INFOCULT

Nemţeni premiaţi de Uniunea Scriitorilor

Filiala ieşeană a Uniunii Scriitorilor din România a premiat, recent, cele mai bune creaţii literare publicate în anul 2017. Juriul a fost format din scriitorii: Vasile Spiridon (preşedinte), Gellu Dorian şi Ioan Holban.

Printre laureaţi s-au numărat şi patru reputaţi literaţi nemţeni: Dorin Ploscaru, Emil Nicolae, Daniel Corbu şi Gheorghe Simon.

Daniel Corbu a primit Premiul „Ionel Teodoreanu” pentru „Januvia, romanul ascezei”, apărut la Editura Princeps Multimedia. Preotul Dorin Ploscaru a fost răsplătit pentru volumul „Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji”, de la Editura Doxologia, cu Premiul „Cezar Ivănescu”, iar lui Emil Nicolae i-a fost înmânat Premiul „Mihai Ursachi” pentru „Suflet prădător” (Editura Junimea).

Totodată, Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi a decis ca Premiul „Cartea reprezentanţei” să revină lui Gheorghe Simon pentru volumele de poezie: „Teofania”, (Editura Doxologia) şi „Agapia perpertuă” (Editura Timpul).

„Ne ştim de 100 de ani”

Spectacolul „Ne ştim de 100 de ani”, o coproducţie a patru teatre din ţară – Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, Teatru „Anton Pann” din Rm. Vâlcea, Teatrul de Vest din Reşiţa şi Teatrul Clasic „Ion Slavici” din Arad – a putut fi urmărit pe 17 şi 18 noiembrie şi pe scena Teatrului Tineretului.

Din distribuţie fac parte opt actori, câte doi de la fiecare teatru implicat în proiect. Teatrul Tineretului îi are în distribuţie pe Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă.

„Este un proiect de anvergură, rezultat al unei colaborări fără precedent în România. Sunt patru teatre din patru regiuni istorice, pe care nu le-am ales întâmplător. Mi-am dorit să lucrez cu teatre mici din ţară şi nu cu teatre naţionale, pentru că stilul lor este diferit”, a spus Ştefan Iordănescu, regizorul spectacolului.

Proiectul, care se întinde până în anul 2020, are o valoare de peste 100.000 de euro.

„Spectacolul se va juca anul viitor în principalele institute culturale române din Europa. Proiectul e cea mai mare coproducţie la nivel naţional care s-a făcut până acum”, a mai punctat Ştefan Iordănescu.

„Artis”– patru premii la Festivalul „Neghiniţă”

Clasa de teatru a Clubului de copii „Artis”, coordonată de actriţa Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, Gina Gulai, a câştigat patru premii la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Neghiniţă” de la Bacău.

La secţiunea teatru-individual, Mihael Ignatovici-Lazăr şi Matei Stavarache au obţinut premiul I, iar Ilinca Tapalagă a intrat în posesia premiului al III-lea. La secţiunea teatru-grup, Daria Susan, Ingrid Tofan, Ioana Dascălu, Lorena Bania, Teodora Chiriac, Tudor Todiriţă, Vlad Gavril şi Şerban Luca au fost recompensaţi cu premiul I, pentru piesa de teatru „Triptic Caragiale” .

A fost o competiţie foarte strânsă, la ambele secţiuni, cu multe emoţii. Trupe din întreaga ţară s-au întrecut pentru obţinerea locurilor fruntaşe. Juriul a fost exigent, foarte atent la orice detaliu, dar cu sufletul deschis pentru a primi emoţiile artistice transmise de concurenţi. Cei care au reuşit să treacă rampa scenei au fost răsplătiţi cu premii şi aplauze. Îi felicit din inimă pe copiii-actori din trupa mea de teatru şi mă bucur că las în amintirea lor clipe de neuitat”, a declarat Gina Gulai.

Juriul a fost alcătuit din actriţele Adriana Trandafir şi Florina Găzdaru. Lor li s-a alăturat Ionel Tănasă, regizor şi preşedinte al Fundaţiei Teatrale „Neghiniţă”. Festivalul s-a adresat copiilor şi tinerilor cu vârste între 5 şi 18 ani. Pentru fiecare secţiune s-au acordat trofee, diplome şi premii în bani.

