Ardelean get-beget, Grigore Octavian Pop (Palatca, 16 mai 1946 – Cluj, 2 sept. 2021) a urmat Liceul de Muzică din Cluj, a absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” (1970) şi tot aici şi-a finalizat doctoratul (2005).
Domnia-sa s-a numărat printre întemeietorii primelor ansambluri de percuţie din Europa. A fost component al unor reputate orchestre simfonice – a Filarmonicii Transilvania, din Cluj-Napoca şi a celebrei Ars Nova a compozitorului Cornel Ţăranu.
Ca interpret virtuoz, a scos din tradiţie instrumentele de percuţie, făcându-le expresive, prin sonorităţi şi culoare. În mâinile sale, acestea nu mai erau simple instrumente ritmice, fiecare concert al său – la Bucureşti, Berlin, Paris, Bruxelles, Chişinău, Copenhaga – fiind o reală demonstraţie de magie.
Ca pedagog, fondator şi coordonator al catedrei de percuţie clujene, dar şi a celei de la Piatra-Neamţ, Grigore Pop i-a făcut pe studenţii săi să cânte cu plăcere la instrumentele din dotare, formându-le gustul pentru muzica adevărată. A introdus în repertoriu suite de Bach, sonate de Mozart şi piese moderne, scrise anume pentru percuţie, lucrând constant însă pentru promovarea muzicii româneşti, acasă şi peste hotare.
La Piatra-Neamţ i se datorează pe deplin înfiinţarea catedrei şi ansamblul de percuţie ale Extensiei Academiei „Gheorghe Dima”, iniţiativa şi coordonarea a două ediţii ale Festivalului Naţional al Muzicii de Percuţie. Iar foştii săi studenţi – de la Cluj sau Piatra-Neamţ – au ajuns în filarmonici şi opere importante din ţară şi străinătate.
Un om de o generozitate nemărginită, inteligent şi integru, muzician strălucit şi pedagog cu incontestabilă vocaţie, Grigore Pop a avut, în acelaşi timp, un acut simţul al umorului şi o reală vocaţie a prieteniei.
Şi tot un prieten, regretatul prof. univ. dr. Cristian Misievici, a scris cândva: Domnul profesor Grigore Octavian Pop s-a înconjurat încă de timpuriu de minunatele sale maşini cântătoare şi a scos la iveală, cu har, prin trudă îndelungată şi temeinică, sunete măiestre menite să aducă lumină şi bucurie în sufletele semenilor. La clasa de percuţie a domniei sale te afli într-o lume aidoma celei din atelierul meşterului Gepetto înainte de a se înfăptui minunea. Şi minunea se înfăptuieşte întotdeauna sub degetele măiestre ale lui Grigore Octavian Pop şi ale discipolilor săi, fie că ea aduce cu sine sonorităţi arhetipale româneşti, asprimi de tragedie antică, fineţuri şi rafinamente franţuzeşti ori câte multe altele…
Ne va lipsi această minune, dar sperăm să ne-o reamintească, cât mai des, numeroşii săi discipoli. Doamne ajută!
Mircea ZAHARIA