Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de apogeu a Renaşterii italiene. Geniul său renascentist este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului.
Fără a fi un literat prin definiţie şi fără a trage cu ochiul la istorii literaturii, Buonarroti a lăsat în urmă mai multe compoziţii, scrise conform uzanţelor vremii. Însă versurile lui nu sunt nici armonioase, nici plăcute auzului, în comparaţie cu cele ale poeţilor Francesco Petrarca, Dante Alighieri, Giovanni Boccaccio, Ludovico Ariosto, Lorenzo de’ Medici sau Pietro Aretino. Opera lirică a lui Michelangelo este marcată de asprime formală şi conceptuală, obscuritate şi duritate, care au adus la receptarea negativă a operei sale poetice de către critica vremii.
Sonetele au fost publicate în 1623 de strănepotul său, Michelangelo cel Tânăr, într-o formă deformată: toate pronumele masculine schimbate în formă feminină, spre a ascunde aspectul homoerotic al poemelor. Abia în 1893 au fost restaurate în forma lor originală şi traduse în engleză de John Addington Symonds. O admirabilă traducere în limba română a sonetelor – le Rime – aparţine poetului C.D. Zeletin. Nouă, însă, ne place mai mult Lucian Blaga. (Red.)