Maestrului Gheorghe Vadana, o reverenţă şi alese mulţumiri

Aducând un aer de prospeţime şi cald spirit poetic, expoziţia maestrului Gheorghe (Puiu) Vadana (87 de ani), de la sfârşitul lunii noiembrie, la Galeria Unic, a meritat din plin atenţia marelui public. La vernisaj, alături de fratele mijlociu Mihai (90 de ani, fost profesor de geografie) şi de ceilalţi membri ai familiei, Puiu Vadana a fost înconjurat de prieteni dragi şi colegi de breaslă, oameni care-l iubesc şi apreciază.

Mulţumesc celor care m-au ajutat să alcătuim această expoziţie, mulţumesc colegilor mei, principalii pioni ai acestui eveniment şi gazdei mărinimoase, Vasile Ouatu a spus Gheorghe Vadana.

Criticul de artă Lucian Strochi a subliniat faptul că Gheorghe Vadana iubeşte nespus natura şi ne-a redat-o şi nouă prin intermediul creaţiilor sale. El este mai mult decât un pictor, este un rapsod.

Prof. Ştefan Potop, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Neamţ, a scos în evidenţă contribuţia majoră a lui Gheorghe Vadana la apariţia învăţământului artistic la Piatra-Neamţ. În calitate de inspector şcolar a pus bazele învăţământului artistic prin înfiinţarea Liceului de Arte „Victor Brauner”. A fost unul dintre stâlpii de bază încă de la începutul Uniunii Artiştilor Plastici şi iată că nici acum nu a pus pensula în cui şi ne oferă aceste frumoase lucrări.

Prof. Mihăiţă Albu, fost director al Liceului de Arte „Victor Brauner”, a mulţumit organizatorilor pentru seara omagială pe care a denumit-o o „seară a simţămintelor şi a simţirii”. Îi mulţumesc pentru că a avut curajul să înfiinţeze liceul nostru!

Expoziţia pe care Gheorghe Vadana o oferă publicului pietrean reprezintă, fără îndoială, o nouă apariţie fermecătoare în peisajul artistic al acestui final de an.

Evreii din Piatra-Neamţ au sărbătorit Hanuka – Sărbătoarea Luminii!

Membrii Comunităţii Evreieşti din Piatra-Neamţ au marcat Sărbătoarea Luminii (Hanuka) printr-un eveniment care a avut loc marţi, 4 decembrie, la Sinagoga Catedrală „Baal Şhem Tov”, monument unic în Europa.

Manifestarea a cuprins un moment de aducere-aminte a semnificaţiei sărbătorii, dar şi un program artistic cu melodii tradiţionale evreieşti şi lansări de carte. Au participat: dr. Aurel Vainer – preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Prim Rabin Rafael Schafer, Prim Cantor Iosif Adler (Templul Coral Bucureşti), actriţa Loredana Grigoriu (Teatrul Tineretului) şi formaţia „Noii Macabei” de la Liceul de Arte „Victor Brauner” (coordonatori, prof. Lucreţia şi Adrian Stroici).

De la ora 15:30 au avut loc două lansări de carte, în prezenţa autoarelor, Nora Iuga şi Angela Baciu. Cu acest prilej, au luat cuvântul Adrian Alui Gheorghe, Adrian G. Romila şi Emil Nicolae, gazda evenimentului.

La sfârşit, toţi invitaţii au participat la cel mai important moment al serii: aprinderea lumânării de Hanuka de către cel mai tânăr membru al comunităţii.

„Salonul de Iarnă” la Galeriile de „Lascăr Vorel”

Marţi, 4 decembrie, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” au găzduit şi „Salonul de Iarnă”, ultima expoziţie a anului, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAP), Filiala Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ. Au expus artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu, dar şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate.

Vă doresc multă iubire, sănătate, linişte sufletească şi putere de muncă. Iubiţi şi veţi fi iubiţi. 2019 să fie un an bun pentru toţi. La Mulţi Ani!, a transmis artiştilor criticul de artă Lucian Strochi.

În cadrul vernisajului, s-a atribuit diploma ARTISTUL ANULUI 2018 pictorului basarabean Arcadie Răileanu.

În alocuţiunea sa, preşedintele Ştefan Potop a făcut cunoscut numele celui mai nou membru stagiar al UAP Neamţ. Acesta este pictorul Gigel Bârliba, profesor la Liceul Tehnologic Oglinzi.

