Promisiunea – instrument electoral

Minodora LEMNARU

Profesor

 

La noi, la porţile Orientului, promisiunea este un simplu act, care nu trebuie şi nici nu este luat în serios de cei cu picioarele pe pământ. Particulară sau publică, ea nu leagă nici material, nici moral pe cel care o debitează, conştient de impactul ei psihologic şi mai puţin practic. Valoarea specială a promisiunii se manifestă în toată grandoarea ei, la vreme electorală, când demagogia devine cod de comunicare. Curioasă rămâne atitudinea alegătorilor, care acceptă jocul pervers al delirului verbal şi îi dau curs de fiecare dată. De ce? Din naivitate sau autoiluzionare? Cert este că cei care vor să ajungă la putere se amuză de vorbe – ştiind de la bun început că nu vor face niciodată ce spun dar animaţi de entuziasm – „vibrează” la cauza interesului public şi a nenorocirilor ţărişoarei noastre. La fel s-a întâmplat şi în 2008, spre sfârşitul anului, în acest domeniu al interesului electoral, educaţia având, desigur, aici, o poziţie prioritară. Şcoala are sub arcadele sale câteva sute de mii de cadre didactice, mai multe milioane de părinţi, sensibili la făgăduieli, toţi cu drept de vot. Fiecare echipă (să nu zic „partid”) s-a suit la tribuna propagandei pentru a momi masele cu fraze despre noile perspective, despre viitorul european, angajamente faţă de educaţie, despre valoarea şi importanţa ei. Texte precum: „Şcoala va fi prioritatea zero dacă ajungem la guvernare”, „din prima secundă vom aplica legea privind majorările salariale…”, „noi întotdeauna am fost preocupaţi de binele învăţământului”, au curs de-a valma într-un fluviu nesfârşit. Au ţipat şi unii şi alţii, pentru că noi „dăscălimea”, nu am încetat să-i aplaudăm şi să le băgăm voturi în urnă. Şi au ajuns la guvernare şi „unii” şi „ceilalţi”, rostind vorbe sonore şi promisiuni, pentru ca după un timp foarte scurt, să uite tot imediat ce s-au văzut învestiţi cu demnităţi publice. La fel vor face şi data… viitoare. Dar ce importanţă are? Poporul, spre deosebire de ei, are răbdare, acordă la nesfârşit circumstanţe atenuante, uită şi iartă. Profesorii sunt incorigibili. Peste o vreme, cei care ne-au dus cu vorbe la târgul de momeli şi înşelăciuni vor veni din nou, proaspeţi şi optimişti, ne vor propune un viitor luminos, promisiunile vor ţine de domeniul trecutului, depăşite azi de priorităţi mai mari iar noi, cei care slujim învăţământul românesc, vom trăi în continuare condiţia umilitoare de a fi obiect de licitaţie la taraba politicii. (Apostolul, nr. 112, ian., 2009)