Înainte de contestaţii, promovabilitate de 57,61%
Din cei 4831 de elevi prezenţi la toate probele, 2041 au fost declaraţi respinşi, rata de promovabilitate la nivelul judeţului Neamţ fiind de 57,61%, cu 10% mai mare decât anul trecut. Media 10 de absolvire a bacalaureatului a fost obţinută de doar 3 elevi (Diana Alexandra Dumitrescu şi Ana Elena Scurtu, ambele absolvente ale Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi Ionuţ Daniel Şoldan, absolvent al Colegiului „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ), însă alţi 490 de candidaţi au fost la un pas de excelenţă, cu medii cuprinse între 9 şi 9,99. Din totalul celor 2783 de elevi care au promovat prima sesiune de bacalaureat din 2013, cei mai mulţi elevi, respectiv 804, au obţinut medii cuprinse între 8 şi 8,99. Ca procent de promovabilitate, se pot lăuda cu 100% Liceul Tehnologic „Vasile Conta” din Târgu Neamţ, unde au fost 68 de candidaţi şi Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, cu un total de 16 înscrişi. Pe locul doi, cu 99,59% elevi cu BAC-ul luat, se situează Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ, unde din cei 247 de candidaţi înscrişi, unul nu s-a prezentat şi altul a fost respins. Al treilea în ierarhie este Colegiul Naţional „Roman Vodă” din Roman, cu 98,38% promovaţi din 247 elevi prezenţi la bac. La Colegiul Naţional „Petru Rareş” au promovat bacul 166 din cei 169 înscrişi, astfel încât procentajul de promovaţi este de 98,22%. Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” are admişi 96,70% dintre înscrişi, respectiv 176 din 182 înscrişi.
După contestaţii, promovabilitate de 58,25%
Rezultatele înregistrate după recorectarea tezelor arată că, din 1343 contestaţii depuse, 915 nu au fost fondate, în sensul că notele au rămas aceleaşi şi după recorectare, iar nu mai puţin de 200 au fost depunctate! Din cele 228 de teze cu note mărite, în 3 situaţii elevi cu note între 8 şi 8,99 s-au trezit cu medii sub 8 după recorectare. Au fost însă şi 6 cazuri fericite în care notele au fost mărite până la la pragul de 9,99 şi o medie care, rectificată, a ajuns la 10. Este vorba despre o elevă de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ, şcoală care se poate mândri cu o promovabilitate de 99,59%. Pentru 31 dintre contestatarii de la bacalaureat, recorectarea tezelor a însemnat promovarea. Astfel, promovabilitatea în judeţul Neamţ a crescut de la 57,61% până la 58,25%, cu 2814 absolvenţi. Cu alte cuvinte, s-a înregistrat o creştere de doar 0,64%. Ierarhia în clasamentul de promovare pe colegii şi licee a rămas aceeaşi.
Topul judeţelor, după rata de promovare
Judeţul în care rata de promovare a crescut cel mai mult faţă de 2012 este Satu Mare, cu o diferenţă de 17%. Topul judeţelor care au evoluat cel mai bine faţă de anul trecut este completat de Vâlcea (16,5%), Suceava (16,1%), Hunedoara (15,5%) şi Bistriţa Năsăud (15,2%). * Judeţul în care rata de promovare a crescut cel mai puţin faţă de anul 2012, după publicarea de rezultate bac 2013, este Teleorman, unde promovarea a crescut cu doar 4,9%. Topul judeţelor cu cea mai slabă evoluţie faţă de anul trecut este completat de Dolj (5,3%), Constanţa (6,3%), Dâmboviţa (7,4%) şi Mureş (8,1%). * În Bucureşti, rata de promovare, după afişarea de rezultate bac 2013, faţă de anul trecut a crescut cu 10%. * Rata de promovare de la BAC în ultimii 9 ani în sesiunea iunie-iulie (înainte de soluţionarea contestaţiilor) a fost următoarea: 2012: 44,3 la sută * 2011: 45,72 la sută * 2010: 69,30 la sută * 2009: 81,47 la sută * 2008: 78,26 la sută * 2007: 82,08 la sută * 2006: 80,48 la sută * 2005: 84,66 la sută * 2004: 84,61 la sută *.Anul trecut, 67 de elevi au terminat Bacalaureatul cu nota 10 pe linie. În 2011 au existat 65 de note de 10.