Însemnându-şi intrarea în literatură cu un debut masiv (3 volume de povestiri: „Povestiri”, „Dureri înăbuşite”, „Crâşma lui moş Precu” şi romanul istoric „Şoimii”), Mihail Sadoveanu avea să se situeze prin întreaga sa operă de peste 120 de volume, în tabloul literar prolific al literaturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea într-o poziţie privilegiată, în chiar centrul tabloului.
Cunoscut nu doar pentru povestirile sale captivante şi pentru abordarea profundă a temelor naţionale (istoria, condiţia socială, obiceiuri şi tradiţii din viaţa păstorilor etc.) ci şi pentru „poezia naturii” ce se regăseşte în aproape toată proza sa, Mihail Sadoveanu creează un personaj, natura, cu toate avatarurile pe care aceasta le presupune, care nu este doar un fundal, ci un personaj activ, cu o viaţă proprie, capabilă să influenţeze destinul personajelor şi să contureze atmosfera narativă. Susţinem afirmaţiile citând un scurt fragment din romanul „Zodia Cancerului”: „O pădure începea în dreapta şi îmbrăca pământul în valuri, spre zări nesfârşite. Vântul suna în stejarii din margine. Undeva, în fundul adâncului, în direcţia unde se cufundau călăreţii înşiraţi câte unul, lucea un lac. Era o fantasmagorie de vis de nespusă frumuseţă, ca un pământ feciorelnic descoperit întâi. Nicăieri nu se bănuia prezenţa omului. […] Dar, brusc, ca şi cum s-ar fi tras o perdea, codrul se desfăcu în dreapta şi-n stânga şi, în lumina lunii atârnate în cer, sclipi o poiană largă din toate ierburile ei udate de ploaie. Izbucniră mugete. Umbre se mişcară năprasnic şi, cu salturi agile, pieriră sub bolţile de întuneric, în partea dimpotrivă.” Se află aici, pe lângă o veritabilă poezie a naturii, şi o viziune filosofică asupra relaţiei dintre om şi natură.
Prozatorul are capacitatea de a transforma natura într-un element central al discursului epic. Astfel natura, prin personificare, devine şi simbol al obiceiurilor şi tradiţiilor, al identităţii naţionale şi, în ultimă instanţă, al sufletului românesc; această personificare reflectă o viziune holistică asupra lumii, în care totul este interconectat. Explorând relaţia complexă dintre om şi natură, personajele sale se află în strânsă legătură cu mediul înconjurător, iar natura devine parte integrantă a identităţii lor, mai ales în: „Istorisiri de vânătoare”, „Valea Frumoasei”, „Oameni şi locuri”, „Nada Florilor”, „Ţara de dincolo de negură”, „Nopţile de Sânziene” etc. Tablourile de natură sunt create cu o puternică forţă expresivă, având un impact direct asupra personajelor.
Privind în diacronie, pe măsură ce opera lui Sadoveanu sporeşte (numeric şi valoric), şi viziunea sa asupra naturii se dezvoltă. Primele sale lucrări prezintă un peisaj natural idilic, în timp ce în scrierile ulterioare se observă o abordare mai complexă şi mai nuanţată, în care natura devine un element de reflecţie asupra condiţiei umane.
La o privire mai atentă, identificăm câteva aspecte distincte în opera sa; astfel, un prim aspect distinctiv al poeziei naturii la Sadoveanu este atenţia acordată detaliilor. Autorul foloseşte un limbaj bogat şi variat pentru a descrie natura, surprinzând nuanţele şi culorile acesteia. De exemplu, în „Hanu Ancuţei”, peisajele moldoveneşti sunt descrise cu o acurateţe care le conferă viaţă.
Frumuseţea rurală este un alt element central al operei lui Sadoveanu. El reuşeşte să capteze esenţa vieţii la ţară, unde natura este văzută ca o sursă de inspiraţie şi învăţare. Peisajele rurale devin simboluri ale purităţii şi ale tradiţiei, având un impact profund asupra personajelor. Natura însăşi îmbracă adesea o semnificaţie simbolică. De exemplu, pădurile adânci pot reprezenta misterul şi necunoscutul, în timp ce câmpiile însorite simbolizează speranţa şi libertatea. Prozatorul foloseşte aceste simboluri pentru a adânci mesajul operei sale; el surprinde, de asemenea, trecerea timpului în natură. Schimbările sezoniere sunt adesea descrise cu o profunzime emoţională, reflectând ciclurile vieţii. Această temă este evidentă în descrierile toamnei, când natura se pregăteşte să se odihnească, devenind un simbol al trecerii inevitabile a timpului. În prozele sale despre natură, exprimă adesea nostalgia şi melancolia. Natura devine un refugiu pentru personajele sale, un loc în care se pot regăsi şi pot reflecta asupra vieţii lor. Această nostalgie este evidentă în descrierile sale ale peisajului moldovenesc, care evocă o simţire profundă a apartenenţei.
Aşadar, natura joacă un rol crucial în construcţia personajelor lui Sadoveanu. Experienţele trăite în natură contribuie la formarea caracterului acestora, iar lecţiile învăţate din mediul înconjurător sunt esenţiale în călătoria lor. Această dimensiune educativă a naturii este o altă trăsătură distinctivă a operei sadoveniene.
Sadoveanu reuşeşte să reflecte şi sufletul uman în peisajul natural. Emoţiile personajelor sunt adesea oglindite în starea vremii sau în aspectul peisajului. De exemplu, o zi senină poate simboliza bucuria, în timp ce o furtună poate reflecta conflictele interioare ale personajelor. Pentru multe dintre personajele lui Sadoveanu, natura devine un refugiu spiritual. Momentele de solitudine în mijlocul naturii sunt descrise cu o intensitate emoţională puternică, subliniind importanţa liniştii şi a meditaţiei. Această legătură cu natura oferă personajelor ocazia de a se regăsi şi de a se reconecta cu sinele lor profund. Sadoveanu integrează adesea elemente de cultură populară în descrierile sale de natură; folclorul, miturile şi legendele sunt strâns legate de peisajul natural, iar acest lucru contribuie la construirea unei identităţi culturale solide. Natura devine astfel un element definitoriu în cadrul tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.
(Va urma)
Prof. dr. Gheorghe BRÂNZEI