Educaţia noastră cea de toate zilele

O lucrare quasi-enciclopedică, condensată după modelul „non multum, sed multa” emanând, de la prima pagină, acel „filimonism” inconfundabil, bazat, în primul rând, pe acel ineditism pluralic, când de profunzime, când cu deschidere spre perspective. În câteva fascicole tipografice, porneşte de la galaxii şi se opreşte, la copii, la primii paşi ai lor, pe Terra. *)
Pedagogia, această preocupare şi teoretică şi practică, a spiritualităţii umane, are un conţinut tridimensional: un du-te la „ab… Homo condita” spre începuturile fiinţării noastre, spre a aduce de acolo, cu grijă, inocenţa vaporoasă a speciei umane, un vino cu ea la un „azi”, ca să fie modelată, „in allegretto”, după „chipul şi asemănarea” lumii contemporane, pentru ca, apoi, viaţa să-i ducă spre „mâine”, ea lăsându-se „pe mâinile” acestora… „Mâini”, care sunt modelate, „flexibil şi complex”, de către „metabolismul” educaţional. „Du-te, adu-i, educă-i la zi, du-te, alţii…”
Un alt demers, „non-stop”, al omenirii. Prin asta, Homo este, mai înainte de „Sapiens”, şi „educans”, format de şi formând „la zi”, Omenirea. O altă „Galaxie”, ce-şi are ca Big-Bang, „Catedra”,
Autorul lucrării, universitarul Filimon, îşi expune, cu certitudine carteziană, şi ipoteze şi afirmări gnoseologice, apelând la o desfăşurare a conţinutului, după prefigurarea unui trunchi de con, orizontalic şi descrescător, de la o existenţă infinită şi până la acel model ca „fiat”, nu după un „trebuie” kantian, ci ca o necesitate posibilă şi subjonctivală. Ca de la un „Porni Luceafărul” şi până la acele insule concentrice din „Cezara”, amândouă eminesciene.
Chiar dacă abordează Universul încă neştiut, lucrarea emite multe ipoteze, ce-şi au, finalic, nu un „semn de întrebare”,, deschis înspre plural, ci numai „punctul” conclusiv, ca o prefigurare singulară. Un autor ce pare mai mult un Demiurg, decât un ipotezogen. Doar un exemplu: de la început, concepe spaţiul cosmic ca un „container” infinit, anterioric cu „a avea sau nu” materie în el şi nu similar cu întruchipările energo-materiale. O viziune, oarecum, dualică, un Univers mega-divers, evoluând în „cutiuţa-i” monospaţială. Şi-aici o tentă de cartezianism, cu un anumit ism şi el probabil. Un autor, mai mult explorator pe „continente” neştiute, elaborând noi puncte de vedere, în ce priveşte, fie gravitaţia, fie, pe lângă multe altele, răscomentata teorie a unui Univers în expansiune. Şi toate raportate la actul de modelare continuă a fiinţei umane, spre a fi o concordare, cât mai firească, între „atomul uman” şi „infinitul cosmic”.
De subliniat psiho-centrismul dominant al lucrării, acea raportare continuă şi univalentă la acel nivel calitativ suprem la care a ajuns, pe Terra, cât cunoaştem noi, existenţa, în complexa ei devenire – un „panbiopsihism universal”, autorul extinzând atributul de „psi”, la absolut orice formă de „bio”. Un „suflet al Lumii”, care, la om, devine atât de complex şi maleabil, încât cere, ca o necesitate ontică, instrumentalizarea procesului pedagogic. După „la început”, rămâne, coexistând, Educaţia, ce-şi are, prin normativul şi formativul ei, caracter de lege. Deci… „Dura Educatio, sed Educatio”.
La fel de inedit e şi capitolul final, în care se porneşte, nu ca inspiraţie, ci ca instrumentaţie, de la „Decalogul” antic al lui Solomon, în care, aşa cum s-a spus mai înainte, foloseşte un subjonctiv negativ mai omenesc, cu aspect de o recomandare mult anterioară – în caz că – şi nu un imperativ juridic abstract şi faptic. Acum sunt aproape douăzeci de recomandări, grupate pe patru domenii. De la Decalog la Logos.
O scriere ştiinţifică, lipsită de evadări literare, construită pe capitole şi sub, fiecare din ele având, la început, câte un citat-motto semnificativ, de provenienţă românească sau universală. De subliniat faptul, că şi pe frontoane, ca şi în text, ne întâlnim cu numele autorului excepţionalei lucrări „Psihologia consonantistă” – Ştefan Odobleja.
În final, lucrarea de altitudine filosofică şi profunzime de conţinut, deschizătoare de drumuri noi, dar şi aflată la răscruce de drumuri, privind legitatea cardinală a trecerii Omenirii, de la „Sapiens” la „Demiurg”.
„Bine-ai venit, tu, Homo educans”!

5 iunie 2013
Gheorghe A. M. CIOBANU
______________
*) Liviu Filimon, Pedagogia angajării educaţionale, 2012