Ziua oraşului Roman

Simpozion RomanSala Unirii a Muzeului de Istorie (Palatul Nevruzzi) din Roman a găzduit luni, 30 martie, simpozionul intitulat „Ziua oraşului Roman – 30 martie 1392 – 30 martie 2015”. Manifestarea a fost dedicată aniversării a 623 de ani de la prima atestare documentară a Romanului şi a fost organizată în colaborare cu Primăria municipiului Roman şi Societatea Culturală „Roman Muşat”. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, istorici, muzeografi, bibliotecari, artişti plastici, preoţi şi profesori. „Romanul împlineşte, în acest anotimp al renaşterii, 623 de ani de la prima atestare documentară, un oraş încărcat de istorie, care a dat naştere multor legende de-a lungul timpului”, a spus, în deschiderea evenimentului, muzeograf Adrian Ciobanu, responsabilul Muzeului de Istorie din Roman. Simpozionul a fost structurat pe două secţiuni, moderate de profesorul Petru Flenchea şi de profesor doctor Ovidiu Trifan, în care au fost prezentate 30 de comunicări legate de momentul aniversat. Una dintre comunicările care a stârnit interesul a fost „Supravegherea arheologică de la Piaţa Mare (punctul Parcarea Etajată)”, fiind susţinută de arheolog doctor George Dan Hânceanu, o lucrare care aduce noi lumini asupra istoriei urbei, încă din secolul al XVI-lea. (Red.)