Onoruri pentru „ROMAN VODĂ”

Chiar dacă nu a reuşit să ajungă la seria de manifestări dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea şcolii care astăzi poartă numele Colegiul Naţional „Roman Vodă”, ministrul Ecaterina Andronescu şi-a făcut datoria faţă de performanţele  romanvodiştilor, acordând şcolii, cu ocazia acestei frumoase sărbători, o Diplomă de Excelenţă. Prezentat în plenul adunării festive din 29 septembrie, la care au luat parte reprezentanţi ai generaţiilor de romanvodişti de ieri şi de azi, documentul a stârnit emoţii în sufletele tuturor sărbătoriţilor dar şi al oaspeţilor invitaţi.

„Mă simt onorată să vă adresez acum, la ceas aniversar, gândurile mele de sinceră preţuire pentru vocaţia dascălilor care au creat destinele unor oameni celebri din sfera cercetării: chimiştii Ion Istrati şi Mihai Florescu, scriitorii Garabet Ibrăileanu, Cezar Petrescu, şi Max Blecher, care au personalizat, prin opera lor, epoca în care au creat. Deşi dascălii şi-au pierdut numele în negura timpului, îi simţim contemporani prin destinele celor pe care i-au dirijat către performanţă, odinioară, cei care au devenit, apoi, nume celebre. Fiinţa şcolii pe care o slujiţi este emblematică pentru ceea ce înseamnă performanţa autentică şi, alături de multe alte instituţii din spaţiul românesc, asigură promovarea principiilor fundamentale ce guvernează sistemul valorilor universale, în care educaţia îşi are locul bine definit. La celebrarea celor 140 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, urez colectivului profesoral şi elevilor să fie împodobiţi de sentimentul nobil că aparţin unei culturi organizaţionale performante, la desăvârşirea căreia îşi aduc preţioasa contribuţie, definind traseul educaţional prin competenţă, valoare şi succes social”, a fost mesajul transmis de ministrul Ecaterina Andronescu, şi citit de către Sorin Dimitriu, fost elev al şcolii, în prezent preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti.

La sărbătoarea romanvodiştilor au răspuns prezent şi alte personalităţi marcante din zonă, precum şi oaspeţi de peste hotare, pe această listă regăsindu-se Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, prof. Luminiţa Vârlan, consilierul său pe probleme de învăţămînt, primarul municipiului Roman, prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, inspectorul şcolar general prof. Viorel Stan, fost elev şi director la „Roman Vodă”, deputatul Marius Neculai, Sorin Dimitriu, directorul Camerei de Comerţ Bucureşti, împreună cu fratele său, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, directori ai mai multor unităţi şcolare din judeţ, oameni de cultură, profesori, ingineri, precum şi o parte dintre absolvenţii generaţiilor de aur şi de platină care au studiat de-a lungul timpului la „Roman Vodă”…

A. OPRIŞ