Teologul german Rudolf Otto desemnează cu expresia mysterium tremendum acea experienţă religioasă fundamentală în care omul devine conştient de existenţa unei realităţi sacre, deopotrivă fascinante şi înspăimântătoare. Această trăire nu poate fi redusă la o simplă emoţie sau la o…
Categorie: -10. Arte şi Meserii
Pulsul scenei la TT
Teatrul este lumina ivită la o fereastră atunci când mergem în noapte, un loc al îngăduinţei şi al compasiunii. Olivier Py La ce bun teatrul? ar zice unii, întrebându-se precum Hölderlin „la ce bun poeţii în vremuri de restrişte?”. Mai…
Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ 2025 – Conferinţă de presă la Teatrul Tineretului
Teatrul Tineretului va organiza cea de-a XXXVI-a ediţie a Festivalului de Teatru în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2025. Ediţia din acest an propune o privire de ansamblu asupra creaţiei actoriceşti, reunind câţiva dintre cei mai experimentaţi actori, reprezentanţi…
În spatele cortinei: Cameleonicele feţe ale adevărului în arta teatrală
Artistul a fost adesea invidiat pentru acea libertate interioară care pare să-i fie specifică, rezultatul unei accesibilităţi privilegiate la mecanisme intrinseci ale fiinţei. Acestea îi permit să se exprime cu o aparentă dezinvoltură, disimulându-şi propria trăire, dar, în mod paradoxal,…
Serbarea şcolară, un pas spre educaţia artistică
– Al tău ce-i, dragă? Că pe-a mea a făcut-o ridiche, anul ăsta. Auzi, tu! Ridiche! De unde iau eu costum de ridiche? Nici nu ştiu dacă-i ridiche roşie, că o prinde bine, îmbrăcată în roşu… Aşa, ce-i al tău,…
În spatele cortinei – Ce înseamnă premiera pentru un actor?
Premiera, primul spectacol al actorului prezentat publicului, este momentul de vizibilitate al căutărilor interioare, al fragilităţii şi al acelei părţi din sine care iese la suprafaţă, se abandonează şi îndrăzneşte să se lase privită. În viaţa unui actor, premiera înseamnă…
25 de ani de excelenţă în formarea tinerei generaţii de actori
Neamţ, 10 iunie 2025 – Actriţa Maria Luca-Hibovschi a celebrat un sfert de veac la cârma Clasei de Actorie de la Şcoala Populară de Artă „Carmen Saeculare”. Timp de 25 de ani, ea a coordonat cu pasiune şi seriozitate formarea…
Festivalul „Lada cu zestre”: Dorel Bucur şi-a revendicat Premiul „Neculai Popa”
Creator popular bine-cunoscut, Dorel Bucur, din localitatea Ivaneş, comuna Bicaz-Chei, judeţul Neamţ, a fost răsplătit cu Premiul „Neculai Popa” pentru promovarea artei autentice, la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului „Lada cu zestre”. Cu o bogată experienţă în domeniu, el…
Redeschiderea Casei Memoriale Calistrat Hogaş
În 17 aprilie 2025, cu două zile înainte de a aniversa 178 de ani de la naşterea ilustrului său proprietar, a fost redeschisă Casa Memorială Calistrat Hogaş, închisă publicului din 2022, când a început reabilitarea ei cu fonduri europene. Finalizarea…
Destin în Lumină (III): Lucrurile care se construiesc în timp, necesită foarte multe eforturi
• Interviu cu Prof. univ. dr. Vasile Vasile, bizantinolog, muzicolog,etnomuzicolog – A fost greu să răzbateţi, să ajungeţi un specialist de renume în muzicologia bizantină? – Foarte greu, dar am fost învăţat cu greutăţile de mic. Eu nu am abandonat…
