De origine macedo-româna, Ion Caramitru (9 martie 1942 – 5 septembrie 2021) a fost un om de teatru, film şi televiziune, unul dintre simbolurile Revoluţiei din decembrie 1989.
Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964.
A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996 – 2000. Repertoriul său actoricesc cuprinde roluri principale în piese de teatru importante semnate de autori precum William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset etc. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.
Numeroase premii şi distincţii pentru creaţia artistică şi o vizibilă recunoaştere internaţională: Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord), Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa 1997), Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi, 2008, Crucea Casei Regale a României.
La Piatra-Neamţ, Ion Caramitru a fost cunoscut şi iubit pentru memorabilele sale prezenţe în Festivalul de Teatru, pentru extraordinarele recitaluri de poezie susţinute alături de Dan Grigore şi Johnny Răducanu. (M. Z.)