Sub această denumire duhovnicească se prezintă expoziţia de excepţie a pictorului George Mircea, care a avut vernisajul pe 3 martie şi este deschisă publicului la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ până la sfârşitul lunii aprilie.
George Mircea (n. 15 septembrie 1979 – d. 25 noiembrie 2018) îşi începe studiile academice de pictură în anul 1998 la Academia de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, la clasa pictorului Ioan Sbârciu, iar apoi, un an mai târziu, se transferă la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, secţia Pictură, la clasa pictorului Horea Paştina. Din anul 2006, artistul este lector universitar doctor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti iar în perioada 2006-2011 profesează şi cu titlul de colaborator asociat al Universităţii Bucureşti – Facultatea de Istorie. Tot în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti artistul îşi susţine teza de doctorat cu tema „Ordine şi Carnaval”. Începând cu anul 2003, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Membru al Şcolii Române din Roma. Este autorul a treizeci şi nouă de expoziţii personale de pictură. Expune în galerii importante din România (Bacău, Bistriţa, Cluj, Târgu Mureş, Ploieşti, Deva, Zalău, Iaşi, Piatra-Neamţ) şi are expoziţii în galerii semnificative din Paris, Nürnberg, München, Roma, Venezia, Pisa, Madrid, Santiago de Compostela, Budapesta, Chişinău etc. De-a lungul anilor George Mircea se face remarcat în peste 150 expoziţii de grup, colective, saloane naţionale şi internaţionale în ţară şi în străinătate. Lucrările artistului fac parte din colecţii private şi de stat din Italia, S.U.A., Germania, Belgia, Canada, Ungaria, Elveţia, Grecia, Franţa, România şi Spania.
Conceptul creativ al expoziţiei de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ s-a organizat în jurul unor lucrări, importante pentru autor, care erau în atelierul de la Bistriţa şi pe care pictorul le numea, după un criteriu al organizării lui de atelier, „capete de serie”. Pictorul nostru este un om cu „o inteligenţă luminoasă” capabil să distingă esenţialul de secundar, dar şi spiritul formei de conţinutul ei. El este un artist cu har dedicat în mare măsură misiunii sale şi care se raportează într-o manieră constructivă la Adevărul Picturii şi la Dumnezeu. Radiind de o bunătate care venea din inimă, tânărul ucenic al lui Horea Paştina, are încă de la începuturile sale artistice „un gust al divinului” care stă ascuns în culoare şi în subiectul ales şi care nu îl părăseşte niciodată. El evită riscul pe care i-l oferă în mod firesc vârsta şi preocupările propriei lui generaţii şi nu se închide într-o lume abstractă şi sterilă. În lungile lui perioade de documentare în Italia, în Franţa şi în Germania care sunt însoţite de lungile discuţii cu criticul de artă Dan Hăulică, pictorul hotărăşte să evite abstractul cel mai radical şi să se întoarcă cu studiul său la concretul cel mai palpabil cu putinţă. Seria „Altarelor” şi a „Memoriei Verticale – (Pădurea – Un oraş al copacilor)” fac, de fapt, dovada naşterii conştiinţei acelei experienţe personale şi a trezirii spre o realitate nebănuită până atunci cu ajutorul căreia descoperă acele „octave celeste” care corespund pentru el cu dimensiunile progresive ale realului care se lasă perceput, iată, şi în acest fel.
Expoziţia „Ziua a opta fără sfârşit pogorându-se acum, potirul se aprinde” cuprinde şi cele din urmă lucrări ale artistului care sunt lucrate în grădinile parcului de la Jibou, la sfârşitul toamnei, cu patru săptămâni înainte de sfârşitul neaşteptat al pictorului.
Vernisajul din 3 martie ne-a oferit ocazia de a-l avea printre noi pe criticul de artă Oliv Mircea – tatăl pictorului George Mircea – care i-a evocat personalitatea şi a făcut o prezentare emoţionantă a parcursului artistic al acestuia: În explicarea procesului creativ şi a creaţiei efective a pictorului George Mircea eu, firesc, am circumstanţe favorizante. I-am fost aproape, i-am răspuns întrebărilor pe care mi le-a pus atunci când el a considerat că trebuie să mi le pună, am făcut multe drumuri împreună şi bineînţeles că uneori l-am îndemnat să facă anumite gesturi şi l-am ferit de a trece prin primejdia prin care am trecut eu şi generaţia mea. Copilul George Mircea era un copil rebel. Eu îi îngăduiam rebeliunile şi poate uneori le încurajam cu o bucurie interioară din care ieşea la iveală un fel de complicitate. A dobândit destul de repede un simţ special de identifica la ceilalţi valoarea şi calităţile – gândiţi-vă că în casa în care el a trăit veneau frecvent Nicolae Steinhardt, Bartolomeu Anania… eu la rândul meu fiind fiul unui fost deţinut politic. Primise deci şi educaţia modului în care trebuie să pui frână la multe din pornirile tale.
Ca privitor al lucrărilor pictorului George Mircea pot spune că am devenit imediat un admirator al acestora. M-a frapat sinceritatea ce transpare prin pânze, simplitatea redării, expresivitatea. De aceea invit publicul nemţean să calce pragul Muzeului de Artă pentru a savura aceste lucrări, pentru bucuria ochiului şi pentru a aduce un omagiu acestui prolific pictor prea curând plecat dintre noi.
Gianina BURUIANĂ