Iancu Matei Scurtu, rareşistul care pleacă să se îmbunătăţească la Geneva:

Şcoala ar trebui să ne modeleze prin bucurie

Nu am un model absolut, să spun că vreau să fiu un al doilea cineva, dar sunt oameni pe care-i admir pentru ce au reprezentat, de la împăratul roman Aurelian, până la unul din fondatorii Reddit – Aaron Swartz. Fiecare şi-a apărat principiile, chiar cu preţul vieţii şi asta mi se pare că denotă un om de valoare. În general oamenii mari tind să fie încăpăţânaţi. Nu poţi să realizezi ceva grandios fără să fii încăpăţânat. Dacă ai fi dispus să-ţi schimbi oarecum ideile sau să le alterezi cu părerile altora, n-ai reuşi ce-au reuşit ei. Sunt încăpăţânat şi curios, intransigent, aş spune. De mic am fost foarte încăpăţânat, dacă-mi spuneau părinţii să nu fac ceva, era ca şi cum ar fi deschis o a doua persoană din interiorul meu care făcea exact ceea ce i s-a spus să nu facă.

Iancu Matei Scurtu este unul din cei 23 de elevi români care vor participa la programul „Romanian High-School Students Internship Programme 2021”, care va avea loc la CERN (Geneva, Elveţia) în perioada 7-20 noiembrie 2021. Aceasta este cea mai recentă realizare a lui, care l-a readus în atenţia publică după ce-a fost premiat de NASA, alături de 4 colegi cu care a construit o navă spaţială, şi după rezultatele remar­cabile obţinute la olimpiadele de matematică şi astrofizică la care a participat de-a lungul anilor.

CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) este versiunea modernă a Bibliotecii din Alexandria pentru ceea ce înseamnă cercetarea. Domnul profesor Oniciuc mi-a spus despre program. A trebuit să fac o scrisoare de motivaţie în limba engleză, maxim 500 de cuvinte, a mea avea 499, şi am mai avut nevoie de un videoclip de maxim 3 minute, al meu avea 2 minute 58 sau 57, în care să explic ce vreau să învăţ acolo. Şi am mai avut nevoie de o scrisoare de recomandare de la domnul profesor. Le-am depus pe 31 iulie ora 11, termenul era până la ora 12 şi rezultatul l-am aflat peste o lună şi jumătate. Părinţii mei s-au bucurat mai tare decât mine.

„Dorinţa de a deveni cea mai bună versiune a mea a apărut din eşecuri”

S-a născut pe 4 mai 2004, este singur la părinţi şi locuieşte la Costişa. A învăţat primele 8 clase la „Spiru Haret”, un rol determinant în formarea lui având profesoara de fizică Mihaela Pântea, iar acum este elev al Colegiului „Petru Rareş”. Anul trecut a avut media 9,94. Dimineaţa se trezeşte la 6:30, vine cu părinţii, cu maşina în oraş, iar după cursuri se duce acasă cu trenul. Nu se apucă imediat de învăţat şi, în general, nu-şi face un plan al zilei. Uneori învaţă până târziu în noapte, alteori îi este destul o jumătate de oră. Are flexibilitatea care îi permite să treacă de la sport, la istorie şi de la tuns iarba, la citit despre Dinastia Merovingiană. Nu s-a hotărât ce facultate va urma, mereu se imaginează altfel, dar ştie sigur că-şi doreşte o profesie care să nu-l cufunde în rutină şi să-i lase libertatea de a alege.

