* Conferinţa de presă a Sindicatului din Învăţământ Neamţ
Luni, 5 februarie a. c., la sediul Sindicatului din Învăţământ Neamţ, a avut loc o conferinţă de presă la care au participat dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ, d-na. Gabriela Grigore, secretar general al Sindicatului şi dl. Ciprian Murariu, vicepreşedinte al Sindicatului şi lider al zonei Târgu Neamţ. Prezentăm în continuare textul prescurtat al acestei întâlniri cu gazetari din presa nemţeană, cărora le mulţumim pentru dialog şi corectitudine. (Red.)
Gabriel Ploscă: Scopul acestei conferinţe este de a informa opinia publică despre situaţia gravă din sistemul de învăţământ, o situaţie determinată în primul rând de o subfinanţare cronică. Vorbesc despre subfinanţarea cronică pentru că de zece ani încoace, an de an, sistemul de învăţământ nu a primit banii necesari pentru a funcţiona la parametri normali. Şi în acest an lucrurile se repetă, iată că în bugetul pe 2018 avem o alocaţie, de la bugetul mare al statului, de 2,9%, în condiţiile în care învăţământul este considerat în România o prioritate naţională şi prin lege ar trebui să primim minim 6% din produsul intern brut. Aş mai vrea să menţionez că, pentru educaţie, în Uniunea Europeană, media este de 5,5% din PIB.
Să vedem care sunt consecinţele acestei subfinanţări: în primul rând, costul standard – adică acea cheltuială pentru pregătirea unui elev – este unul nerealist. De ce? Pentru că el este elaborat prost. Cum se procedează practic? După ce s-au stabilit alte priorităţi pentru bugetul de stat, suma care rămâne merge către Ministerul Educaţiei, iar în birourile acestui minister, contabiliceşte, pur şi simplu, se împarte suma care este la dispoziţie la numărul de elevi. Şi în funcţie de nivelul de învăţământ se scoate, scurt, costul standard, neţinându-se seama de faptul că lucrurile nu stau la fel în toate judeţele, că fiecare judeţ are specificul lui. Şi de aici începe marea problemă a faptului că nu ne putem încadra în buget, ceea ce face ca salariile noastre să stea mereu sub semnul întrebării. Anul acesta, mai mult decât până acum, se anunţă că nu se vor mai face rectificări de buget. Ori speranţa noastă de a ne lua salariile era tocmai în aceste rectificări de buget. Începeam să facem lobby, începeau proteste, până când obţineam sumele necesare pentru salarii până la sfârşitul anului. Asta se întâmpla până în momentul de faţă. Prin Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, noi am cerut în repetate rânduri, fie să se renunţe la costul standard, ca mijloc de repartizare a alocaţiilor bugetare, fie acestuia să i se aplice nişte factori de corecţie adecvaţi, care să apropie costul standard de nevoile financiare reale din sistemul de învăţământ. Datorită acestui cost standard mincinos, de multe ori este pusă în dificultate funcţionarea unităţilor de învăţământ şi, categoric, scade şi calitatea actului educaţional. Drept care, s-au încercat, şi în judeţul Neamţ, fel şi fel de soluţii fanteziste pentru a ne înscrie în alocaţiile bugetare – tip reducerea personalului angajat, comasări de unităţi şcolare… Desigur că am avut mai multe intervenţii la nivelul Inspectoratului Şcolar şi vreau să informez că, în momentul de faţă, în judeţul Neamţ nu avem comasări de unităţi şcolare. Vor fi probabil comasări de clase, dar numai acolo unde aceste clase funcţionează cu numărul de preşcolari sau numărul de elevi sub numărul minim prevăzut în Legea Educaţiei. Poate că a fost puţin mai uşor în Neamţ şi datorită faptului că acum trei sau patru ani noi am avut probleme mari de reduceri de posturi, reduceri dureroase, şi nu era cazul să plătim încă o dată. Vreau să spun că la nivel naţional, pe normative – singurele în vigoare în momentul de faţă – adică acelea din 1999, există un deficit de 20.000 de posturi pe personal didactic auxiliar şi pe nedidactic. În repetate rânduri Federaţia noastă a cerut să se elaboreze noi normative de personal, dar nici până la momentul acesta nu am reuşit, deşi miniştri au fost, au promis, şi noi am rămas tot cu problemele nerezolvate. Însă acum nemulţumirea cea mai mare este legată de Legea 153, adică Legea salarizării unitare. Şi trebuie s-o spun din capul locului, numai unitară nu este această făcătură, din moment ce, prin salariile stabilite acolo, cei care aveau salarii mari o să le aibă şi mai mari, iar cei cu salariile mici o să le aibă cel mult la fel de mici. Ne nemulţumeşte, în primul rând faptul că, pe o grilă de la 1 la 12, coeficienţii de ierarhizare pentru cei care lucrează în învăţământ sunt cuprinşi între 1,64 şi 2,76. Deci, suntem în treimea inferioară a acestei grile de salarizare. Se ştie faptul că salariul cel mai mare, coeficientul de ierarhizare 12, îl are preşedintele ţării. Iar dacă privim şi la ceea ce se găseşte în grilă deasupra celor care lucrează în învăţământ, nemulţumirile noastre sunt şi mai dureroase. Nu