Alături de tineri din toate colţurile planetei, Georgiana Bârjoveanu a avut ocazia să participe în perioada 6-10 noiembrie la acţiunile de excepţie ale organizaţiei People to People Internaţional (PTPI) prilejuite de ediţia din acest an a Global Youth Forum. Participarea romanvodistei, care este şi coordonatoare a departamentului de relaţii cu publicul în cadrul organizaţiei P.T.P. Roman, este cu atât mai remarcabilă cu cât a obţinut una dintre cele două burse oferite pentru Europa pentru a participa la acest eveniment, alături de elitele organizaţiei de pe toate continentele planetei.
M-am bucurat foarte mult când am aflat că voi fi prezentă la Global Youth Forum, însă acum, după ce am trăit această experienţă, sunt de-a dreptul fericită. Întâlnirile cu cei prezenţi la Washington şi tot ceea ce s-a întâmplat acolo, într-un timp relative scurt dar care a condensat o gamă complexă de activităţi, toate la un loc, m-au transformat pur şi simplu şi mă bucur că pot, astfel, să împărtăşesc cu colegii mei de-acasă această experienţă unică, a mărturisit Georgiana Bârjoveanu care, astfel, a făcut cinste nu doar organizaţiei romaşcane ci şi ţării şi bătrânului continent.
Performanţa Georgianei vine la scurt timp după ce chiar preşedintele P.T.P. Roman, Andrei Corduneanu, a fost ales să reprezinte România în Consiliul Onorific al organizaţiei People to People International – PTPI Board of Trustees pentru un mandat de trei ani, tânărul romaşcan fiind ales alături de reprezentanţi ai unor ţări în care activitatea PTPI este de mare tradiţie. De remarcat este faptul că PTP Chapter Roman care numără în prezent aproximativ 70 de membri, majoritatea elevi de liceu, militează pentru idealurile unei educaţii globale, înţelegere, spirit umanitar şi respect pentru viaţă, capitolul Roman constituit chiar în decembrie 1989, fiind, astfel, prin tradiţia sa, cel mai reprezentativ în partea de Sud-Est a Europei.
Numărându-se printre cele peste 300 de capitole din cadrul People to People International, PTP Roman a fost permanent implicat în diverse programe specifice şi, ca o recunoaştere deosebită, i s-a încredinţat găzduirea Conferinţei Europene a PTP din anul 2003. Alături de Andrei Corduneanu, România mai are doi reprezentanţi în PTPI Board of Trustees, respectiv prof. (de limba engleză) Sorina Danciu şi Gina Tătaru, ambele din Roman, ultima fiind în prezent stabilită în Bucureşti. (A. OPRIŞ)
