„Roman Vodă” la masa elitelor…

colegiile centenareÎn perioada 8-10 noiembrie, Colegiul Naţional „Roman Vodă”, a fost reprezentat şi în acest an la lucrările Alianţei Colegiilor Centenare din România care a avut loc la Ploieşti, participant la întrunirea elitelor fiind de această dată prof. Mihaela Tanovici, directorul acestei instituţii.
A fost o întâlnire extrem de interesantă având în vedere personalităţile prezente la Ploieşti, dar şi problemele pe care le-am discutat acolo, această alianţă fiind, practic, o voce de care se ţine în bună măsură seama în ceea ce priveşte o serie de propuneri pe care le facem de fiecare dată legate de îmbunătăţirea sistemului educaţional, mai ales la acest nivel. Au fost prezenţi acolo oameni interesaţi de cum va arăta învăţământul nostru în viitor, directori ai colegiilor de prestigiu din ţară, dar şi reprezentanţi ai ministerului, precum şi academicianul Eugen Simion care ne-a susţinut în toate demersurile făcute cu acest prilej, a declarat prof. Mihaela Tanovici. Delegaţii au vizitat în cele două zile mai multe obiective, între care Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, precum şi Colegiul Militar de la Breaza de unde şi-au îmbogăţit cunoştinţele cu multe lucruri interesante.
M-am întors acasă cu încrederea că există, totuşi, speranţa că învăţământul va merge pe o traiectorie bună şi de aici înainte, deoarece chiar se manifestă dorinţa de a se realiza acest lucru la un nivel la care performanţa şcolară este expresia de ordine, atât în rândul cadrelor didactice, cât şi în rândul elevilor, a mai spus directorul Colegiului Naţional „Roman Vodă”.
În cele două zile de întâlniri şi dezbateri de la Ploieşti s-au luat mai multe decizii, o serie dintre acestea fiind legate de desfăşurarea examenului de bacalaureat, toate propunerile urmând să fie înaintate mai marilor educaţiei din România, pentru a se materializa în folosul şi în sprijinul performanţei şcolare şi a menţinerii unui nivel calitativ ridicat a învăţământului din România.

A. OPRIŞ