Steluţa CRĂCIUN
Profesor
Pictaţi mai întâi o şcoală / Cu o uşă deschisă / Pictaţi apoi /Ceva simplu, /Ceva modest,/ Ceva util / Pentru profesor. // Aşezaţi tabloul/ Într-un oraş / Pe o stradă din centru /Sau, de ce nu, / Într-un cartier la periferie.// Ascundeţi-vă undeva/ Fără să spuneţi nimic, / Fără să vă mişcaţi./ Aşteptaţi profesorul. // Şi, când la sunetul clopoţelului/ profesorul soseşte, / Observaţi-l cu cel mai profund respect./ Aşteptaţi să intre în şcoală/ Şi când a intrat / Închideţi încetişor uşa cu pensonul, /Apoi ştergeţi uşor, una câte una,/ Toate barierele care mai despart/ Profesorul de elevi, /Având mare grijă să nu ştirbiţi/ Nimic din demnitatea profesorului /Sau ceva din candoarea adolescenţilor. // Pictaţi apoi ceva din insomnia lungilor nopţi / De iarnă, /Câteva riduri, apărute prea devreme/ în colţul ochilor,/ Puţină frustrare / În faţa unei cărţi prea scumpe /Şi verdele strălucitor al vacanţelor /Pe care profesorul / Nu şi le poate permite…// Alegeţi cu grijă culorile hainelor/ Profesorul nu vrea să iasă în evidenţă /Dar, dacă puteţi, treceţi cu vederea / Peste uzura hainelor şi a pantofilor…// Pictaţi şi o sală de clasă/ Alegând cea mai frumoasă catedră /Pentru profesor./ Aşteptaţi ca profesorul să se hotărască /Să rămână în clasă./ Dacă nu rămâne, e semn rău /Semn că şi-a schimbat meseria/ Că a devenit om de afaceri /Sau altceva // Dar dacă profesorul rămâne în clasă /Este semn bun/ Semn că această societate mai poate spera,/ Că tabloul e reuşit /Şi că puteţi semna. /Atunci, luaţi o bucată de cretă /Şi scrieţi undeva, într-un colţ al tabloului, /Profesorul sunt eu. //
Parafrază după poemul lui Jacques Prevert, „Pour faire la portrait d’un oiseau” (Apostolul, nr. 94, iun., 2007)