De-a lungul carierei mele de învăţător am descoperit oameni frumoşi, provocări interesante, am trăit emoţii frumoase. Sunt convinsă că, pe drumul presărat cu satisfacţii profesionale, voi întâlni poveşti de viaţă care îmi vor lărgi orizontul cunoaşterii.
Numele meu se leagă de o personalitate a ţinutului Neamţului. Prima amintire ce îmi vine în minte este un borcan cu miere. Am avut prilejul să întâlnesc un domn prezentabil, grizonat, vesel, sfătos, amabil, care mi-a oferit, în casa sa, un borcan cu miere. Pasiunea cu care îmi povestea despre albinele lui, despre beneficiile mierii de albine, m-au atras în lumea lui. Ştiam despre unchiul Amaicei (din legătura de alianţă prin căsătoria mea cu nepotul lui) că a fost profesor de matematică. Destinul face ca, fiind cadru didactic în Şcoala Gimnazială Nr. 3, Piatra-Neamţ, să aflu şi de la părinţii copiilor mei, despre personalitatea dumnealui. „Ştiţi că l-am avut profesor, aici, în şcoală, doamna învăţătoare! Am învăţat matematică de la dumnealui!”; „Mă bucur că sunteţi învăţătoarea copilului meu, că şi eu l-am avut pe dl profesor Amaicei ca diriginte!”. Atunci mi-am dat seama că „noblesse oblige”. Eram conştientă că numele greu, Amaicei, mă va urmări în Şcoala 3, că ştacheta ridicată de domnul profesor trebuie să o menţin acolo, sus. În memoria foştilor elevi, acum părinţi, profesorul Amaicei avea o definiţie clară: director de şcoală, diriginte, profesor sever, dar care le-a insuflat elevilor săi pasiunea pentru matematică.
Timp de 47 de ani a fost profesor şi, în anumite perioade, director adjunct al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Piatra-Neamţ, coordonând construcţia actualei clădiri (1969-1974). Ca profesor la Piatra-Neamţ (1960-1997) a avut o carieră rodnică. Activitatea didactică i-a fost presărată de satisfacţii profesionale: gradele didactice II şi I, titlul de profesor evidenţiat, preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Organizarea Olimpiadelor Şcolare.
A coordonat cercul de matematică al elevilor din şcoală şi a obţinut premii la concursurile şcolare judeţene şi naţionale, situând catedra de matematică şi, implicit, Şcoala Nr. 3, Piatra-Neamţ pe primul loc. A organizat şi a condus taberele de matematică la Ceahlău şi la Borca, 21 de ediţii. A fost metodist la Casa Corpului Didactic, colaborator al revistelor Gazeta de matematică, Preocupări didactice, Cărţi matematice.
În anul 1995, Consiliul de Conducere al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ a hotărât numirea profesorului Gheorghe Amaicei ca preşedinte. Implicarea dumnealui, alături de echipa sufletistă a Asociaţiei, a dus la importante realizări: editarea lucrărilor „Locuri, oameni şi şcoli de pe plaiuri nemţene”, scrisă de Constantin Luchian (1996), promovată de dl profesor un an mai târziu, în cadrul Simpozionului „Portrete de Dascăli de altădată”. În perioada 1999-2002 s-a reuşit redobândirea imobilului din strada Mihail Sadoveanu, din Piatra-Neamţ, unde, în prezent, se află sediul Asociaţiei. Totodată trebuie punctat parteneriatul dintre AÎNt şi Asociaţii similare din Republica Moldova, participarea în delegaţii la Congresele AGIRO. Numărându-se printre animatorii Asociaţiei, continuând acţiunea înaintaşilor, domnul profesor Amaicei a trăit momentul centenarului Asociaţiei Învăţătorilor (1912-2012). Reafirmarea Asociaţiei i se datorează, suflul dăscălimii implicate fiind cunoscut la nivel naţional.
Gheorghe Amaicei şi-a dedicat viaţa şcolii – o viaţă de dascăl presărată de provocări de-a lungul perioadelor istorice tulburi trăite. Dar a îmbinat înclinaţiile sale spre ştiinţele exacte cu acţiuni de însufleţire a dascălilor nemţeni şi, mai ales, cu pasiunea sa pentru natură, pentru ţinutul Neamţului. Elevii lui de atunci îşi amintesc de drumeţiile prin munţii Ceahlăului cu profesorul lor de matematică, atât de apropiat de ei. „Ştafeta munţilor” a rămas o amintire vie printre foştii săi elevi care au avut privilegiul să participe la expediţiile montane organizate de domnul profesor Amaicei. Cu atâta patos mi-au povestit de implicarea lui pentru a susţine şi a încuraja echipajul în concurs, încât parcă am fost şi eu prezentă acolo. Atracţia muntelui le-a stârnit-o multora, inclusiv nepoţilor săi, printre care şi soţului meu. Deseori, în drumeţiile noastre pe muntele Ceahlău, se opreşte în anumite locuri în care amintirea unchiului său încă este vie. Parcă e acolo, printre noi, ghidându-ne, încurajându-ne „matematic”. Atras de drumeţiile montane, înfiinţează în 1980, împreună cu Gheorghe Iacomi, Asociaţia „Prietenii Ceahlăului”.
Recitind cartea „Gheorghe Amaicei – Bădia Ghiţă o viaţă de dascăl şi nu numai…” a lui Mihail Apăvăloae, l-am descoperit din nou pe unchiul Amaicei, l-am înţeles mai bine pe omul Amaicei, şi zic „Jos pălăria, domnule profesor!”
„Nu este meserie mai frumoasă decât să fii grădinar de suflete umane. Să stai între cei mici şi să-i vezi cum se ridică şi cum vor să meargă în viaţă. De ar şti ce-i aşteaptă…” – spunea în cartea amintită.
Datoria noastră este să ducem mai departe suflul tânăr al unui dascăl care s-a dedicat dăscălimii. Cât trăim pe acest pământ este important să facem bine. Şi dacă nu putem face bine, cel puţin să nu facem rău. Cred că aceasta este esenţa vieţii acestui Domn Trandafir, pentru care mă înclin, cu respect!
Profesor pentru învăţământ primar, Mihaela Roxana AMAICEI BILBOR,
Şcoala Gimnazială Nr. 3, Piatra-Neamţ