In memoriam: prof. George Grigorică

+foto:24-ap216-foto1.jpg

După o scurtă şi intensă suferinţă, pe 24 noiembrie a.c. s-a înălţat către cele înalte George Grigorică, unul dintre marcanţii apostoli ai şcolii nemţene. Mentor, dascăl de excepţie, formator a multe generaţii de elevi, membru compozitor al Uniunii Compozitorilor din România, dirijor şi scriitor, om cu principii ferme, cinstit, corect şi modest, acesta s-a bucurat de aprecierea unanimă a elevilor şi a cadrelor didactice lăsând în urmă o durere imensă în sufletele membrilor familiei şi ale tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Profesorul George Grigorică s-a născut la 24 aprilie 1933 în comuna Cosmeşti-Galaţi şi a studiat Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, sub îndrumarea unor maeştri de înalt prestigiu pentru muzica românească, printre aceştia fiind D. D. Botez, Alexandru Paşcanu, Ioan Vicol, Ion Dumitrescu ş.a.

De-a lungul celor 49 de ani de carieră, a fost profesor la Liceul Petru Rareş (azi Colegiu Naţional), Liceul de Artă Victor Brauner, Şcoala nr. 27 (8), precum şi dirijor al Corului Cadrelor Didactice din Piatra-Neamţ.

Întreaga sa stăruinţă profesională a fost închinată educării prin muzică a oamenilor şi înnobilării lor spirituale. Stă mărturie în acest sens şi cartea sa „Dincolo de portativ” (Editura „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2013), carte care a cunoscut deja două ediţii, fiind bine primită nu doar de melomani, ci şi de cititorii de toate vârstele. Cităm din „Cuvântul către cititori”, un adevărat crez artistic:

„Ca iubitor al muzicii de înaltă, nobilă şi profundă expresie, am fost preocupat de-a lungul vieţii şi de desluşirea unor tainice legături dintre muzicienii ca oameni, cu calităţile, slăbiciunile şi arta lor. M-a fascinat comportamentul acestora, în relaţiile cu semenii, în viaţa socială, dar şi în alte împrejurări. (…) Cele adunate în această carte pot veni în întâmpinarea celor dornici de a se informa şi care se vor simţi atraşi cu mai multă motivare în sălile de concert sau de audiţie muzicală. În acest fel ei vor înţelege că mesajul acestei muzici aşa zis superioare, aparent încifrate şi greu de pătruns, poate ajunge la sufletul lor, cu condiţia să lase la o parte prejudecăţile şi reţinerea; vor descoperi un univers spiritual accesibil şi bogat în trăiri sufleteşti de largă dimensiune umană … Dându-ne seama, aşadar, că muzicienii sunt şi ei oameni ca noi, răsfoind acestei pagini, îi vom cunoaşte mai bine în universul lor creator; ne vom bucura sau ne vom întrista, aflându-le poveştile lor de viaţă şi, poate, spiritul lor rătăcitor prin eternitate nu se va mai simţi stingher…” (M. Z.)