Categorie: -02. Eveniment

Marea Dictare Naţională, ediţia a II-a

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a găzduit pe 31 august un eveniment grandios în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ediţia a II-a a Marii Dictări Naţionale, la care au participat peste 1.700 de persoane. Evenimentul, desfăşurat de Ziua Limbii Române, a fost…

SIC COGITO – Ziua Învăţătorului

Învăţătorul. Omul care se dăruieşte pentru a lumina minţile celorlalţi, ale puilor de om. Prin definiţie, nu e profesor căci nu PROFESează, el îi ÎNVAŢă pe ceilalţi! Nu e CADRU didactic, e om şi adesea Om. Dovadă pentru cele afirmate…

ZIUA SINDICALISTULUI în Republica Moldova

Stimaţi sindicalişti, dragi colegi, În numele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, vă adresez cele mai sincere felicitări cu prilejul Zilei Sindicalistului, marcată anual la 7 iunie. Cu acest prilej, aduc omagiu şi sincere cuvinte de recunoştinţă, apreciere şi de…

Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova, 2024

Miercuri, 12 iunie 2024, Palatul Elisabeta a găzduit Seara dedicată Republicii Moldova, la care Majestatea Sa Custodele Coroanei şi ASR Principele Consort au invitat „reprezentanţi din toate domeniile, de toate profesiile, de toate vârstele şi din toate confesiunile care trăiesc…

Sărbătoarea revistei APOSTOLUL

Miercuri, 27 martie 2024, Sala Cupola a Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu a găzduit, timp de câteva ore, nu o aniversare, ci Sărbătoarea revistei „Apostolul”, întrucât s-au celebrat şi 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), 90…

Gânduri pentru „Apostolul”

„La început a fost cuvântul!” Aşa începe totul! Din câte îmi amintesc, la început Apostolul era un ziar, editat de o mână de entuziaşti, dar care a devenit, iată, o revistă nu doar apreciată, ci cu adevărat prestigioasă în lumea…

Un sfert de veac de istorie…

Revista „Apostolul” nu este o publicaţie care trebuie răsfoită. Ea trebuie citită din scoarţă în scoarţă. Numai aşa cititorul va descoperi o enciclopedie judeţeană din domeniul educaţional dar şi cultural. Atenţia la detalii, măiestria condeiului, multitudinea de informaţii, dar şi…

La aniversarea de 25 de ani

La aniversarea de 25 de ani de la reapariţia seriei noi a revistei Apostolul, aş vrea să transmit în primul rând felicitări şi mulţumiri echipei, celor care muncesc să adune materialele, să le corecteze, să le pună pe pagini, astfel…