vorbesc de sănătate. Sănătatea trebuie să aibă salarii suficiente, şi chiar prin legea aceasta a salarizării, care face anumite lucruri bune pentru sistemul de sănătate, tot nu sunt suficiente. Nu cred că se va rezolva exodul medicilor şi al asistentelor dar, vreau să vorbim, în principal, de exodul creierelor. Pentru că am început să asistăm şi la exodul profesorilor, care pleacă spre alte domenii de activitate – aici sau afară – pentru un salariu mai bun. Este foarte greu, pentru colegii debutanţi, să trăiască din ceea ce oferă statul român. Gândiţi-vă la o familie de profesori tineri, debutanţi, care locuieşte în altă localitate decât părinţii… Dacă mai au şi copii, nu se pot descurca nicicum cu salariile de mizerie primite. Acesta este şi motivul pentru care tineri dotaţi pentru sistemul de învăţământ nu mai vin, din capul locului, către sistemul de învăţământ. Şi atunci vedem că profesori cu o formare iniţială foarte bună, cu o experienţă valoroasă, ies încet-încet din sistem. Cu cine mai facem învăţământ performant în această situaţie? Cu cei care vin în învăţământ numai pentru că nu au o altă posibilitate? Nu, învăţământul cere implicare, cere dăruire. Dacă lucrurile astea nu există, nici rezultatele nu vor fi pe măsură şi, categoric, nu putem vorbi despre un învăţământ performant, aşa cum ne-am dori să-l avem.
Sigur, trecând peste aceşti coeficienţi de ierarhizare jignitori pentru cei care lucrează în învăţământ, mai asistăm acum şi la anumite probleme generate de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Nu putem să spunem că, de la 1 ianuarie, avem salarii pentru personalul didactic şi didactic auxiliar mai mici decât la 31 decembrie 2018; avem şi ceva creşteri. Problema este la personalul nedidactic încadrat cu fracţiuni de normă – cu jumătate de normă, sau cu sfert de normă, care vor plăti contribuţiile la nivelul salariului minim, adică acela care este plătit pentru o normă întreagă. În condiţiile acestea, la cei care sunt angajaţi cu jumătate de normă, şi primeau în jur de 500 lei net, în momentul de faţă primesc cam la jumătate, iar cei care au un sfert de normă sunt puşi în situaţia de a aduce bani de acasă. Vi se pare poate de domeniul fanteziei, dar aşa stau lucrurile. Desigur că am luat atitudine în mass-media şi sunt deja semnale că se încearcă să se rezolve această situaţie, dar de ce oare a trebuit să aplicăm aceste modificări ale Codului Fiscal fără să vedem consecinţele şi să punem oamenii în astfel de situaţii? O să întrebaţi – totuşi sunt creşteri, nu? Păi noi anunţam o creştere de 25% de la 1 ianuarie. Şi iată că toată această creştere, în cea mai mare parte, este mâncată de această creştere a contribuţiilor. Dar ar trebui să aduc în discuţie şi inflaţia. Aş da un singur exemplu: cu cât a crescut într-o lună şi jumătate litrul de carburant? Ori, creşterea litrului de carburant, provoacă un lanţ de alte creşteri, şi atunci, probabil, o să constatăm că, de fapt, în buzunar nu avem nicio creştere reală. Pentru că şi acest puţin de care v-am vorbit va fi mâncat de inflaţie. În ceea ce ne priveşte, în cazul în care în judeţul Neamţ se vor face disponibilizări sau comasări eludându-se legea, categoric că o să avem acţiuni de protest şi acţiuni în instanţă. În principal, acestea sunt problemele, dar mai avem şi altele, despre care aş dori să vă vorbească colegii mei.
Gabriela Grigore: Este bine ştiut că, în ultimii 10 ani, am fost puşi în situaţia de a ne câştiga drepturile salariale în instanţă. Am purtat acţiuni în justiţie prin care am câştigat diferenţe salariale neacordate datorită neaplicării unei legi, Legea 221 din anul 2008, apoi aceste drepturi salariale câştigate şi plătite eşalonat au dus la declanşarea unor alte acţiuni în justiţie prin care am cerut dobânzile legale la acele sume eşalonate, dobânzi pentru care avem hotărâri judecătoreşti definitive încă din anul 2015. Unele pentru o anumită perioadă din 2015, unele pentru alte perioade, din 2016, altele din 2017. Ce ne nemulţumeşte? Ne nemulţumeşte faptul că, deşi avem aceste hotărâri judecătoreşti definitive, noi nici în momentul acesta nu am intrat în posesia banilor pentru aceste dobânzi, ba mai mult decât atât, anul acesta, prin ordonanţa 90, ni se spune că aceşti bani vor veni pe filiera Ministerului Educaţiei – Inspectorat Şcolar – Unitate Şcolară din bugetul centralizat al statului, dar eşalonarea se face începând cu anul 2018, cu un procent de 5%. Ni se pare incorect să intrăm în plată, anul acesta, cu 5% din valoarea acestor titluri executorii deoarece, conform eşalonării pentru care au existat acte normative, noi ar fi trebuit ca acum – cel puţin sindicatul din Neamţ – să intrăm cu o plată de 40% a acestor hotărâri judecătoreşti. Lucru care ne nemulţumeşte, ba mai mult decât atât, în bugetul centralizat de anul acesta nu am identificat sumele prevăzute pentru plata acestor hotărâri judecătoreşti.