Dorinţa de a deveni cea mai bună versiune a mea a apărut din eşecuri: un concurs ratat, o notă mai proastă, o altercaţie cu cineva. Dar ideea de a deveni cea mai bună versiune a mea este şi ceva de acasă, mereu am fost motivat să mă îmbunătăţesc. Mulţumiri foarte mari şi părinţilor şi profesorilor pentru că m-au ajutat! Relaţia mea cu domnul director Oniciuc nu s-a simţit ca o relaţie elev-profesor, este o relaţie de mentorat aş putea spune. Iar ai mei nu m-au obligat niciodată să învăţ, m-au lăsat să fac ce-mi place. Şi-mi place ca, după ce obţin ceva, să obţin şi mai mult, sunt competitiv cu mine însumi, vreau să mă îmbunătăţesc per ansamblu. Obişnuiam să consider fiecare întrecere, fiecare concurs ca o competiţie cu altcineva, dar nu era ceva foarte productiv pentru mine. Dacă învingi acea persoană automat consideri că ţi-ai îndeplinit scopul şi poţi să te plafonezi. Dacă-ţi alegi nişte ţinte reale, dacă percepi fiecare întrecere ca pe o îmbunătăţire, dacă devii mai bun, automat vei putea să-i întreci pe ceilalţi.

Prima pasiune a lui Iancu Matei a fost matematica. Pur şi simplu i-a plăcut. Acum, la 17 ani, constată că matematica l-a ajutat să-şi pună ordine în gândire. Pasiunea pentru astronomie a început cu o revistă pe care i-a cumpărat-o tatăl lui. Era o revistă pe ediţii şi în fiecare săptămână aştepta să vadă ce mai descoperă. Dar nu doar studiul şi dorinţa de a şti lucruri din domenii diverse îl descriu pe Iancu Matei (apropo: prenumele lui sunt alese de tatăl pasionat de istorie, Iancu de la Iancu de Hunedoara şi Matei de la Matei Corvin).

Îmi place să citesc orice, citesc relativ mult pentru vârsta mea şi pentru cât se citeşte, în general, în ziua de azi. Aşa nu mă plictisesc niciodată. Dar îmi place să ştiu să fac de toate, să pot fi independent. De exemplu, dacă tot trebuie să mănânc în fiecare zi, măcar să mănânc bine. Şi am început să gătesc. Dacă părinţii nu sunt acasă, să pot să mănânc şi fără să fiu dependent de cuptorul cu microunde. Gătesc după reţete din bucătăria italiană, franceză şi engleză. Fac şi deserturi, dar n-am neapărat pasiuni pentru anumite preparate.

„Şcoala n-ar trebui să fie o sperietoare, şcoala ar trebui să ne modeleze prin bucurie”

Deşi este şi un produs al şcolii, nu doar al propriei curiozităţi care-l îndeamnă să citească de la istorie, până la tehnologia navelor spaţiale, Iancu Matei are o viziune critică despre sistemul de învăţământ: Există nişte tipare şi dacă tu nu te încadrezi în forma aia, automat trebuie să fii tăiat ca să intri fix acolo, şi pierzi foarte mult. Problema este că sistemul e foarte rigid şi din acest motiv foarte mulţi se dezic de ideea de şcoală şi nu-i mai acordă niciun interes. Şi nu mă refer la un abandon fizic, poţi să vii la şcoală chiar dacă ai renunţat la ea. Pur şi simplu stai şase ore ca într-o sală de aşteptare, numai ca să pleci acasă. Şcoala nu e făcută să se muleze pe toate caracterele, e un învăţământ industrial şi pe foarte mulţi îi afectează. Aş spune că şi pe mine, dar nu sunt o victimă ca alţii, care nu ar vrea să facă nimic din ceea ce se cere la şcoală, dar au alte calităţi şi calităţile alea sunt înăbuşite. Şcoala n-ar trebui să fie o sperietoare, şcoala ar trebui să ne modeleze prin bucurie. Eu simt bucuria pentru că am pasiuni care se intersectează cu şcoala, dar nu vreau să înţelegeţi că am o problemă cu autoritatea, mi se pare chiar necesară, dar nu rigiditatea. Şcoala românească e un colos care nu poate fi schimbat deodată. Şi problema este că încep să apară din ce în ce mai multe fisuri. În şcoală nu există doar vârfuri. Dacă te axezi doar pe vârfuri, ce faci cu ceilalţi? (N. R. Preluare din AtitudineadeNeamţ)

Cristina MIRCEA