O incursiune în istoria învăţământului românesc

Simpozionul Naţional „Incursiune în istoria învăţământului românesc”, ediţia a II-a, organizat de către Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman, s-a desfăşurat în data de 13 noiembrie 2013.
Plecând de la convingerea că o şcoală nu este doar suma rezultatelor meritorii ale prezentului, ci şi produsul unui trecut care poate ascunde fapte şi lucruri cu impact pentru comunitate, confirmări ale unor valori umane care au marcat istoria locală, judeţeană sau naţională, proiectul şi-a propus să ofere oportunitatea deschiderii unei cercetări cu scopul descoperii „comorilor” trecutului pe care şcolile le posedă şi vor să le dăruiască semenilor.
Prin activităţile iniţiate am dorit să promovăm imaginea şcolii româneşti şi a dascălilor ei, să evidenţiem aspectele comune ce vizează transmiterea valorilor culturale, cu scopul de a întreţine spiritul cultural şi istoric românesc, să împărtăşim din experienţa didactică, să consolidăm comunitatea profesorilor din zona noastră geografică.
Fiecare naţiune îşi are rădăcinile ei, cultura proprie, aceasta reprezentând totalitatea valorilor spirituale ale unei naţiuni, care trebuie transmise generaţiilor viitoare. Valorile reprezintă nucleul culturii, de aceea înţelegerea valorilor celuilalt reprezintă cel mai important moment al procesului de comunicare interculturală. Convieţuirea înseamnă interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate.
Istoria e o oglindă în care noi, cei de azi, ne reflectăm cu demnitate şi individualitatea bine conturată, „este imaginea trecutului din care rezultă învăţăminte şi exemple pentru viitor; ea conservă drepturile şi ne aduce aminte datoria…” (A. T. Laurian)
Obiective generale ale simpozionului:
* Cultivarea pasiunii cadrelor didactice către cercetarea istoricului şcolilor pe care le reprezintă;
* Dezvoltarea respectului şi a dorinţei de cunoaştere a rolului şcolii în cadrul evoluţiei comunităţilor locale;
* Cunoaşterea şi popularizarea valorilor morale, sociale şi istorice care individualizează o unitate-reper;
* Deschiderea spre cunoaşterea valorilor celorlalţi prin vizite, proiecte bilaterale ale elevilor şcolilor participante la simpozion;
* Dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor de comunicare interumană;
* Cultivarea egalităţii de şanse prin valorizarea formativă a unor idei/practici de urmat.
Simpozionul a cuprins 54 de comunicări ştiinţifice grupate în cele două secţiuni:
1. Personalităţi care au contribuit la dezvoltarea învăţământului românesc.
2. Comunicarea şi educaţia interculturală în şcoala românească. Exemple de bună practică prin proiecte, parteneriate, schimburi de experienţă etc.
Au participat profesori din 17 judeţe ale ţării, fiind semnate acorduri de parteneriat cu 29 de şcoli, cu I.S.J Neamţ, cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, „Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Timişoara, cu Institutul „A. D. Xenopol” Iaşi, Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ, Muzeul de Istorie Roman.
Privire de ansamblu asupra participării la nivel naţional:
Lucrările Simpozionului au reunit profesorii de istorie de gimnaziu şi liceu din zona Romanului şi i-a avut ca invitaţi speciali pe doamna Elena Preda, inspector pentru disciplina istorie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, lector universitar doctor Harieta Mareci Sabol, lector universitar doctor Vasile Demciuc şi lector universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi pe profesorul Liviu Rusu, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ. A fost lansat volumul „Incursiune în istoria învăţământului nemţean” care cuprinde comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul ediţiei I a Simpozionului, desfăşurată în octombrie 2012.
Comunicările prezentate au fost de înaltă valoare ştiinţifică bucurându-se de aprecierile celor prezenţi (peste 50 de persoane).
Organizatorii, încurajaţi de rezultatele obţinute pe parcursul celor două ediţii, doresc continuarea şi dezvoltarea acestui proiect în anii următori în vederea restituirii valorilor învăţământului românesc şi oferirea de modele autentice tinerilor.

Prof. Cristina ARUXANDEI