Şi atunci, întrebarea noastră este: până când această stare de amânare, până când această atitudine de nesocotire şi sfidare a prevederilor legii? Şi spun asta cu atât mai mult cu cât pentru anul 2015 aveam prevedere legală Ordonanţa 57, pentru anul 2016 aveam prevedere legală Ordonanţa 99, iar anul acesta apare ordonanţa 90, care ne trimite înapoi ca şi cum celelalte acte normative nu-şi mai au rostul, ne trimite şi ne spune că anul acesta abia vom intra în plată cu 5% din aceste sume, care sunt suficient de importante.
O nemulţumire gravă a noastră este că suntem nevoiţi, să declanşăm acţiuni în justiţie pentru a ne câştiga drepturi ignorate de guverne, indiferent din care culoare politică au fost şi s-au perindat pe la conducerea ţării.
În anul acesta am deschis acţiuni în instanţă, sau suntem pe punctul de a deschide acţiuni în justiţie, prin care să solicităm diferenţele de sporuri şi indemnizaţii începând cu ianuarie 2017, sporuri şi indemnizaţii care ne-au fost calculate la nivelul salariului din decembrie 2016, deşi noi, din ianuarie 2017, beneficiam de o creştere a salariilor de bază cu 15%. Dacă am avut creştere salarială de 15% începând cu ianuarie 2017, de ce sporurile şi indemnizaţiile aferente acestui salariu de bază au fost calculate la nivelul lui 2016? Ne ducem în instanţă, să ne spună angajatorul care a fost motivul pentru care, iată, iarăşi ne-au furat la salarii!
Ciprian Murariu: Recent a fost adoptată o hotărâre de guvern cu privire la Regulamentul de acordare a sporurilor privind condiţii periculoase. Acest Regulament care dezavantajează personalul din învăţământ nu a fost discutat în comisiile de dialog social, nici avizat.
Gabriel Ploscă: Am crezut foarte mult în dialogul social, chiar dacă este o cale mai anevoioasă – dar aveam încredere în dialog – şi iată că, deşi s-a mărit numărul de portofolii în actualul Guvern, constatăm că Ministerul Consultării Publice a dispărut. A rămas numai o direcţie pe undeva, pe la Ministerul Muncii. Iată ce preţ pun guvernanţii pe dialogul social! Şi atunci nu ne rămâne decât să recurgem la formele legale de protest pe care le avem. Doresc să vă aduc la cunoştinţă că în urmă cu câteva zile, Colegiul Naţional al Liderilor sindicatelor libere din învăţământ a hotărât să înainteze noului ministru o listă de probleme. Repede, deoarece la învăţământ e o problemă, pentru că nici nu apucăm să aducem ceva la cunoştinţă unui ministru că se şi schimbă ministrul. Ei, de data aceasta nu o să mai avem răbdare până o să se schimbe şi ministrul acesta şi dăm un ultimatum guvernului, în sensul că, dacă în circa două săptămâni de zile nu ne cheamă la discuţii aşezate, în care să găsim soluţii imediate, vom trece la primele forme de protest, care se pare că vor fi pichetări îndelungate – nu două ore şi-am plecat – la mai multe ministere: de finanţe, educaţiei, muncii, unde tronează cea mai mare ministreasă a Muncii pe care a avut-o vreodată această ţară. Asta vom face şi, probabil, în continuare, vom avea şi alte acţiuni de protest, vom vedea în funcţie de felul în care se desfăşoară lucrurile. Ce a fost dialog, a fost mimat. Noi am înaintat Guvernului o adresă cu rugămintea respectuoasă să nu treacă pe ordinea de zi a şedinţei de miercurea trecută (n.r. 31 ianuarie) acest regulament, să-l discutăm, dar prim-ministrul interimar nu a ţinut seama, a trecut ca Radipul prin nu ştiu ce gară, şi aşa s-a întâmplat şi cu alte guverne. Deci vom sta şi noi în stradă, ştim şi noi să fim REZIST, dacă este cazul, dacă altfel nu este posibil. Noi nu cerem mofturi, cerem ca sistemul de învăţământ din România să funcţioneze normal, ca aceşti copii pe care-i pregătim să aibă toate condiţiile, plecând de la planurile-cadru, până la calitatea profesorilor care se ocupă de educaţia lor. Pentru că, până la urmă, ei sunt cei care, mâine, ar putea să asigure prosperitatea acestei ţări.