- Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ
– Domnule Gabriel Ploscă, ar trebui să ne bucurăm pentru că tocmai a sunat clopoţelul deschiderea unui nou an şcolar. Vă văd totuşi cam amărât. Probleme noi? Probleme vechi?
– Problemele vechi sunt cele care revin în atenţia noastră acum, după ce au fost presante şi în alte începuturi de an şcolar. Este vorba despre posturi, despre locurile noastre de muncă, despre încadrarea personalului didactic – mişcare începută încă din primăvară şi trecută prin mai multe etape – şi, desigur, despre problema salariilor. Aceste două aspecte importante, care sunt şi vechi, şi noi, au fost şi problemele principale pe care le-am discutat în Comisia paritară de la nivelul Inspectoratului Şcolar, care a avut loc pe 13 septembrie. Desigur că am mai avut şi alte întrevederi cu Inspectoratul Şcolar pe aceste teme şi ne bucurăm pentru faptul că salariile pentru luna august s-au achitat, deci nu au fost probleme. În ceea ce priveşte locurile de muncă, respectiv posturile – şi aici mă refer în special la posturile personalului didactic auxiliar şi nedidactic – o să avem o nouă discuţie după 24 septembrie deoarece, în acest moment, este în plină desfăşurare o activitate de centralizare a unor date solicitate de Inspectoratul Şcolar unităţilor şcolare. Din discuţiile pe care le-am avut la o primă analiză, se pare că nu vom avea probleme prea mari în ceea ce priveşte încadrarea. De ce? Pentru că, într-adevăr, vom avea posturi ceva mai puţine, dar multe din aceste posturi au dispărut pe cale naturală, prin pensionare. Vorbesc aici de personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Din păcate, Legea bugetului te împiedică să angajezi un alt om. Cu foarte mare greutate s-a reuşit ca, atunci când pleacă din sistem două persoane, să se angajeze una singură. În rest, acolo unde apar probleme, rezolvarea ar fi prin transfer de la o altă unitate, dar… cine dă voie să se facă transfer, că rămâne cu personal mai puţin celălalt, vorbesc de cel care ar fi de acord cu transferul. Deci, a rămas ca după 24 septembrie să ne întâlnim din nou în Comisia paritară şi să analizăm fiecare caz în parte, astfel încât să asigurăm, cât de cât, dacă nu o funcţionare optimă, cât mai aproape de o funcţionare normală a tuturor unităţilor de învăţământ.
– Văd că legea asta a salarizării vă aduce numai necazuri…
– În seria problemelor mai vechi, pe care încă nu le-am rezolvat, intră problema tranşelor de vechime, care se regăseau în Legea veche a salarizării şi care acum nu mai apar, în totalitate, în noua lege. Pe vechea lege, salarizarea se făcea şi pe tranşele de vechime în învăţământ, având tranşe şi de peste 40 de ani. Au fost şi de 20, 25, 30, 35, 40 de ani. Conform noii legi, tranşele de vechime se opresc la 25 de ani. Ori, s-a spus că în învăţământ trebuie dat salariul maxim la 25 de ani vechime, considerându-se că la această vârstă dascălul are deplină maturitate profesională. Dar, în această perioadă de tranziţie, mulţi oameni trebuiau să treacă de la 25 la 30, sau de la 30 la 35 ori la 40. Şi iată că toţi aceştia au fost dezavantajaţi.
De asemenea, nu am rezolvat încă problema infirmierelor din şcolile speciale. Nu sunt foarte multe, dar au salarii mai mici decât înaintea aplicării Legii 153, adică Legea salarizării unitare. Ori, unul dintre principiile acestei legi era ca nimeni să nu aibă salariul mai mic decât cel avut înainte de aplicarea legii. Ce am făcut până acum? Ne-am dus şi am protestat în faţa Ministerului Muncii, am avut alte negocieri, discuţii cu ministrul Muncii, care mereu a promis că va rezolva problema. Iată că nu a rezolvat-o nici până acum şi eu mă gândesc ca, împreună cu alţi colegi din teritoriu, care sunt în aceeaşi situaţie, să ne urcăm în nişte maşini şi să mergem la Bucureşti, la doamna Olguţa Vasilescu. Este de neacceptat nerezolvarea unei probleme care, după părerea mea, nu necesită nişte eforturi financiare foarte mari. E vorba despre salarizarea infirmierelor care lucrează în unităţile de învăţământ. E normal e ca oamenii ăştia să câştige măcar cât au câştigat şi până acum. Nu cerem mărire de salariu, dar nici nu trebuie să le micşorăm. De ce a apărut această chestiune cu infirmierele? Pentru că au dispărut nişte sporuri. Dar, conform noii legi, trebuie ca prin sume compensatorii să le aducem măcar la salariile dinainte.
