moment deosebit din viaţa ei, a celor din familia domniei sale, dar şi a comunităţii romaşcane… Apoi, şi-a intrat în rol şi a condus şcoala care şi la vremea aceea dădea cei mai redutabili absolvenţi de liceu din zonă, o misiune pe care a dus-o la capăt părinteşte, socotindu-i pe cei din cancelarie egalii şi nu subordonaţii ei. Mai mult, tot în vremea aceea, soţul, Lucian Teodorescu, profesor şi el, primul director al şcolii gimnaziale botezată acum cu numele domnului Unirii de la 1859, era cu funcţie mare în educaţia urbei, însă asta nu doar că nu a făcut-o „deosebită” faţă de colegii ei ci, mai mult, a smerit-o, căutând ca niciodată să nu dea pricină de cârteală cum că ar fi oarecum protejată de mai marele ei soţ, lucru care, la vremurile astea, poate, eventual, să stârnească râsul sau vreo exclamaţie mai greu de reprodus şi de spus în public…

Aşa au trecut ani, zeci de ani pe metreza educaţiei, cu amintiri nepreţuite, dar şi cu momente din care au ieşit mai întăriţi, împreună cu directorul ei de-acasă, până după ’89, când au decis să lase loc celor tineri pentru a duce mai departe o ştafetă pentru unii foarte greu de atins… Însă trecerea doamnei Teodorescu a lăsat urme care persistă încă, urme pe care, din când în când, le întăreşte prin permanenta ei prezenţă care este pentru mulţi profesori din actuala generaţie de romanvodişti ca un elixir dătător de putere, aşa cum recunoaşte şi actualul director, Prof. Mihaela Tanovici: „Ziua de 9 Iulie vine cu o mare bucurie de fiecare dată, este o zi dragă mie deoarece se leagă de numele acestui mare profesor şi OM care a marcat istoria şcolii. Practic, dumneaei nu a plecat niciodată din Roman Vodă, de fiecare dată fiind alături de noi cu sfaturi şi cu încurajări care-ţi dau putere să o iei mereu de la început. Nu mai departe, în timpul examenului de bacalaureat din acest an, m-a sunat şi mi-a spus că o să aprindă o candeluţă şi o să se roage pentru absolvenţii noştri, ştiind cât de mult îmi doresc să obţinem rezultate bune, în măsură să onoreze tradiţia performanţelor noastre”, a spus cea de a treia doamnă care deţine funcţia de director plin la Roman Vodă, după Elena Teodorescu şi Daniela Suman…

A. OPRIŞ