Om de primă importanţă a culturii şi civilizaţiei române, Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – m. 18 iunie 1917, Bucureşti) a fost una dintre cele mai marcante personalităţi de la mijlocul secolului XIX şi începutul secolului XX. Filosofia, critica literară, eseistica, dreptul, politica – toate aceste domenii i-au oferit lui Titu Maiorescu prilejul de a se afirma şi de a contribui în mod esenţial la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei româneşti.
Profesor la Universităţile din Iaşi şi din Bucureşti, Titu Maiorescu a instruit, a format şi a modelat numeroase generaţii de discipoli, care au crezut în forţa cuvântului său şi în atitudinile mentoriale ale dascălului descins din şcolile Apusului. Impresiona, întotdeauna, prin ţinută, punctualitate, sobrietate şi o excelentă pregătire în domeniul disciplinelor filosofice, pe care le-a predat, cu rigoare şi voluptate, tinerilor studioşi din cele două centre universitare ale României.
Titu Maiorescu rămâne în cultura română ca personalitatea care, cu un autentic spirit critic şi estetic, a contribuit esenţial la afirmarea lui Mihai Eminescu, intuindu-i geniul, a salutat cu competenţă creaţia marilor noştri clasici care i-au fost contemporani: Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale. Numele lui Titu Maiorescu este strâns legat de crearea societăţii literare „Junimea”, al cărei mentor a fost, de spiritul junimist şi de apariţia criticii literare moderne bazate pe criteriul estetic. Iar noua direcţie în literatura şi cultura română trebuia să se caracterizeze „prin simţământ naţional, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei apusene şi totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional”.
Ca om politic, Titu Maiorescu a ajuns până la demnitatea de ministru al Justiţiei, ministru de Externe şi prim-ministru, calităţi care l-au ajutat să militeze activ pentru realizarea idealului naţional al românilor.
Pe drept cuvânt comparat cu marile personalităţi ale Renaşterii, Titu Maiorescu a fost cu adevărat un om universal care a luminat cu personalitatea sa impresionantă domeniile cele mai importante ale vieţii culturale, sociale şi politice ale României care, după Unirea de la 1859, pornise pe drumul modernizării. (Red.)