– Cred că o să se bucure doamna Olguţa, dar am înţeles că aveţi probleme şi cu Ministerul Educaţiei…
– O altă problemă este că cei de la Ministerul Educaţiei au înţeles că dobânzile câştigate de noi prin acţiuni în instanţă, dobânzi pentru sumele cuvenite care nu ni s-au dat la vremea respectivă, sunt dobânzi penalizatoare. Acum, Ministerul a transmis prin inspectoratele şcolare, către unităţile şcolare, şi o formulă de calcul pentru aceste dobânzi dar, totodată, unităţilor şcolare li s-a pretins ca într-un timp foarte scurt să ceară sumele necesare. Eu bănuiesc – şi să dea Dumnezeu să mă înşel – că aici este o stratagemă a Ministerului, în sensul că oamenii aceştia să nu se poată încadra în termen şi atunci să se spună că nu au venit solicitările. Sigur că, la intervenţia Federaţiei, în cele din urmă, Ministerul a fost de acord ca să mai prelungească acest termen. Cert este că, din informaţiile pe care le avem, datorită grabei, unele unităţi şcolare au cam aproximat sumele necesare. Drept care, atunci când va veni momentul plăţii efective, s-ar putea să avem surpriza să vină mai puţini bani.
O nouă problemă apărută este şi cea legată de posibilitatea colegelor care lucrează în învăţământ să se pensioneze, dar la cerere, la 65 de ani, ca şi bărbaţii, datorită unei decizii a Curţii Constituţionale care arată că este o discriminare faptul că femeile nu ar putea să iasă la pensie la 65 de ani la fel ca şi bărbaţii. Ele ieşeau la vârste mai mici. La noi în judeţ, deocamdată, nu avem semnale că această decizie ar crea probleme deosebite, cum am înţeles că se întâmplă în alte judeţe, unde oamenii au fost scoşi la pensie de pe posturile lor. Pur şi simplu au venit alţi colegi, ori ei îşi reclamă dreptul de a continua activitatea. Decizia Curţii a apărut în iunie şi nu s-a ţinut seama de ea în unele cazuri. Din cunoştinţele noastre, dacă aceşti oameni se duc în instanţă, categoric câştigă. Şi vă daţi seama ce s-ar întâmpla ca omul să se ducă în noiembrie-decembrie să îşi ia postul înapoi, iar cel care s-a dus în loc, unde să plece? Sunt lucruri tare neplăcute, dar asta este situaţia.
– Păi atunci când s-au făcut încadrările, nu trebuia luată în calcul acea decizie apărută în iunie?
– Da, însă decizia prevede în felul următor: la apariţia deciziei, organele în drept trebuie să pună în acord prevederile sale cu Legea Pensiilor, respectiv cei care ar trebui să iasă la pensie la 61 de ani, dacă în 45 de zile nu acţionează, intră în vigoare de drept decizia. Practic, s-a aşteptat până undeva la mijlocul lunii august. La noi nu e cazul, pentru că noi am trimis informări în unităţile şcolare, şi la liderii de sindicat, şi la conducere, şi le-am atras atenţia asupra unor lucruri care trebuie respectate. Mă refer la nişte drepturi legale ale colegilor noştri, care sunt cuprinse în lege. Şi aici aş vorbi în primul rând despre drepturile unor colegi care au peste 25 de ani vechime şi gradul I şi care doresc lucrul acesta, să aibă norma de predare diminuată cu două ore. În multe şcoli s-a interpretat că nu trebuie să aplicăm chestia asta dacă nu ne încadrăm în buget. Acum legea s-a modificat. La un moment dat scria, într-adevăr, că se poate, cu încadrarea în buget. Ori legea din martie 2017 spune clar că acel profesor are dreptul la diminuare, cu încadrare în buget sau fără, nu-l interesează pe el. A apărut şi un ordin al ministrului care spune că, pentru orele suplimentare, trebuie contract de muncă separat şi că aceste ore trebuie evidenţiate într-o condică separată, adică am umflat birocraţia. Unii directori au înţeles, însă, următorul lucru: colegii noştri trebuie să stea opt ore în şcoală şi să justifice fiecare oră, semnând într-o condică specială, nu numai pentru orele de predare, ci şi pentru cele suplimentare. Noi am discutat şi asta în comisia paritară şi este, clar, un abuz şi vom interveni acolo unde sunt semnalate aceste probleme.
– Din păcate, cam peste tot, nu avem parte decât de bâlbâieli legislative. Chiar nu pot fi reglate odată toate aberaţiile astea?
– Sigur că, în perspectivă, se vorbeşte despre o nouă Lege a educaţiei şi despre un nou Statut al personalului didactic. Şi că treburile se vor urni, dar noi am tot văzut lucrurile demarate de vreo zece ori şi… aşa au rămas, doar demarate. Sperăm însă ca în 2018 să se întâmple lucrul acesta, şi este datoria noastră să venim cu propuneri, şi să speram că se va ţine seama de aceste propuneri ale noastre. Categoric, Statutul personalului didactic este foarte important pentru noi şi dacă aceste acte normative nu vor fi corecte, în concordanţă cu ceea ce ne dorim să fie învăţământul, practic vom pierde vremea, pentru că ne vom izbi de alte probleme şi iar o vom lua de la început… Şi tot aşa, ca românul săracul, tot înapoi, ca racul.
A consemnat Mircea ZAHARIA