Iisus in celulă

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!

Luna-a intrat după El în celulă,

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

 

Mîinile Lui păreau crini pe morminte,

Ochii adînci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe veşminte,

Argintîndu-i pe mîini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:

– Doamne, de unde vii? Din ce veac?

Iisus a dus lin un deget pe gură

Şi mi-a făcut semn ca să tac…

 

A stat lîngă mine pe rogojină …

– Pune-mi pe răni mîna ta.

Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,

Parcă purtase lanţuri, cîndva…

Oftînd, Şi-a întins truditele oase

Pe rogojina mea cu libărci.

Prin somn lumina, dar zăbrelele groase

Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

 

Părea celula munte, părea Căpăţînă,

Şi mişunau păduchi şi guzgani.

Simţeam cum îmi cade tîmpla pe mînă,

Şi am dormit o mie de ani…

Cînd m-am trezit din grozava genună,

Miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

Numai Iisus nu era nicăieri…

 

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de cătui.

M-am pipăit, şi pe mîinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui…

 

de Radu Gyr