*Pseudointerviu cu prof. univ. dr. Vasile POSTOLICĂ
– Domnule profesor, aveţi în spate o întreagă bibliografie care vă acreditează activitatea ştiinţifică. De ce încă o carte? Mai exact, de ce această carte? Are „Incursiuni necesare matematicii didactice” (Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2013) o motivare specială?
– Am scris această carte reflectând asupra modalităţilor cuvenite de a ne exprima, prin exemple de componente matematice cognitive esenţiale, privind posibilităţile de învăţare, asimilare, relaţionare, deci de cunoaştere. Lacunele constatate la cursurile care solicitau informaţiile ce alcătuiesc conţinutul cărţii m-au determinat să le reconsider într-o manieră originală, spre a fi folosite de toţi cei interesaţi, indiferent de programe şi manuale. Relaţiile dintre abstract şi concret, de pildă, sunt absolut nefuncţionale fără însuşirea noţiunii esenţiale de număr real, cel puţin pentru că atât a reuşit omenirea să cunoască şi să folosească în existenţa sa naturală, istorică şi, implicit, actuală. Teoria numerelor „s-a oprit” la mulţimea numerelor reale pentru că civilizaţiei umane nu i-au „trebuit” alte numere, cel puţin până acum…
– N-aş vrea să intrăm în prea multe detalii tehnice. Dacă ar fi să situaţi această carte în contextul larg şi deseori contradictoriu al punctelor de vedere despre ştiinţa matematicii, unde aţi situa-o?
– Contextul de lucru a fost oferit de prima accepţiune istorică a matematicii de „ „Muzică a raţiunii”, urmată de recunoaşterile ulterioare, mondiale, de „Regină a tuturor ştiinţelor”, respectiv drept „Fundamentul ştiinţei şi tehnologiei moderne”, cu ultima apreciere ştiinţifică, internaţională, unanimă de „Limbaj universal al ştiinţelor actuale”. Existenţa umană actuală solicită încă răspunsul la întrebarea firească: „Mai este Educaţia prin Matematică necesară? „ Şi, dacă, da, pentru cine, de ce şi cât de departe este angajată în cunoaştere? completată cu balanţa dintre educaţia prin învăţământul cu conţinut matematic „pentru toţi” şi competenţele, performanţele la nivele superioare, cu implicaţiile existenţiale. Recentele tendinţe în acest sens sunt următoarele: motivaţie redusă; creşterea gradului de neînţelegere pentru matematică, componentă esenţială a culturii: „Matematica este o parte integrantă a culturii şi fără matematică am avea o cultură mult mai săracă” (extras din conferinţa „Cultură şi Matematică” prezentată de domnul academician Solomon Marcus la Piatra Neamţ, 1o noiembrie, 2009); „frica” de matematică „dobândită” uneori în perioada şcolarizării; atitudine pasivă faţă de studiu; folosirea calculatoarelor, fără discernământul informaţional adecvat, pentru care cartea rămâne esenţială. În consecinţă, se impune precizarea unor argumente riguroase pentru studiul matematicii prin metode efective privind predarea noţiunilor din matematică şi utilizarea unor resurse adecvate destinate învăţării prin asimilare a cunoştinţelor din matematică.
– S-a acreditat, în vreme, despărţirea învăţământului în „real” şi „uman”; matematică, fizică, chimie – pe de o parte; filosofia, pedagogia, istoria, limbile – neaoşe sau străine – pe de alta. Cum mai stau lucrurile în prezent?
– Astăzi, matematica apare nu numai ca o disciplină academică susţinătoare a culturii umane, dar se afirmă şi ca limbaj universal al tuturor ştiinţelor, cu proiecţii definitorii şi decisive ale studiilor aferente în civilizaţie. Ca limbaj universal, matematica descrie natura urmând ştiinţele naturii, societatea umană folosind ştiinţele sociale, iar educaţia prin matematică reprezintă un fundament cognitiv indispensabil, oferind tuturor, argumente pentru învăţarea descrierilor matematice, comunicare, logică, abstractizare, integrare, etc.
– Trebuie să înţelegem că chiar nu se poate fără educaţie matematică?
– Educaţia prin matematică privită drept studiu cu implicaţii imediate reprezintă un argument care solicită asimilarea unor modele, prin implementarea directă, continuă, în „matematica” şcolară, ca „modele universale” sau „baze” în pregătirea pentru viaţă. Astfel, cunoaşterea umană solicită literatura matematică împreună cu contribuţiile dascălilor din alte domenii, printr-o gândire sistematică şi studii creative. Geometria Euclidiană a marcat entuziasmul copilăriei şi chiar al tinereţii multor oameni, nu neapărat cu contribuţii în ştiinţa abstractă. În acest context, sensul fundamentelor matematicii constă cel puţin în dobândirea unor abilităţi de raţionament şi calcul implementate genetic privind mulţimile, asimilarea proprietăţilor figurilor geometrice elementare, elemente de trigonometrie, educaţia limbajului, comunicarea aferentă etc.
– M-aţi zăpăcit cu totul..
– E bine totuşi, să reţinem cu toţii, în concluzie, că educaţia prin matematică este esenţială pentru gândirea şi existenţa umană, că învăţarea şi asimilarea noţiunilor din matematică potrivite vârstei nu priveşte mai întâi performanţele existenţiale, ci impactul cotidian, viaţa însăşi. Realizarea depinde doar de conexiunile fireşti care se impun prin existenţa umană şi colaborarea prin interdisciplinaritate, respectiv prin transdisciplinaritate cu alte ştiinţe.
– Cred că da…
A întrebat Micea ZAHARIA
*N.R. Acest text a fost marcat drept „pseuduointerviu”, întrucât interlocutorul, prof. Vasile Postolică, se regăseşte doar în citatele extrase din prefaţa volumului Incursiuni necesare matematicii didactice. Dar, în fond, această glumă nu trebuie luată decât ca o mai sprintenă invitaţie la lectură. (M.Z.)