Simpozion internaţional consacrat „Anului credinţei”

Seminarul Teologic Franciscan Roman a găzduit la începutul lunii octombrie un Simpozion internaţional în cadrul căruia principala temă, care a generat dezbateri deosebit de interesante, a făcut referire la CREDINŢĂ şi RAŢIUNE. Simpozionul a marcat totodată şi deschiderea oficială a anului academic la această instituţie de învăţământ superior teologic, manifestarea fiind prima la nivelul Diecezei romano-catolice de Iaşi dedicată „ANULUI CREDINŢEI” proclamat astfel cu începere din luna octombrie 2012 la iniţiativa Papei Benedict al XVI-lea.

„Anul acesta Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea invită toată Biserica, în mod deosebit pe cea catolică, pentru a reflecta asupra temei credinţei, asupra trăirii şi, desigur, a credinţei. Tocmai în acest sens, ţinând cont de invitaţia Bisericii noastre, am considerat oportun să începem anul academic cu acest simpozion dedicat reflecţiei asupra acestei teme, a credinţei. În acest scop ne-am axat pe două aspecte: respectiv, pe cel filozofic şi pe cel teologic, asta în contextul în care vrem să şi gândim credinţa, dar şi să o trăim. A fost un moment deosebit pentru fiecare dintre noi, mai ales că în acest context vorbim despre credinţă în faţa secularizării, în faţa ignoranţei şi, de multe ori, a intoleranţei, precum şi a lipsei de gândire asupra credinţei. Toate acestea ne obligă pe toţi să reflectăm şi să propunem o credinţă matură nu doar o simplă religiozitate bazată, eventual, pe practici religioase, fără însă a avea de aface cu Isus Cristos”, a spus  Pr. Prof. univ. Dr. Damian Pătraşcu, rector al Institutului Teologic Franciscan.

„Anul CREDINŢEI” a debutat oficial la Roma, în data de 11 octombrie, urmând ca până în noiembrie 2013 să fie susţinut prin simpozioane şi conferinţe, prin studii şi luări de cuvânt, în centre academic, teologice dar şi în parohiile Bisericii Catolice, scopul declarat, conţinut şi în scrisoarea prin care Papa îndeamnă la o trăire aparte în acest an proclamat „al credinţei”, fiind acela de a redescoperi frumuseţea credinţei. Pe parcursul lucrărilor invitaţii, între care şi oaspeţi străini, au avansat idei interesante care au captat auditoriul, între cei prezenţi la această manifestare numărându-se şi Excelenţa Sa, Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei romano-catolice de Iaşi, care, cu acest prilej, a adresat un salut participanţilor din partea Excelenţei Sale, Episcop Petru Gherghel, întâi stătător în scaunul diecezan de la Iaşi. „De multe ori avem o credinţă pe care am moştenit-o de la străbunii noştri, dar este şi o credinţă educată, în care noi înţelegem cu ajutorul minţii ceea ce Dumnezeu a sădit în noi, acesta fiind unul dintre argumentele care motivează faptul că acest simpozion deschide seria manifestărilor din Dieceza de Iaşi cu privire la acest an al credinţei. Deseori, omul este descumpănit şi nu ştie încotro să se-ndrepte, de aceea noi avem nişte repere foarte clare în Biserică care ne reamintesc mereu esenţialul credinţei. Mai sunt şi alte aspecte superficiale sau accesorii care, de multe ori, sunt mai accentuate, în detrimentul celor de temelie care, uneori, sunt lăsate în umbră”, a declarat cu ocazia acestui eveniment  Episcopul auxiliar Aurel Percă.

A. OPRIŞ