Cu drag, Domnului Profesor

Nu te-am cunoscut nici pe malurile Cracăului, nici la Normală în anii de şcoală, ci mai târziu, prin ochii copilului de primară faţă-n faţă cu un profesor lipsit de prejudecăţi, deschis la orice acţiune dar şi la… reacţiune! Ai lăsat în urmă tihna Bicazului, abia devenit orăşel, pentru a ajunge diriginte de… şantier dar şi aproape director la noua Şcoală nr. 3, urmaşa şcolii evreieşti. Nuiaua, rigla şi alte mici „instrumente” necesare corecţiilor aplicate, cu bunăvoinţă, năzdrăvanilor de noi, le erau tovarăşe zâmbetul tău şăgalnic şi vorbele pline de umor care ajutau la ştergerea „conflictului” şi apropierea elevilor de profesori, anticipând dictonul anilor 2000: şcoala pentru măria sa elevul!

N-am avut norocul să te am profesor pentru că „C-ul” nu era prima clasă, dar a avut şi ea profesori buni, dar… şi elevi silitori! Ai contribuit, în stilul propriu, la efortul colectiv de formare al multor generaţii de copii buni şi nu puţini am fost cei care te-am condus pe drumul liniştii, cu lacrimi în ochi! Am mers împreună în excursii, la „Ştafeta Munţilor” şi mai ales pe Ceahlău în anii gri când căutam recorduri în numărul drumeţiilor la muntele nostru sfânt. Mi-ai dăruit primele numere din colecţia „Munţii noştri” pierdute datorită serviciului militar.

Anii au trecut şi lanţul amiciţiei s-a extins prin relaţia părinte-elev-profesor. Sub îndrumarea ta copiii noştri au mers în excursii dar şi în tabere pentru deschiderea minţii! Te-ai pensionat şi ai câştigat timp pentru tine – 20 de ani în care te-ai remarcat, ca un bun organizator în diverse domenii, performând şi dăruind din experienţa ta celor din jur. Ţi-am fost ghid în prima întâlnire cu Basarabia şi oamenii săi buni şi frumoşi. Râdeai şi te distrai în lungile discuţii de la eroi, învăţători şi de la alte multe comisii şi asociaţii unde erai implicat. Am învăţat de la tine ce înseamnă tenacitatea, bunătatea dar şi tactul, diplomaţia, jocul strategic pentru atingerea ţelului.

Ţi-ai iubit familia, îţi adorai nepoata, preţuiai munca şi pe cei merituoşi, dar erai activ şi la distracţie! Erai recunoscător celor ce au contribuit la formarea ta! Ai avut realizări şi recunoaştere din partea colegilor dar şi a celor din administraţie. Ai fost vânător, apicultor, colecţionar, învăţător şi predicator! Ai ştiut să dăruieşti!

Şi vreo două regrete: nu ai fost sprijinit şi nu ai reuşit să aduci „acasă” şi Vila Denisa – casa de la mare cumpărată prin efortul unor cadre didactice (deşi ai contribuit la obţinerea altor spaţii ale dascălilor pietreni). Ai avut, meritat, gardă de onoare şi, pentru lucrurile bune şi trainice realizate, pentru mine eşti Cetăţean de Onoare al oraşului Piatra-Neamţ!

Drum luminos domule profesor Gheorghe Amaicei, alias Bădia Ghiţă!

Viorel NICOLAU