Cel mai bun cor bărbătesc din lume, la Piatra-Neamţ

Tot marţi, 4 decembrie 2018, Cinema Dacia din Piatra-Neamţ a găzduit un concert extraordinar de colinde susţinut de Corala bărbăteascăArmonia” din Constanţa, dirijată de Arhid. Lector Dr. Ioan Iulian Dumitru, cu participarea, în premieră, a naistului Igor Podgoreanu. Medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională „World Choir Games” Corala bărbătească „Armonia” a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, din iniţiativa Pr. Arhid. Asist. Univ. Iulian Dumitru. Începând cu anul 2004, corala a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. A susţinut numeroase concerte în ţară, dar şi în afara ţării. Dintre rezultatele obţinute pe plan internaţional amintim: dublu medaliată cu aur, în vara anului 2012, la „World Choir Games” din S.U.A; în anul 2013, la Campionatul European al Corurilor, desfăşurat la Graz, Austria, corala a câştigat Marele Premiu la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur (secţiunile: Folclor şi Cor bărbătesc) şi una de argint (Muzică sacră); în anul 2014, a fost laureată cu aur (secţiunea Artă sacră), cu medalie de aur şi Marele Premiu (Cor bărbătesc de cameră) la „World Choir Games” (Riga, Letonia); în 2015, medalie de aur (Coruri de cameră) în cadrul competiţiilor „European Choir Games” şi „Grand Prix of Nationes” (Magdebourg, Germania), iar în anul 2016 a fost laureată cu medalie de aur la secţiunile „Cor bărbătesc de cameră” şi „Muzică sacră a cappella” la „World Choir Games”, Sochi, Rusia. Anul acesta, corala „Armonia” a fost desemnată, pentru a doua oară, drept cel mai bun cor bărbătesc din lume. Premiul a fost obţinut la Olimpiada Mondială a Corurilor, de la Tshwane (4-14 iulie 2018), în Africa de Sud. Corala este formată din preoţi, diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa şi abordează un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.

Emil Nicolae, finalist al Concursului de poezie „Lidia Vianu Translates”

Scriitorul Emil Nicolae se numără printre cei cinci finalişti ai concursului „Lidia Vianu Translates”. Poeziile sale şi ale celorlalţi patru câştigători, traduse în limba engleză de Lidia Vianu, vor fi publicate de Editura „Muzeului Literaturii” într-o antologie bilingvă, destinată pieţei de carte internaţională.

Acest premiu a venit la scurt timp după cel acordat de filiala ieşeană a Uniunii Scriitorilor din România şi anume, Premiul „Mihai Ursachi”, pentru volumul „Suflet pradător” apărut la Editura „Junimea”.

Ceilalţi patru câştigători sunt: Mălina Romiţa Constantin, Diana Geacăr, Ioan Es Pop şi Floarea Ţuţuianu.

Concursul a fost deschis tuturor poeţilor contemporani: celor consacraţi, în primul rând, dar şi acelora care nu au publicat până acum ceea ce au scris.

Poemele vor fi publicate în volum pe hârtie şi online, până la 1 aprilie 2019.

Petru Diaconu expune la Sestri Art Gallery

La final de an, cafeneaua Sestri Art Gallery, proaspăt reamenajată şi modernizată, a pregătit o nouă expoziţie de pictură celor care iubesc natura şi culorile vii. Expozantul este cunoscutul pictor Petru Diaconu.

Mă bucur că am onoarea să fac prima expoziţie după ce a avut loc renovarea cafenelei. Este o seară frumoasă deoarece mă aflu atât în postura de expozant, cât şi de organizator, a spus Petru Diaconu.

Vernisajul expoziţiei a avut loc marţi, 12 decembrie, iar despre creaţiile pictorului originar din Dobreni a vorbit criticul de artă Emil Nicolae: Petru Diaconu a avut un feed­back foarte bun pentru acest tip de ima­ginar, cu bufniţa, cu fluturii, cu frunzele, toată natura aceasta imaginară, dominant decorativă. El a văzut că publicul prizează la acest tip de limbaj, aceasta era cererea şi a venit cu oferta. Întotdeauna artistul e ca o păpuşă matrioska. Pictorul acela ascuns în el îi cerea pictură în sensul consacrat al termenului.

Violeta MOŞU