Dimitrie Cantemir este, în cultura noastră, unul dintre cei mai erudiţi umanişti. Prin vasta şi remarcabila sa operă ştiinţifică şi literară s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii.
Scrisă la Constantinopole, în 1705, Istoria ieroglifică este opera de căpetenie a lui Dimitrie Cantemir. Concepută ca roman alegoric cu personaje inspirate din lumea animală, opera – deşi păstrează urme franceze ca în Le Roman de Renard – este un pamflet politic evident. Romanul este conceput ca o epopee eroi-comică în 12 părţi; modelul îndepărtat este cel din Batrahomiomahia lui Homer, numai că, în loc de broaşte şi de şoareci, se luptă între ele cele două împărăţii: a patrupedelor (ţara Leului) şi a păsărilor (ţara Vulturului).
Subiectul romanului este simplu: în ţara rămasă fără stăpân, reprezentanţii celor două tabere se adună pentru a alege un nou epitrop. Deşi sunt inspirate din lumea animalelor, a păsărilor şi a insectelor, personajele pot fi descifrate cu uşurinţă. Demnitarii din ţara patrupedelor sunt Inorogul (Dimitrie Cantemir) şi Filul (Antioh Cantemir), iar aceştia sunt acuzaţi de uneltire împotriva păsărilor.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul a 17 ani, din 1688 până în 1705. Ca orice istorie, Istoria ieroglifică este adevărată, aspect mărturisit, încă de la început, de către autor. Mai uşor i-ar fi fost cărturarului să o alcătuiască direct, fără ocolişuri, dar lucrul nu i s-a părut demn şi nici util, recurgând la alegorie şi la personaje-măşti.
O Scară a numerelor şi cuvintelor ieroglificeşti tâlcuitoare, aşezată la sfârşitul romanului, explică numele personajelor şi tălmăceşte metaforele şi hieroglifele („semne sau caractere din scrierea vechilor egipteni care reprezentau noţiunile prin figuri stilizate de fiinţe şi de obiecte”) istoriei, lămurind întreaga poveste. Epitropul împărăţiei zburătoarelor a dat poruncă să fie înlăturat epitropul din împărăţia patrupedelor, Vidra, ca nefiind de neam curat, şi propune să fie înlocuit cu Struţocămila. Cu concursul şi prin bunăvoinţa unor personaje influente în împărăţia peştilor, Struţocămila ia în căsătorie pe Helge, declanşând conflictul dintre cele două împărăţii. Astfel, viaţa tihnită este tulburată, iar muştele asuprite se răscoală, năvălesc la ospăţul animalelor şi le răpesc bucatele. Diriguitorii ţării păsărilor îi bănuiesc pe Fil şi pe Inorog de uneltiri împotriva lor. Pentru a le anihila acţiunile, Şoimul este trimis să-l prindă pe Inorog – duşmanul principal, însă acesta îi câştigă prietenia. Intervenţia Cameleonului schimbă evoluţia conflictului: Inorogul este prins şi predat crocodililor, dar reuşeşte să fugă şi se ascunde. Corbul se vede nevoit să se împace cu Inorogul, iar Filul este numit epitrop în ţara patrupedelor.
Toţi cei care au răsfoit Istoria ieroglifică s-au interesat numai de substratul istoric, luând romanul în serios numai ca document. Totuşi, chiar fără cifru, punctul de plecare este evident şi oricine vede că fără a destăinui mult peste ceea ce se ştie, romancierul s-a completat în ficţiune. Chiar de la început descoperim că întreaga acţiune stă sub semnul timpului mitic; astfel, aflăm că mai înainte de zidirea Vavilonului şi a Grădinilor suspendate ale Semiramidei, Leul şi Vulturul s-au hotărât să-şi împartă puterea, unul stăpânind asupra dobitoacelor şi celălalt stăpânind asupra zburătoarelor, prin mijlocirea unui epitrop. La începutul acţiunii, epitropul păsărilor e Corbul, iar la dobitoace e Vidra. Corbul este autoritar şi a dat poruncă să fie înlăturată Vidra ca nefiind „curat dobitoc” şi să fie înscăunat Struţocămila.
Acesta este, de fapt, mobilul care determină întreaga acţiune a romanului în desfăşurare.
Personajele sunt bine construite, au adevărate portrete fizice care includ şi elemente de detaliu. Dintre numeroasele portrete pe care le face personajelor am ales, pentru exemplificare, următorul fragment: „O, Doamne şi toţi cereştii, lucru ca acesta cum şi în ce tip a-l suferi aţi putut! Unde este cumpăna cerului cu care trageţi şi aşezaţi fundul pământului? O, dreptate sfântă, puneţi îndreptariul şi vezi strâmbe şi cârjoabe lucrurile norocului, ghibul, gâtul flocos, pieptul, boţioase genunchele, cătălige picioarele, dinţoase fălcile, ciute urechile, puchinoşi ochii, suciţi muşchii, întinse vinele, lăboase copitele Cămilei […], cu albă peliţa, cu negri şi mângâioşi ochii, cu subţiri degeţelele, cu roşioare unghişoarele […], cu molceluşe vinişoarele, cu iscusit mijlocelul şi cu rătungior grămăgiorul Helgii, ce potrivire.”
Istoria ieroglifică, lucrare alegorică de o valoare necontestată, prin concepţiile istorice şi filosofice pe care le afirmă, se înscrie pe linia umanismului românesc.
Aşa cum se poate remarca cu uşurinţă, este scrisă sub forma unei fabule de vaste proporţii. Personajele, animale şi păsări simbolizând rivalitatea dintre familia Brâncoveanu (Ţara Românească) şi Cantemir (Moldova) sunt exponenţiale pentru ţările pe care le reprezintă; o menţiune specială merită personajul Struţocămila, personaj hibrid, care împrumută caracteristici specifice oamenilor din cele două ţări.
Inspirată de realitatea politică a vremii sale această lucrare poate fi socotită un veritabil roman social-filosofic cu un pronunţat caracter patriotic şi cu numeroase accente de pamflet politic.
Nicolae Iorga aprecia că Istoria ieroglifică poate fi considerată „cel dintâi roman românesc pe temeiuri de realitate istorică”. (Va urma)
Prof. dr. Gheorghe BRÂNZEI