Evaluarea standardizată în educaţie se referă la un tip de evaluare în care toţi elevii sau studenţii dintr-o anumită regiune, şcoală sau ţară, sunt testaţi în aceleaşi condiţii, folosind aceleaşi întrebări sau teste, cu scopul de a măsura performanţa şi…
Categorie: 285, iulie 2025
MALURI DE PRUT: 35 de ani de la Declaraţia de Suveranitate a Republicii Moldova
prima victorie importantă a democraţiei în lupta de renaştere şi eliberare naţională de sub ocupaţia sovietică Adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a Rep. Moldova, la 23 iunie 1990, a fost primul act legislativ major de afirmare a dreptului la autodeterminare, prin…
Ion UNGUREANU – 90 de ani de la naştere
Actor de teatru şi film, regizor, pedagog, publicist, om de stat, om de cultură, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ex-ministru al culturii şi cultelor al Republicii Moldova, Cavaler al „Ordinului Republicii”, Patriot, reprezentant de seamă al renaşterii naţionale,…
Sonetul – regele poeziei
Alături de glosă, rondel, pantum, gazel, triolet, haiku, sextină si altele, sonetul reclamă o formă fixă de creaţie, o structură destul de inflexibilă, din care, în mod paradoxal, îşi extrage supleţea şi farmecul, adjudecându-şi titlul de rege al poeziei. În…
Reuniune de monitorizare tematică a Acreditării în domeniul formării profesionale (VET) – Bucureşti, 23 iunie 2025
Programul Erasmus+ este gestionat în România de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), care are sediul în Bucureşti. Pornind de la viziunea de a transforma România prin învăţare, ANPDDEFP şi-a asumat misiunea de a…
Finalităţi ale proiectelor Erasmus+ la Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ
Pe durata acreditării Erasmus+ VET, în perioada 1 martie 2021- 31 decembrie 2027, Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ a implementat patru proiecte Erasmus+, după cum urmează: 2020-1-RO01-KA120-VET-000095430 (01.03.2021-31.12.2027), 2021-1-RO01-KA121-VET-000011452 (01.09.2021-31.08.2023), 2022-1-RO01-KA121-VET- 000054830 (01.06.2022-31.05.2024), 2023-1-RO01-KA121-VET-000128115 (01.06.2023-31.05.2025). În cadrul acestora au avut loc…
România şi Uniunea Europeană (III)
La capitolul educaţie, aderarea României a avut în vedere, printre altele: creşterea nivelului mediu de educaţie al populaţiei; creşterea gradului de compatibilitate a sistemului de educaţie şi formare profesională din România cu cel din Uniunea Europeană; integrarea României în spaţiul…
Home sweet home, o nouă expoziţie a prof. Marcela Popescu
La Sestri Art Gallery, pe 9 iulie 2025, s-a deschis expoziţia de pictură „Home sweet home” a profesoarei Marcela Popescu. Într-un larg repertoriu cromatic, creaţia artistei adună sentimente, melancolii, rememorări. Lumea sa este, în primul rând, o reconstituire lirică. Artista…
Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ 2025 – Conferinţă de presă la Teatrul Tineretului
Teatrul Tineretului va organiza cea de-a XXXVI-a ediţie a Festivalului de Teatru în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2025. Ediţia din acest an propune o privire de ansamblu asupra creaţiei actoriceşti, reunind câţiva dintre cei mai experimentaţi actori, reprezentanţi…
În spatele cortinei: Cameleonicele feţe ale adevărului în arta teatrală
Artistul a fost adesea invidiat pentru acea libertate interioară care pare să-i fie specifică, rezultatul unei accesibilităţi privilegiate la mecanisme intrinseci ale fiinţei. Acestea îi permit să se exprime cu o aparentă dezinvoltură, disimulându-şi propria trăire, dar, în mod paradoxal,…
