Profesoara de limbă şi literatură română Carmen Dimitriu, după un frumos şi impresionant parcurs didactic în România, a venit să lucreze în învăţământul din R. Moldova. Cu aceeaşi chemare, entuziasm, har, ţinută profesională şi pregătire impecabilă în pedagogie. După unsprezece ani de manageriat la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani, judeţul Iaşi, detaşată prin concurs la Institutul Limbii Române (instituţie aflată sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România), profesoara nu crede că a lăsat în urmă o altă lume, mai rău, o altă ţară şi a venit pe meleaguri străine.
Din septembrie 2018 a venit să lucreze la Universitatea de Stat din Comrat. La Catedra de limba şi literatura română, în calitate de lector, predă româna studenţilor sau vorbitorilor de alte limbi, care vor să o înveţe. Aici, de la discipoli, colegi de catedră şi până la rectorat, dna profesoară se simte apreciată şi iubită, într-un spaţiu pe care mulţi îl credeau ostil. Este formator în proiecte privind asigurarea calităţii, şi mentor în didactică. Şi toate acestea, spune profesoara de peste Prut, sunt puse acum în slujba activităţii de aici, iar munca îi aduce multe satisfacţii.
Am cunoscut-o pe Carmen Dimitriu din mai multe reportaje televizate şi interviuri, am vorbit cu ea la telefon şi m-a impresionat vocea ei plăcută şi calmă. Aşa o auzi mereu, fără să ridice vreodată tonul pentru a-şi impune cumva părerea, pentru a convinge pe cineva că adevărul ei este absolut sau spre a-şi etala meritele, pe care le are şi-s multe. Atunci când o asculţi, te convingi că şcoala se mai poate sprijini pe dascăli de bază, asemenea iluminiştilor care au aprins făclii în învăţământ.
Înainte de a veni în Găgăuzia, ştia ceva despre şcoala din R. Moldava dintr-o activitate mai veche de parteneriat educaţional cu Liceul „Petre Ştefănucă” din Ialoveni. Avea şi mai are o mare admiraţie pentru colectivul minunat în care remarcase dragostea elevilor şi a profesorilor de aici pentru pământul strămoşesc, pentru limba română, pentru cultura moştenită şi – îşi aminteşte deseori profesoara – „pentru că, orice ar fi, profesorii de aici păstrează cu sfinţenie aceste valori”.
Despre sistemul de învăţământ din R. Moldova nu cunoştea amănunte, dar „a observat tendinţa, din ultimii ani, a unei orientări moderne de organizare nouă a procesului de predare – învăţare – evaluare. Deşi este un învăţământ preponderent tradiţional, cu reminiscenţe din sistemul sovietic, faptul că s-a început de câţiva ani o reformă ce vizează modernizarea şi europenizarea învăţământului, corespunde noilor condiţii de viaţă ale tinerilor de aici şi le creează speranţe pentru un viitor mai bun”, este de părere dna Dimitriu. Totodată ea rămâne impresionată de mai multe aspecte pozitive şi promiţătoare pentru sistemul de învăţământ din R. Moldova.
Deşi unitatea dintre România şi R. Moldova sc numeşte şcoala românească, pe cele două maluri ale Prutului se vorbeşte aceeaşi limbă şi se cultivă aceleaşi valori, mulţi profesori lucrând la proiecte comune. E de reţinut observaţia unui profesor cu autoritate academică, aşa cum este Carmen Dimitriu, că „fiecare parte are de învăţat de la cealaltă”. Poate că, reiterează profesoara, „sistemul românesc este cu un pas înainte spre europenizare, spre deschidere occidentală şi spre modernizare, punându-se mai mult accent pe comunicarea elev – profesor, punând elevul în centrul procesului de învăţare. Dar sunt şi aici, în Basarabia, aspecte pe care noi le-am putea oferi ca exemplu: reevaluarea cadrelor didactice o dată la cinci ani – ceea ce le obligă să se autoperfecţioneze permanent, implementarea curriculei noi la toate nivelele”.
La Comrat o impresionează foarte mult profesorii, „capacitatea lor de a se reinventa”, dorinţa de a învăţa, de a aplica metode noi. Datorită acestei atitudini de frăţietate, Carmen Dimitriu este apreciată aici, iar hotărârea de a veni în Găgăuzia nu a dezamăgit-o.
Implicarea şi asumarea ce o caracterizează o fac să fie hotărâtă şi puternică: „În orice decizie a noastră există şi momente de dezamăgire sau de regret, important este că acestea nu duc la renunţare. Fac parte din noi şi ne ajută să luptăm. Deci nu, nu regret, pentru că nobila misiune pe care o am aici, fiind reprezentantă a Institutului Limbii Române, aflat sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România, mă motivează. Ca şi pentru alţi colegi ai mei, răspândiţi în toată lumea, activitatea mea constă în predarea limbii române, în promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti”.
Am întrebat-o cum decurge o zi din viaţa profesoarei Carmen Dimitriu într-un spaţiu mai puţin românesc decât cel din Paşcani. Răspunsul a fost de o empatie debordantă: „Locuiesc în căminul studenţesc din oraşul Comrat. Rectorul Universităţii mi-a oferit un apartament în cămin. Pe uşa camerei mele scrie „Liux” (cu litere chirilice). Desigur, condiţiile sunt studenţeşti, dar m-am adaptat, încât să am confortul minim necesar şi condiţii de lucru. Niciodată nu am fost o iubitoare de lux”.
Iată în ce se măsoară aici prestigiul unui profesor: modestie şi lipsa pretenţiilor materiale. Şi doar cota sa spirituală este valoarea ce-l face să fie şi mai mult respectat de comunitate. La acestea se adaugă crezul ei: „întotdeauna am fost motivată să realizez ceva frumos şi util, să dau totul pentru profesie”. Se plimbă prin Comratul puţin aglomerat, de mărimea Paşcaniului, de care îşi aminteşte cu drag.
Pentru doamna Dimitriu activitatea didactică este o muncă importantă care îi aduce multe satisfacţii. Crede că un om dedicat profesiei poate face lucruri bune în orice împrejurări, nu numai într-o funcţie trecătoare. Face parte din comisii de evaluare, participă la conferinţe şi programe de formare a profesorilor, publică articole. De curând, s-a ales şi cu o distincţie din partea Universităţii. E una dintre cele mai importante pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre multe alte distincţii, mărturiseşte cu bucurie, dar şi cu modestie, „pentru că aceasta m-a emoţionat mult. Oamenii de aici ştiu să mulţumească!”
Povesteşte cu entuziasm despre locurile frumoase din sudul Moldovei, pe care le-a vizitat şi le-a îndrăgit: satul Avdarma cu Muzeul de Istoric – o recuperare impresionantă a trecutului şi a adevărului istoric, unde se regăseşte perioada românească a Găgăuziei; Muzeul Etnologic din Congaz, cu centrul tradiţional, unde a regăsit multe puncte comune cu tradiţia populară românească; Crama de la Vulcăneşti, unde se oferă ospitalitate ca acasă; oraşul Cahul, Episcopia Basarabiei de Sud, Mănăstirea din Cahul. Îi place mult Catedrala Ortodoxă din Comrat cu turlele ci aurii. A vizitat mai multe mănăstiri – Curchi (N.R. – Construită în 1775 de către boierul Iordache Curchi.), unde a legat o prietenie strânsă cu familia Cojocari – nişte oameni foarte dragi! – Căpriana (N.R. – Zidită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425.) Vărzăreşti, Ţipova, Saharna, chiar şi Chiţcani, Noul Neamţ, unde a fost să-l vadă pe Ierodiaconul Savatie Baştovoi. Adoră Chişinăul cu monumentele sale, cu spectacolele deosebite, cu străzile, cu Aleea Clasicilor şi piaţa de antichităţi, cu străzile sale poetice – strada Eminescu se întâlneşte cu strada Veronica Micle, cu Statuia mândră a lui Ştefan cel Mare. O impresionează zona Orheiului cu pădurile sale frumoase, iar în oraş are alţi prieteni dragi, Vadim şi Nataşa Soltan, care au însoţit-o când a ajuns prima dată aici.
Îi plac întinderile imense de viţă-de-vie, pe care oamenii de aici o îngrijesc cu pioşenie. Dar cel mai mult, spune cu aceeaşi dragoste de român prof. Carmen Dimitriu, „sunt recunoscătoare, pentru că am cunoscut oameni deosebiţi, că reuşesc să trăiesc în mijlocul unei comunităţi care mă cunoaşte şi mă apreciază”.
Carmen Dimitriu este lecţia de limbă română pe care o predă în fiecare zi celor care au aspiraţii frumoase spre o educaţie lingvistică şi pentru a deveni vorbitori culţi ai limbii române. (Sursa: Ziarul Făclia, nr. 17, Chişinău, 1 mai 2020)
Silvia STRĂTILĂ